O zi din viața mea

Să povestesc despre toate câte le-am trăit zilele acestea mi s-a pare destul de greu. Tastatura a înghițit praf cât să îi ajungă o viață. Abia mai respiră. Nici nouă, oamenilor, nu ne e mai bine. Praful chiar pare să ne fie partener fidel. Credeam că e cumplit să dai tencuiala jos de pe pereți și asta numai pentru că nu încercasem (încă) să scot parchetul. Nu știu dacă în toate apartamentele este la fel, dar noi am găsit zgură – mai rău decât în casele bătrânești de la țară. Da, sub parchet am găsit un soi de pământ amestecat cu nisip. Praful care s-a ridicat când am adunat în saci mizeria aceea nu poate fi descris în cuvinte. Atât de fin, încât s-a răspândit rapid în aer, s-a strecurat în toată casa și prin toți plămânii, a întunecat privirile oamenilor și a albit toate lucrurile.

Să nu-mi mai amintiți vreodată de parchet! Poate e mai călduros (deși noi nu obișnuim să dormim pe jos, nici să umblăm desculți :p ), poate e mai aspectuos, însă nu-l pot ierta pentru toată mizeria pe care m-a făcut să o trăiesc. Gresia e sfântă. Nu vine cu surprize-surprize, nu ascunde gunoaie, se curăță și întreține ușor. Abia aștept să o văd pusă. 🙂

După modelul “o zi din viața…”, iată câteva imagini grăitoare.

În plin proces de răzuire a pereților:

Primele reparații, primul strat de glet:

Nebunie cu miros de amorsă și glet:

Până și câinele dă semne că s-a săturat de mizerie. Sau nu?

Curiozitatea a omorat pisica câinele. Încercând să descopere ce se află sub plintă:

Descoperire șocantă: dă clic pentru a vedea ce se ascunde sub parchet:

Cam așa a arătat o zi din viața mea. Am trișat puțin cu ultima poză – a fost făcută într-o altă zi.