Ce întâmplare… Ce noroc…
O noapte incendiară și speranța unui nou început. Asta trebuie să urmeze. Oare cum arată în realitate? Mi-a spus că este brunet. Că părul lui se ondulează când îl lasă mai lung. S-a descris ca fiind un tip solid, dar nu gras. Apoi am descoperit că îi place să glumească. Râde mult și vrea să mă simtă mulţumită.
Mi-a promis că mă va face fericită. Îmi spune mereu că alături de el voi trăi zile de neuitat. Şi când mă gândesc la prima noastră convorbire… Ce întâmplare… Ce noroc…
Îl ador când îmi şopteşte în telefon cuvinte de dragoste calde
Fusesem în tură de noapte. Pacienţii nu îmi puseseră mari probleme. Mă îndreptam obosită spre casă. Când a sunat telefonul, eram la colțul străzii. O voce groasă, dar caldă, a cerut să vorbească urgent cu Pierre. I-am explicat răbdătoare că nu cunosc nici un Pierre. S-a lăsat tăcerea când a auzit că a greşit numărul. Apoi s-a scuzat politicos şi a închis.
Peste cinci minute, chiar când intram pe poartă, francezul a sunat iar. A glumit și m-a făcut să râd. Apoi mi-a spus că îl cheamă Denis.
De atunci şi-a făcut obiceiul de a mă suna zilnic. Vorbește cu mine cât se poate de mult. Îl ador când îmi şopteşte în telefon cuvinte de dragoste calde. “Jacqueline, je me sens si seul sans toi.”
Ah, am senzaţia că avionul acesta nu zboară, ci pluteşte pe deasupra norilor. Nu ştie cât sunt de nerăbdătoare să mă cuibăresc la pieptul lui Denis.
Să fie singurătatea cea care m-a ademenit spre el?
Învârt emoționată biletul de avion pe degete. Oare mă va plăcea? Să fie singurătatea cea care m-a ademenit spre el? Sau pur şi simplu este acel bărbat atrăgător pe care mi-l imaginez? Să fie cel pe care îl aştept de când eram în Ecuador, în casa mamei mele?
Privesc cerul prin geam. Gândul meu se îndreaptă spre cel care probabil este deja în aeroport, aşteptându-mă. Am observat ceva ciudat. De câte ori mă gândesc la Denis, în jurul meu simt un parfum puternic de iarbă abia tăiată. Miroase a pământ proaspăt răscolit de ploaie.
Aşa mirosea în dimineaţa în care am vorbit pentru prima dată cu el. Plutesc într-o mare de norişori roz. În avion se simte aromă de iarbă abia cosită. Ce straniu!
Sunt şi la propriu, şi la figurat cu capul în nori
Deşi nu l-am văzut niciodată, ştiu că îl iubesc. Știu că mă voi lăsa călăuzită de mâna lui fermă. Inima îmi spune că mă voi lăsa sărutată de buzele lui calde. Apoi mă voi lăsa strivită de trupul lui puternic. Știu că va mirosi a pământ şi a iarbă proaspăt cosită în clipa de fericire supremă. Sunt şi la propriu, şi la figurat cu capul în nori. Ăsta nu este un lucru rău, cred.
Ne-au anunţat că mai sunt doar câteva minute până la aterizare. Îmi mai arunc o ultimă privire pe fereastră. Văd soarele cum îşi ia la revedere. Se pregătește de culcare.
Cobor scara avionului. Rezolv repede cu actele şi cu bagajele. Mă îndrept spre ieşire tremurând de emoţie, cu telefonul la ureche.
-Jacqueline, je me sens si seul sans toi.
Radiez. Simt nările fremătând la adierea care m-a înconjurat iar. E aroma de pământ reavăn şi iarbă ruptă de curând. Sunt electrizată.
Oare ce vrea acest bărbat negricios?
E cât mine de înalt, nebărbierit, îmbrăcat în haine de in. Se îndreaptă cu paşi grăbiţi spre locul unde m-am adăpostit.
-Jacqueline, je t’aime!
Şi în aceeaşi clipă braţele lui puţin transpirate mă strâng puternic la piept. Dinţii albi ca de lup îmi muşcă uşor pielea subţire a gâtului. Aş vrea să scap. Trebuie să fug departe de acest coşmar. M-am băgat în mod necugetat şi de neiertat în ceva de necontrolat. Îl simt tremurând excitat şi tresar speriată. Încerc să mă desprind din strânsoare.
-Jacqueline, je t’aime!
