Oamenii sunt diferiți și totuși asemănători

Oamenii sunt diferiți și totuși asemănători

Oamenii sunt diferiți și totuși asemănători în gândire și în faptă. De ce oare nu putem accepta asta? De ce ne place să îi judecăm pe ceilalți prin propria noastră lupă? Jos pălăria pentru oamenii care merită. Dar cine suntem noi, să decidem cine merită și cine nu? De unde știm că avem dreptate? Ne plac oamenii, dar numai când sunt asemănători nouă, nu diferiți.

Contează mult în ce punct al vieții suntem și ce perspectivă avem de acolo. Toate întâmplările de mai jos sunt reale. Le-am trăit, însă am avut nevoie să ajung la vârsta asta ca să pot accepta ideea că oamenii sunt diferiți și totuși asemănători, că nu toți trebuie să trăiască după tiparele noastre.

Mașina gonea cu viteză pe autostrada aglomerată, lăsând în urmă copacii triști de pe marginea drumului. În urmă rămâneau și plasele despre care localnicii susțineau că au fost montate pentru a proteja satele contra zgomotelor. În interior nu se auzea mare lucru în afară de râsul tinerelor femei și de muzica difuzată la radio.

Bărbații făceau din când în când remarci în legătură cu vremea caniculară. Vorbeau despre orașul către care se îndreptau și despre meciul din seara precedentă. Pe dealuri, în departare, vița de vie ridicată pe suporturi înalte părea că vrea numai să țină umbră pământului însetat.

O motocicletă verde a trecut cu un vâjâit puternic pe lângă mașină, s-a strecurat prin față și a continuat slalomul pe autostradă, nepăsătoare față de pericole. Femeile au lăsat o clipă ciripitul vesel și au exclamat la unison:

-Tâmpit și inconștient! Ăsta nu moare pe perna lui!

***

Timpul a trecut și una dintre femei a uitat întâmplarea. Cocoțată pe motocicleta puternică, de un negru strălucitor, cu vântul apăsându-i cu presiune gâtul acoperit de o gecuță subțire, gonea pe șosea agățată de mijlocul bărbatului. În jurul lor, mașinile parcă stăteau pe loc. Făceau slalom printre ele nu pentru că s-ar fi grăbit undeva, ci numai din plăcerea de a simți fiorul aventurii.

Nu reușea să vadă chipurile celor din autoturisme decât atunci când vreun semafor oprea întreaga coloană, motociclete și mașini deopotrivă. Îi privea de sus pe șoferi, parcă dorind să le spună cât este de plictisitor să te plimbi cu mașina și cât de molatici îi par oamenii care aleg să se închidă în cutia de tablă, departe de vântul dezlănțuit. Unii o priveau cruciș, bombănind printre buzele strânse:

-Tâmpito! Nu ai să mori pe perna ta!

***

A mai trecut un timp și femeia a uitat iar. Acum merge mult pe jos și, la fiecare trecere de pietoni, la fiecare intersecție, la fiecare zgomot de frâne sau de motor ambalat la maxim, fie el de mașină sau de motocicletă, exclamă revoltată:

-Tâmpiților! Unde vă grăbiți așa? Mâine probabil vă voi vedea la știri!

***

Concluzie: Indiferent de locul pe care îl ocupi, indiferent de felul în care te miști, cei care nu sunt ca tine îți pot părea de-a dreptul tâmpiți. :p Oamenii sunt diferiți și totuși asemănători, nu-i așa?