Ninsoarea din acea zi îi transformase pe oameni în oameni de zăpadă mobili ce îşi căutau locul potrivit. Sub lumina felinarelor se putea observa că  unii aveau morcovul în cur, iar altora li se spărgeau oalele în cap. Pe la colţuri se şoptea că dreptatea umblă, de când e lumea, cu capul spart. Ştiţi voi, copii, cine stă la colţ? Cel pedepsit, cel temător, cel ostracizat, cel mult prea modest şi cel nepăsător… Restul oamenilor de zăpadă pot fi văzuţi, ţepeni precum morcovul îngheţat, sub lumina galbenă a felinarului, unde cred ei că vor putea prinde şi o rază de căldură.

Nici oamenii de zăpadă mobili, aşezaţi la colţ, nici cei imobili,  plantaţi sub felinare, nu îşi aminteau că minciuna are picioare scurte, nu îşi dădeau seama încă de importanţa mişcărilor de rotaţie şi de revoluţie, nu vedeau întreg ansamblul de rotiţe şi nu conştientizau faptul că noaptea, oricât ar fi de lungă pe timpul iernii, tot se sfârşeşte la un moment dat. Îi aştepta o surpriză de proporţii uriaşe: pe timpul zilei felinarele se sting (lumina costă, căldura costă…), iar soarele răsare blând şi strălucitor, dezgheţând morcovi înfipţi în cur, vindecând capete sparte şi luminând colţuri ascunse.

oameni de zapada

Pentru cei care au deschis televizorul mai târziu vreau să precizez că ideea de a scrie scurte poveşti după o imagine mi-a dat-o Redsky în data de 16 august 2012, după cum spuneam şi aici.

Pentru cei care citesc nu doar ce le convine, ci tot ceea ce scriu, precizez că dintre cele trei articole participante la joc am ales postarea almei şi, implicit, o imagine de pe blogul ei pentru următoarea poveste (mai ales că această imagine a venit cu o provocare interesantă – timpul s-a scurs, dar asta nu m-a împiedicat să răspund).

Iată articolele participante la jocul meu:

Nu vreau aur

Orbită

În nuanţe de alb-albastru…

 Dacă doriţi să vă jucaţi alături de mine, vă aştept până pe data de 26 decembrie cu poveşti inspirate de fotografia oamenilor de zăpadă (lucraţi cu pricepere de alma).