Stai, Jacqueline, îmi spun în gând. E vocea lui. Vocea bărbatului pe care îl aşteptam. A celui pe care spuneam că îl iubesc. Recunosc parfumul de iarbă abia tăiată şi de pământ proaspăt răscolit de ploaie. Acest parfum pentru mine este echivalent cu dragostea necondiţionată. Mă las învăluită de vocea caldă. Aroma cunoscută îmi răscolește simțurile. Mă face sa uit de orice altceva.
Soarele, privind spre noi pentru ultima dată
Îmi face semn, complice. Urmează o noapte incendiară și speranța unui nou început.
Frumoasa poveste :) Pe cand o prima carte? :D
Multumesc. He, he… :)) Nu fac eu asemenea pasi. :))
Ar trebui la cât talent ai la scris :)
Multumesc, Mariana. O carte inseamna mult mai mult decat talentul de a scrie un articol pe blog. ;)
Pai omul chiar era precum parfumul din visele tale: proaspat (nebarbierit), rustic si salbatic! Ma bucur pt dragostea voastra, casa de piatra :D
Si cu siguranta era mai proaspat si mai parfumat decat un ecuadorian. Jacqueline iti multumeste. :))
Este imaginatie sau realitate? Oricum, frumoase randuri :)
Multumesc, Taraboste. Este pura imaginatie. ;)
bravo ! interesantă conexiunea de miros de “pământ reavăn”…
Cred ca te-am mai intrebat… Cand publici colectia de povestiri? :)
Ma sponsorizezi tu? :)) Pune-mi o vorba buna acolo, unde stii tu. ;)
Soro, astept o carte cu autograf special, da? :)
Normal, surioara, prima carte a ta va fi, cu dedicatie. :))
Iubirea e în mare parte autosugestie, așa că… de ce nu? :D
Asa s-au nascut probabil si iubirile de pe facebook. :))
chiar nu seamana cu nimeni real ? :)))
Nu cunosc nici un francez si nici o ecuadorianca. :)) Si in viata reala nu am pe nimeni care sa fi cunoscut iubirea virtual. Suntem oameni cu picioarele pe pamant, chiar daca avem capul in nori. :))
Foarte fain :)
Multumesc, Ana. ;)
incantatoare poveste…parfumul unui barbat care te-a purtat plutind printre nori…ce poate fi mai frumos? :)
Multumesc, Pandhora. Poate o finalizare pe o insula insorita? :))
Asteptam si continuarea..Chiar e misto :)
Nu cred ca va avea continuare. Ce sa povestesc? Ca s-au casatorit, ca munceau de dimineata pana seara, ca ea facea ciorbita de vacuta si el citea ziarele? :))
M-ai dat gata! Sutem norocoși să te avem la poveste, ăsta e adevărul.
„… că va mirosi a pământ şi a iarbă în clipa de fericire supremă”…”…aroma de pământ reavăn şi iarbă ruptă de curând”…Sună bine și miroase și mai bine.
Și ce minune să fii purtată printre norișori…Minunat scris! :)
Multumesc, Mirela. Si eu ma simt norocoasa ca m-ai primit in club. :))
Ai scris o poveste aproape reala, un script pentru un fim de dragoste cu happy end!
O duminica frumoasa Vienela!
Frumoasă poveste de iubire purtată pe aripi de nori…
Mi-a plăcut povestea! Dacă e și reală, e și mai frumoasă!
O duminică plină de senin și frumos! :)
Ţi-am mai spus, Sandra Brown scrie pe tine :D
vienela, draguta de tine!
ziceai de mine sa trec la urmatorul nivel, dar cred ca tu esti cu mult mai in masura sa faci pasul asta.
si eu nu spun prostii si nu incurajez decat ceea ce cred din tot sufletul ca merita!
foarte frumoasa povestea, descrierea si personajele!
fa ceva cu talentul tau!
Foarte frumos povestit! Esti foarte talentata :)!
Dragostea ne da aripi, curaj, poate si putina nebunie.
Am auzit cateva povesti frumoase de dragoste ale unor oameni ce s-au cunoscut in lumea virtuala, apoi au ajuns sa se intalneasca si sa se casatoreasca.
Nu pot decat sa ma alatur tuturor celor care se intreaba pe cand o carte :P
Doar o usoara corectie gramaticala, (ca prea e frumoasa povestea ca sa o lasam sa iste cumva interpretari gresite): “Je suis seule sans toi” e la feminin, adica insemna “Sunt/ma simt singura fara tine”, ca si cum ar fi rostit de o fata, deci daca aceasta propozitie trebuie rostita de un barbat numit Denis, asa cum se presupune din poveste, el ar trebui sa spuna “Je suis seul sans toi”, (Sunt singur fara tine) sau oarecum mai corect la nivel explicativ, dupa parerea mea, “Je me sens seul sans toi” (Ma simt singur fara tine), sau si mai si “Je me sens si seul sans toi” (Ma simt atat de singur fara tine), adica cel mai simplu fara “e” la coada lui “seul”.
