O lume paralelă

Secvențe parcă venind dintr-o lume paralelă mă prind într-o plasă grosolană, lucrată din fir de stuf și glod mirosind a minciună, a perversitate, a inuman. Încerc să mă scutur ca de o obsesie distrugătoare de psihic. Somnul refuză să vină. Îl momesc cu fire de levănțică ascunse sub perna pe care mi-am plâns lacrimile neputinței. Am toate speranțele rătăcite în cimitir. Un cimitir al sticlelor umplute cu visuri și aruncate pe o plajă pustie. Somnul vine doar pentru a mă tortura.

Alerg. Talpa îmi alunecă în sanț. Tresar. Mă înțep în pietriș. Mă lungesc în iarba uscată și plâng iar. Lângă mine, în vis, un pictor bătrân lucrează o schiță în cărbune. Din mâna lui răsare pe foaie bobul de porumb. Schița capătă aspect de vechi, patină falsă așternută cu măiestrie, lăsând impresia că omul abia acum a descoperit lumea nouă. Mă trezesc după câteva minute și exclam: dă-o-n pisici de treabă, că trebuie să aibă rezolvare!

Tabelul in care s-au înscris colegii mei cu texte care conțin aceleași cuvinte subliniate (stuf, pisici, pietriș, glod, cărbune, porumb, levănțică. cimitir, secvențe, patină, șanț, obsesie) s-a închis, dar asta nu mă împiedică să îmi aștern pe blog amarul folosindu-le. Aseară am văzut o lume paralelă… Încă sunt prinsă în ea…

Toate problemele au, mai devreme sau mai tarziu, o rezolvare, fie ea multumitoare sau nu. Dar noi, oamenii, ne speriem uneori ingrozitor, ne dam de ceasul mortii, suferim. Uitam ca nu mereu tin de noi rezolvarile. Consideram ca suntem datori sa cautam o cale de a scapa de probleme. Si bine facem, zic eu. Ca reusim chiar noi sa gasim solutia la problema, ca ne ajuta altii, ca apare norocul de undeva, ca soarta ne-a fost deja scrisa, nici nu mai conteaza.

Cele mai multe griji par, dupa o vreme, doar pierdere de timp.