Are un ochi albastru ca cerul senin și un ochi căprui ca al unei fete cu inima mare. Este alb tot, fără nici o pată de altă culoare și atât de prietenos, încât mi-a sărit în brațe de cum m-a văzut prima dată. Voi să îmi apreciați sinceritatea și curajul de a povesti o asemenea aventură și să nu râdeți de pățania mea. M-a îmbrățișat cu labele din față și s-a lipit drăgăstos de mine, de parcă ne-am fi cunoscut de o viață. Fusesem avertizată că este un câine blând, în ciuda staturii impresionante pe care o are. Nu aveam nimic să îi ofer, în afară de mângâieri și vorbe pline de căldură, pe care nu speram să le înțeleagă, ci doar să le perceapă ca venind de la o ființă bună.
Convinsă că l-am dat gata cu sufletul meu mare, pe care se spune că îl simt imediat câinii, am intrat în sufragerie și am discutat cu gazdele. Dulăul… la picioarele mele. Din când în când se ridica și mă îmbrătișa cu labele din față, într-un gest aproape pasional, care începuse să mă enerveze. La un moment dat, stăpâna casei se ridică, încearcă să alunge câinele, dar se vede la rândul ei îmbrățișată drăgăstos. Aduce un spray oarecare din baie și se preface că vrea să îl folosească. Dulăul părăsește imediat încăperea, cu capul în jos și coada între picioare.
Nu înțelegeam mai nimic din ciudata scenă la care asistasem, dar acum știam sigur că nu mi s-a părut, că acel câine chiar a dat din fund lipit de genunchiul meu, în timp ce cu labele din față mă ținea strâns de coapsă. Oare făcuse o pasiune pentru frumoasele mele picioare sau avea obiceiuri nu tocmai ortodoxe? Așa am aflat povestea unui câine trist și vesel în același timp. Trist, pentru că niciodată în cei aproape zece ani de viață nu cunoscuse o cățea, nu simțise fericirea de a îmbrățișa o femelă din neamul lui, trist pentru că stăpânilor le plăcea să se parfumeze mult, iar el se speria de jetul parfumului.
În același timp, era și fericit, pentru că avea toată casa la dispoziție, nu i se impunea nimic și era cel mai răsfățat odor din câți am văzut vreodată. Existau câteva reguli în acea casă. Dacă le respectai, rămâneai prieten pe viață cu acel exemplar canin alb, de o frumusețe rară. Tot ceea ce cădea pe jos era al lui, așa că nu trebuia să faci gresșeala de a ridica bricheta sau pruna căzută pe gresie atâta timp cât era prin preajmă. Riscai să pleci mușcat dacă nu respectai această regulă. Îl puteai mângâia, te puteai juca cu el după pofta inimii, dar întotdeauna cu sprayul la îndemână, pentru cazul în care i se scula vreo idee.
Ultima regulă era legată de hrana pe care o adora. Știa când se apropia de ușă curierul care îi aducea sacul cu hrană uscată, comandată prin sistemul de livrare rapida. Regula era să stai cât mai departe de acea ușă, pentru ca stăpânul să poată lua sacul fără ca dulăului să i se pară că cineva îi fură mâncarea. Dacă respectai și această regulă, erai oricând bine venit în acea casă, erai prieten cu toți locatarii și te puteai lauda că te-ai jucat cu un superb exemplar canin.
:) nu e nimic anormal. Cainii au sezoane de imperechere si instinctele lor functioneaza. Ca stapanii se ingrijesc de mancare si nu de problema asta, e o asta poveste.
Si la pisici e la fel. Cand intra in calduri miauna inrt-un anume fel si isi cauta partener. Natura isi spune cuvantul.
Nu, nu este anormal, dar tot m-am simtit f… :)))
Şi eu m-aş fi simţit la fel.
De-aia îmi plac mie căţelele. Fete cuminţi. N-au decât 2 perioade pe an :D
:) Pai ce sa faci? Se mai intampla și din astea. Nu poți să îi arați cațelului cu degetul să stea frumos când natura îi pornește instinctele. Stăpânii sunt de vină. problema aceasta putea fi rezlvată fără ca să aibă cineva de suferit.
