Se spune că stările sufleteşti ne sunt induse, printre altele, de culorile care ne înconjoară, în special când se face referire la pereţii camerelor. Înclin să cred că este adevărat, şi vă voi spune imediat de ce.
În vara anului trecut ne-am luat zece zile de concediu să renovăm apartamentul. Mi-am făcut o listă interminabilă cu tot ce credeam că trebuie cumpărat (lac pentru parchet, lavabil, vopsea…) sau reparat prin casă(glaful geamului de la sufragerie, o priză care se tot legăna, un dulap căruia îi căzuse uşa…). Soţul meu şi-a pus mâinile în cap şi mi-a spus să mai cer 20 de zile de concediu , să avem timp pentru planurile făcute de mine.
Ne-am ciondănit o zi întreagă din cauza culorilor cu care să mânjim zugrăvim pereţii. Suntem trei oameni în casă, avem doar două camere şi gusturi diferite.
La dormitor am înregistrat un mare succes după îndelungi negocieri, drept urmare pereţii şi tavanul au culoarea cojii de portocală, pentru că mă săturasem de culorile pale, ca de spital.
Dar am creat un precedent, ceea ce a dus la o hotărâre bulversantă (pentru mine) în privinţa sufrageriei. Nu am mai avut nici un cuvânt de spus, aşa că soţul şi copilul meu au amestecat sticluţe de colorant până au scos tavanul aşa
şi pereţii cam aşa.
M-am supărat pe moment (a durat două săptămâni momentul), dar obişnuinţa e mai puternică decât raţiunea, dovadă faptul că acum sunt convinsă că au avut o idee strălucită cand s-au decis sa puna pe pereti culori deosebite, intr-un amestec unic. :-P
Avem tot timpul o stare de bine când suntem acasă, ne distrăm mai mult, râdem din orice, trecem mai uşor peste probleme.
Mai este cineva pe aici care sfidează legile nescrise ale zugrăvitului?
Eu prefer simplu,adica alb:)
Am avut mereu casa alba sau in culori foarte pale, dar devenise plictisitor. :))
Bucataria si baia continua sa fie albe, acolo nu discut, nu negociez.
Eu tocmai am terminat de zugrăvit apartamentul. Doar camera copilului am colorat-o într-un mov pal, restul este alb (cel puţin până învaţă micuţa să coloreze :) )
Peste un an scapi de grija zugravelii, se va ocupa ea… :))
Tu va trebui sa te ocupi doar de carioci, sa nu ii lipseasca. :))
Am vazut pozele, a iesit frumos.
Eu prefer portocaliul ;x super culoare :D
Dormitorul pare acum asa cald si primitor datorita portocaliului… Ma feream sa folosesc culori prea tari, sa nu semene a casa de …(nu pot sa spun, nu vreau sa fac discriminari rasiale :-P)
verdele ala mi l-am facut si eu in camera,imi place, dar daca a aparut o camera mai mare in casa, am luat-o eu :D Oricum, e faina combinatia:D
Cei care ne-au intrat in casa au spus un “dragut” anemic, de complezenta. E altfel decat la altii si greu de acceptat pentru multi. :))
Eu stiu pe cineva care si-a facut numai cu mov. Are o fixatie pentru aceasta culoare
Daca se simte “acasa” in casa lui nu mai conteaza ce culoare este… :))
Am camera albastra:))…imi place sa fie culoare…d’aia cam toate obiectele din camera mea sunt colorate:)) …nu’mi plac peretii albi:| ok…in baie da…e normal sa fie asa (zic eu) si chiar si bucataria…dar in restu nu’mi place…si combinatia ta este destul de interesanta:-? imi place:x
Multumesc, Raluca. O singura fata(prietena mea) mi-a mai spus ca ii place, dar ea este o nonconformista. :))
dupa mine, as face camera in rosu cu alb. Acasa la parintii mei, mereu aveam culori de genu’: lamaie, alb, albastru ( turquoaz), verde spre galben. Acum, au zugravit ai mei aproape toate camerele in portocaliu spre galben.
Initial asa vroia si Ionut, dar am reusit sa il conving sa renunte. :))
Si eu am casa relativ colorata: banan, gri, roz, verde, bucataria e caramiziu cu alb, baia e albastru cu alb, am si tapet cu flori…dar cred ca ai observat ca imi place culoarea. Daca ma gandesc la mov mi se pare o culoare neobisnuita, neconventionala dar de ce n-ar fi frumoasa? Probabil cu acel vernil da chiar o combinatie placuta, vesela. Poate doar negrul mi s-ar parea foarte aiurea. In rest…toate culorile pot fi frumoase pe peretii unei case.
Combinatia asta de vernil cu mov mi se pare ca imi pune florile in evidenta si imi da o stare de bine. M-am ferit intotdeauna de culorile stridente, dar nu cred ca a fost bine. Sunt sigura ca arata bine caramiziu cu alb, dar la noi in baie si in bucatarie nu prea avem spatiu, ca faianta este pana aproape de tavan.
Ee şi cu asta trebuie să fiţi fericiţi în continuare :). Am citit prin cărţi despre influenţa culorii zidurilor şi tavanului, dar nu credeam că-i aşa de important:-?
Este posibil sa fie doar autosugestie, dar nu are mare importanta. Important este ca ne simtim bine in casa noastra.
Cunosc pe cineva care are culoarea verde peste tot in camera lui, chiar si mobilierul.
Probabil nu este chiar rau, mai ales dupa ce te obisnuiesti cu ideea. :))
Pentru că mai cochetez uneori cu arta (desenat, pictat…), mi-a venit prin adolescență o idee creață de-a dreptul. Mă săturasem până în gât de alb steril pe pereți sau orice altă variantă monocoloră, așa că am decis să-mi pictez pereții. Printre nenumăratele mele pasiuni se numără goticul și Vile Valo (solistul HIM), prin urmare, am decis să-mi pictez camera cu tatuajul cu influențe gotice pe care solistul îl poartă pe mână. Mai exact, ăsta: https://sleeveofflames.files.wordpress.com/2011/04/shot_04_148_c.jpg
Norocul meu a fost că m-am apucat de desenat cu spatele ușii. După ce m-am chinuit cu transpirații, mâini înțepenite, ore întregi, etc, am ajuns în sfârșit la concluzia că ar dura luni întregi (în cel mai bun caz) să umplu întreaga cameră.
O parte din spatele fostei mele uși de la dormitor, înainte să mă las păgubașă: http://rusoaica3.deviantart.com/art/gothic-ivy-363325108
M-am uitat intr-o seara pe blogul tau de arta si tare am fost incantata. Ai talent, nu gluma! Poate ca ar trebui sa duci treaba pana la capat. In definitiv nu-i nici o graba, nu? Ti-a iesit super!
N-am să te contrazic, deși eu tot începătoare mă văd, oricât de bine mi-ar ieși.
Nu-i grabă, numai că eu tot sar din oraș în oraș, iar pe acasă trec tot mai rar. De fapt, cred că și asta e doar o scuză..
Asa-s artistii, mereu nemultumiti, mereu dornici de mai mult si mai bine. :)
Atunci poate ca ar trebui ca in fiecare oras sa lasi o mica urma, un strop din talentul tau. :)
Să știi că las, tot las portrete ființelor dragi, însă nu-mi permit să las urme prin casele unde stau – nu-mi aparțin. Mă alină numai gândul că poate urmele ce le las sunt mai profunde decât cele murale.
In acest caz, abia astept sa ajungi la Ploiesti. :*