Bâlbâiala, această tulburare a vorbirii, o cunoaşteţi şi voi, aţi întâlnit-o la oameni cunoscuţi sau necunoscuţi care, mai ales pe fondul unor emoţii, nu reuşesc să articuleze bine cuvintele, repetă sacadat silabe şi fac pauze în vorbire. Această tulburare poate avea efecte negative asupra celor afectaţi, determinând complexe de inferioritate.

Avea tatăl meu un coleg de servici, prieten de vânătoare şi de pahar, care se bâlbâia îngrozitor, repeta silabele de la începutul cuvintelor, mai ales când era băut sau nervos. Uimitor este că nu se bâlbâia deloc când încerca să cânte.

Şi le plăcea să cânte. Îmi amintesc cu nostalgie cum răsuna melodia “Aşa beu oamenii buni”- a fraţilor Petreuş  şi “Lino, Leano”- a Ioanei Radu, cântată de 7-8 bărbaţi într-un apartament, însoţită de chicotelile copiilor care trăiau viaţa ca pe o mare aventură, ca pe o distracţie interminabilă.

Mult le mai plăcea să îşi serbeze zilele de naştere la restaurant cu prietenii şi familiile, să mănânce fripturi şi să bea băuturi tari, cum era Şliboviţa, un soi de ţuică de prune dublu distilată.

Aşa se face că într-un an, de ziua prietenului bâlbâit, la restaurant fiind, omul a vrut să îşi cinstească prietenii cu băutura lor preferată. A chemat ospătăriţa şi i-a spus: -Dă-ne la toţi câte o şli…, şli…, şli…, dă-ne rom la toţi. Multe hohote de râs au perturbat liniştea localului din cauza neputinţei sale de a pronunţa cuvântul şliboviţa şi a deciziei de a comanda altă băutură, al cărui nume să îl poată articula.

A rămas de pomină întâmplarea, încă ne mai distrăm cu această amintire.