Asa ca nuanta culturala contemporana totusi francezii nu prea au obiceiul sa sarute gaturi decat daca le comunici ca iti face placere, adica nu se prea reped la gat din prima…americanii fac chestiua asta ceva mai des.
…mai ales daca le spui ca esti din Romania, ca ei stiu despre Dracula si in general sunt asa mai directi + chiar ospitalieri in sens sa incerce sa iti spuna Welcome pe limba ta, ca sa te simti mai bine…francezii sunt mai lenesi in legatura cu a fi ospitalieri fata de straini, deci se vor comporta si oarecum pasiv, asteptand sa ii venerezi tu pe ei, oricat de infocati ar fi fata de tine. E o chestie care am impresia ca nu tine de sex sau orientare sexuala, ca am auzit povesti si de la altii confiurmad acest lucru, adica nu ma bazez doar pe experienta mea personala.
Americanii chiar tind sa fie metodic organizati in orice intreprind ei asa din proprie intiativa, ca au invatat toti la scoala care sunt zonele erogene, si o iau direct de obicei cu urechea, pe urma urmeaza gatul, pe urma urmeaza baza 1, (din termenii de la basebaball), care e sarutatul care va fi desigur de tip frantuzesc asa din prima in 96 % din cazuri, (deoarece se stie in mod larg, desigur datorita d-lui ambasador Lafayette de la vremea Razboiului de Independenta SUA, ca sarutul care conduce in mod practic si eficient la sex a fost cel inventat de francezi), pe urma baza 2, care e mana pe sub camasa sau bluza pe piept, si baza 3, cu mana direct pe organele genitale. Zau daca majoritatea nu urmeaza cu cea mai mare fidelitate acest curriculum scolar popularizat la nivel de cultura generala inca de cand s-a terminat cel de-al 2-lea razboi mondial si pana in zilele noastre. Numai cativa gay (mai mult academici nebagati in seamna de mai nimeni), am asa impresia, ce se mai lupta in ultima vreme, sa mai educe populatia generala (atat gay cat si non-gay) in legatura cu alte posibile variatii, insa e un efort care probabil va mai dura cateva secole bune pana sa se ajunga la influenta necesara pt asa ceva la Hollywood, daramite in mass-media sau curriculele scolare nationale, plus, daca se admite introducerea de variatii, e real mai complicat de stabilit unde sa se delimiteze granitele de pauze intre o etapa si alta, ca sa poti sa lasi omul sa stie cand sa zica clar daca e OK sa mearga mai departe, si in general lucrurile astea de granite stricte si limite consensuale cat mai precise sunt deosebit de respectate in SUA, ca totusi acolo e un stat de drept, si riscul relativ de coruptie in justitie e chiar minim, daca il compari cu o gramada de alte tari, chiar si europeene relativ avansate.
:)) Rudolph, nu pot sa nu rad. Zici ca nu prea au obiceiul sa sarute gaturi? Pai asta nu era chiar francez. Era mai negricios. Probabil era din colonii.
Povestea e frumoasă și dorită a fi reală de către oricine aspiră spre asta.
Felicitări!
Frumos, usor amuzant si ce e mai interesant…totusi pare sa fie cu happyending :)
Am impresia ca singuratatea are si ea un rol…
Stiu ca pot exista astfel de povesti. Asta e si mai si ca una virtuala, intamplata pe un site de socializare/matrimonial.
Povestea aceasta mi-a amintit – un fel de a spune :) – de un prieten foarte drag sufletului meu si de “acea” unica noapte incendiara! ;)
Mai mult decat atat nu am ce scrie!
Viata fericita!
Initial am crezut ca este vorba despre un pasaj dintr-o carte..super….
Ca de obicei, legi cum legi si ma legi si pe mine in randurile astea :D … mi-a placut povestioara, mult, mult :D … O zi faina!
Eu cunosc o poveste asemanatoare, intamplata in real. Cand ea vorbea cu un olandez si cand s-au intalnit, a crezut ca e portarul hotelului, ca prea era creol la ten si avea cateva lanturi de aur expuse la vedere. Tipul era de origine pakistanez. Mi-a placut povestea ta cu parfum de iarba taiata. :)