Nu m-am priceput niciodată să fac mulți bani, probabil pentru că niciodată nu am fost cu adevărat interesată de ei. Nevoile mele reale sunt foarte puține. Știu să îmi pun frână și să mă întind doar atât cât îmi este plapuma. Totuși, observ că de la an la an am nevoie de mai mulți bani. Culmea este că nevoile mele nu s-au schimbat, sunt aceleași de zeci de ani. Dar îmi doresc tot mai multe pentru familia mea, pentru cățeii mei, pentru prietenii mai puțin norocoși, pentru străinii cărora nimeni nu le întinde o mână de ajutor.
Muncesc. Nu știu câți m-ar crede dacă le-aș povesti cât de mult muncesc. Adevărul este că nici nu îmi pasă. Eu nu dau explicații nimănui pentru ceea ce fac sau nu fac. Dar astăzi am găsit pe blog, la un articol advertorial vechi, un comentariu care m-a amuzat și m-a înfuriat deopotrivă: Oare unde a dispărut Vienela pe care o știam? Ahaha, ce întrebare tristă…
Am blogul vienela.ro de 12 ani (se vor împlini în februarie). Nu am văzut pe nimeni în acești 12 ani, pe absolut nimeni, să îmi transfere 5 lire în cont ca să îmi plătesc găzduirea, domeniul, reparațiile blogului, țigările, facturile sau mâncarea. Am mii de articole pe blog. Se pare că unele chiar le-au plăcut cititorilor mei, dacă au revenit și au vrut mai mult. Dar au vrut gratis și tare deranjați s-au simțit când au văzut că public și articole pentru care primesc bani. Nici măcar acolo nu m-au susținut cu un amărât de comentariu…
Inserați aici cea mai urâtă înjurătură pe care o cunoașteți și probabil veți avea o mică idee despre ceea ce îmi trece prin cap. Chestiile astea eu le-am mai spus pe blog și pe facebook, sub o formă sau alta. E blogul meu, sunt banii mei, e timpul meu. Dacă nu te-ai deranjat să mă susții vreodată financiar ca să pot scrie ce și cum îmi/ne place, cu ce drept vii să mă tragi de urechi că mă plătesc alții, iar eu accept acest târg?
Vienela nu a dispărut. E tot aici, dar nu se mai deranjează să mulțumească pe nimeni, nici nu mai are energie să scrie ce și-ar dori. Scriu în gând, scriu pentru mine și salvez prin calculator, scriu prin locuri unde pot câștiga bani, scriu de dimineața până seara. Nu mai găsești pe aici textele care te atrăgeau și te întrebi unde am dispărut… Trist… Probabil nu ai citit cu atenție blogul ăsta…
Și nu mă adresez doar persoanei care a pus întrebarea din titlu, ci tuturor celor care, de-a lungul timpului, mi-au spus prin comentarii sau în privat că le e dor de scrisul meu, de textele de demult. Recitiți-le. Mai cotrobăiți pe aici, poate găsiți și articolele în care mă plângeam că sunt bolnavă, că nu am bani, că am nevoie de sponsori. Ahahaha, asta se întâmpla pe vremea când, în secret, încă speram că oamenii care mă citeau mi-ar fi putut susține pasiunea. Ahahahahahahaha…
Dar, ca să vedeți că nu sunt fată rea și că supărările mele țin cât scriu un articol (pentru cel de față am avut nevoie de vreo 7 minute), vă las un text mai vechi care să vă aducă un zâmbet pe buze – Cel mai mare eșec în bucătărie.
Poate vrei să (re)citești acest articol – Sunt tot eu, cea pe care o știai cândva
(scuze, mi-a trimis Dana cândva 10 dolari/euro/lire, că nu mai rețin exact ce monedă era)
După umila mea părere, fiecare e liber să scrie pe blogul lui absolut orice vrea, inclusiv advertoriale. Şi tot aşa, fiecare e liber să citească doar ce-i place. Nu-ţi mai place un blog, nu-l mai citeşti, nu te-apuci să-njuri bloggerul fiindcă nu mai scrie pe gustul tău.
Pe de altă parte, consider textele scrise pe blog (inclusiv advertorialele comandate de un beneficiar) scrieri oferite gratuit oricui are acces la Internet. Eu una nu le trimit bani celor care scriu pe gustul meu şi nu m-aştept să primesc vreun ban sau să mă aleg cu vreun alt câştig material de pe urma celor cărora le place ce scriu eu pe bloguri. Nici nu sunt destul de ipocrită ca să dau like unui adevertorial care nu-mi place (pe blogul ăsta al tău, de exemplu, nici măcar nu se poate da like) sau să comentez doar ca să fie acolo un comentariu laudativ în plus.
Ţie îţi doresc spor şi succes în tot ce faci!
Vero, eu nu am cerut nimanui bani pentru ca scriu ce imi trece prin cap. Dar nici nu le voi permite sa ma traga de urechi pentru ca scriu si castig bani.
Buton de like nu pun pentru ca sunt o jigodie care nu vrea sa ii lase pe puturosi sa se promoveze pe aici prin acel like, mai ales ca 99,9% dintre ei nu citesc un rand.
Te imbratisez si iti multumesc pentru toata sustinerea pe care mi-ai oferit-o de-a lungul timpului si care a fost mai importanta decat toti banii!
Pentru puţin, Vienela – mulţumirile. În măsura în care pot, susţin tot ce-mi place. :)
Ai dreptate cu puturoşii care nu citesc un rând, dar şi eu sunt oarecum puturoasă, adică, sigur, citesc postările, dar mi-e lene să comentez sau nu găsesc mereu ceva cât de cât inteligent de spus, aşa că-mi place să pot da like în semn că am citit şi mi-a plăcut.
Despre tine stiu ca intri si citesti, nu e nevoie sa dai like ca sa imi arati asta. :)
Duminica placuta iti doresc! :)
Mulţumesc, asemenea! :)
Şi eu am dispărut de ceva timp, dar nu prea-s căutată (nu că mi-ar folosi la ceva 😃). Tot aşa, am ales să muncesc de-mi sar capacele, ajung acasă ruptă de oboseală, scriu în capul meu tot ce vreau, îmi dau like şi-mi promit că într-o zi cu soare o să revigorez blogul ăla care zace şi tace. Aş putea s-o las mai moale cu munca dar… n-o fac. Cât despre tine, Vienela dragă, cât timp ți-e bine, nu trebuie să dai socoteală nimănui despre cât şi ce scrii sau nu scrii. Salutări de prin Uk.
Hihi, si tu tot in UK? Si eu. :D
Eh, a fost o rabufnire de moment si era pacat sa nu o public. M-am obisnuit de mult cu ideea ca oamenii te plac doar atata timp cat le oferi ceva. Gratuit, daca se poate, altfel te pun la colt.
Sa te tii de promisiune, please. Scrisul tau e revigorant si puternic. E pacat sa nu poata fi vazut, chiar si moca, asa cum ne place noua. :D
Numa’ de vreo 6 ani, am dat spaniola pe engleză şi mi-e bine, aşa cum sper că ți-e şi ție! Te anunț când mă apuc, bine! 🥰
Hihi, de vreo 6 ani jumate si eu. Visez sa dau engleza pe spaniola (din care deocamdata nu stiu o boaba). Ok, da un semn. :) Te pup!
Cred că te invidiez pentru că ai tot timpul din lume pentru scris, de dimineață până seara. Aș vrea și eu să am tot acest timp. Pentru încă câțiva ani voi fi în continuare un “sclav pe plantație”. Din ce îmi amintesc ești pe undeva prin Scoția. Spor și inspirație!