Cunosc problema ! Nu comentez pentru ca am oroare de interpretari ! :)
Ei bine, imi iau inima in dinti, am avut o catelusa, Mexi o botezase baietelul meu cel mic, mic pe atunci, care se comporta identic !
Deh, feromonii pe care oamenii incearca sa-i ascunda cu parfum !
Pisicile călăresc mâna care le mângâie, atunci când își caută partener(e), iar câinii călăresc piciorul. :) de unde diferența asta oare?
Poate suna barbar , insa daca stapanii nu doresc pui sau sa dea cainele la monta , de ce nu il castreaza?Ar putea fi rezolvate o serie de neplaceri.
Eu nu sunt pro castrare , mi se pare normal si firesc procesul de procreere , insa fiecare cu specia lui….ce naiba? :D
No comment! :):):)
Toate animalele de casă se sperie de sprayuri sau de uscătoarele de păr.
Totuşi ar trebui să găsească altă soluţie pt căţel dacă doresc să-l ţină doar în interior şi nu-l lasă să-şi găsescă iubite de seama lui.
Mi se pare dezgustator cand vad anumiti caini care fac asa. Stiu, nu e de vina animalul, ci instinctul, dar totusi…
Natura are regulile ei pana la urma…iar obiceiuri cainelui sunt ortodoxe, el urmeaza porunca “mergeti si inmultiti-va” sau cel putin incearca sa o faca…:)
:))))))) Dana ești totală. Obiceiuri ortodoxe:” Mergeți și înmulțiți-vă!” Excelent. Trebuie să imi notez.
Are apucaturi de barbat frustrat !:)))
Pisicile mele sunt sterilizate toate. M-a ferit Dumnezeu de urletele, tânguirile şi tot ce aud prin vecini. Am două căţele care nu mi-au făcut probleme decât cu perioada aia tâmpită, dar care acum ştiu să o ţin sub control, pentru că nu le-am sterilizat…încă. Cu toate astea,( culmea…acum când scriu realizez) exact acum un an pe 6 august ne-am potcovit cu un Toto, căţel mic…şi încins maxim. L-am luat cu greu de lângă o urecheată şi cum a ajuns acasă a început dansul cu una din căţele. Ne-am jenat..teribil. L-am dus la veterinar dar instinctul îi rămăsese încă vreo două luni. Aşa am avut noroc să nu fim în vizorul lui. Nu mi-ar fi plăcut. Nu-mi place nici acum când de drag ne arată că lui îi mai functionează ceva. Noroc că durează puţin. Cât despre mâncare, fiecare face regulile. Totdeauna m-am gândit că ceea ce e natural pentru un stăpân de animale pentru ceilalţi e doar un obicei prost. Toto se sperie de artificii, de aspirator, foen, dar mai les de tunet. De asta mă feresc de musafiri. Am reguli şi pentru câini şi pentru noi. Cumva ne ies, fără ca omul să plece cu gust amar …dar nu ştiu dacă întotdeauna.
Eu am avut de mult un pechinez corcit care ne iubea enorm. Dar a murit de bătrânețe…de atunci nu am mai avut cățel. :(
offf, cuceritoareo! :D
Eu am avut si vazut si catele care fac asta :)) Dar aceste gesturi le fac doar in perioada de imperechere, cand sunt “in calduri” si nu tin cont ca esti patruped sau nu :)) Sunt destul de amuzanti la inceput, dar avand in vedere ca nu se opresc devine usor iritant :))
Am păţit ceva oarecum similar cu o pisică birmaneză în călduri! Tot în vizită la cineva, de cum am intrat în casa respectivă m-a întâmpinat pisica care, fără alte introduceri s-a agăţat scai de piciorul meu şi a început să miorlăie languros. Ce era mai jenant şi dureros era că îşi scosese şi ghearele puţin şi nu avea gând să-mi dea drumul deşi zgâlţâiam de zor piciorul… Instinctele sunt puternice deee… ce să-i faci! :)
E ceva normal :) Insa pentru un caine tinut in casa… cel mai bine era ca stapanii sa-l fi castrat.