Secvențe parcă venind dintr-o lume paralelă mă prind într-o plasă grosolană, lucrată din fir de stuf și glod mirosind a minciună, a perversitate, a inuman. Încerc să mă scutur ca de o obsesie distrugătoare de psihic. Somnul refuză să vină. Îl momesc cu fire de levănțică ascunse sub perna pe care mi-am plâns lacrimile neputinței. Am toate speranțele rătăcite în cimitir. Un cimitir al sticlelor umplute cu visuri și aruncate pe o plajă pustie. Somnul vine doar pentru a mă tortura.
Alerg. Talpa îmi alunecă în sanț. Tresar. Mă înțep în pietriș. Mă lungesc în iarba uscată și plâng iar. Lângă mine, în vis, un pictor bătrân lucrează o schiță în cărbune. Din mâna lui răsare pe foaie bobul de porumb. Schița capătă aspect de vechi, patină falsă așternută cu măiestrie, lăsând impresia că omul abia acum a descoperit lumea nouă. Mă trezesc după câteva minute și exclam: dă-o-n pisici de treabă, că trebuie să aibă rezolvare!
Tabelul in care s-au înscris colegii mei cu texte care conțin aceleași cuvinte subliniate (stuf, pisici, pietriș, glod, cărbune, porumb, levănțică. cimitir, secvențe, patină, șanț, obsesie) s-a închis, dar asta nu mă împiedică să îmi aștern pe blog amarul folosindu-le. Aseară am văzut o lume paralelă… Încă sunt prinsă în ea…
Toate problemele au, mai devreme sau mai tarziu, o rezolvare, fie ea multumitoare sau nu. Dar noi, oamenii, ne speriem uneori ingrozitor, ne dam de ceasul mortii, suferim. Uitam ca nu mereu tin de noi rezolvarile. Consideram ca suntem datori sa cautam o cale de a scapa de probleme. Si bine facem, zic eu. Ca reusim chiar noi sa gasim solutia la problema, ca ne ajuta altii, ca apare norocul de undeva, ca soarta ne-a fost deja scrisa, nici nu mai conteaza.
Cele mai multe griji par, dupa o vreme, doar pierdere de timp.
Problemele, indiferent cât de copleșitoare sau aparent insolubile, constituie o parte inevitabilă a vieții noastre. Este un adevăr universal că, în cele din urmă, orice problemă poate avea o rezolvare, indiferent dacă aceasta ne aduce sau nu satisfacție. Cu toate acestea, în fața adversității, tendința noastră este adesea de a ne panica și de a ne confrunta cu temeri profunde. Ne simțim adesea copleșiți, intrând într-un vârtej de anxietate și suferință. Este ușor să uităm că nu întotdeauna suntem stăpâni asupra soluțiilor sau asupra direcției în care se îndreaptă rezolvarea.
Există o presiune societală puternică asupra noastră de a căuta mereu soluții la problemele noastre, ca și cum aceasta ar fi o datorie incontestabilă. Este un impuls sănătos să căutăm soluții, să luptăm pentru a depăși obstacolele, dar ar trebui să avem în vedere că uneori rezolvarea nu vine exclusiv din eforturile noastre personale. În căutarea noastră frenetică a răspunsurilor, uităm adesea că unele situații sunt dincolo de controlul nostru și că soluțiile pot proveni din surse neașteptate.
Mai mult, este esențial să recunoaștem că nu există o singură cale de a aborda problemele. Fie că reușim să găsim singuri soluții sau suntem ajutați de ceilalți, fie că întâlnim noroc sau credem în destin, rezolvarea poate să apară în diverse moduri. În această căutare a rezolvării, trebuie să fim deschiși la diversitatea căilor și să nu ne închidem într-o viziune îngustă asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat o soluție satisfăcătoare.
De asemenea, este important să privim cu atenție la griji și să evaluăm cu obiectivitate cât de mult timp și energie investim în rezolvarea lor. Multe dintre griji, după ce trecem prin ele, se dovedesc a fi doar o pierdere de timp. Astfel, în loc să ne agităm excesiv și să ne consumăm resursele mentale, ar trebui să ne concentrăm asupra priorităților reale și să fim conștienți de faptul că unele probleme pot deveni neînsemnate în perspectiva pe termen lung.
În concluzie, în fața provocărilor vieții, este crucial să abordăm problemele cu o atitudine echilibrată și să conștientizăm că nu întotdeauna avem control total asupra soluțiilor. Căutarea noastră a rezolvării ar trebui să fie ghidată de flexibilitate și deschidere către variatele modalități în care putem depăși obstacolele. Așa cum unele griji se dovedesc a fi doar pierdere de timp, înțelegerea profundă a acestui aspect poate contribui la construirea unei perspective mai sănătoase și mai reziliente asupra vieții.
Un text așa de frumos nu se cade a -l răstigni pe un joc de 12 cuvinte. Se artificializează, își pierde spontaneitatea venită din har! Cum se zice despre valoare, „Ea este totdeauna FĂTATĂ, nu ouată!” Treaba ta!
Cele 12 cuvinte te ajută întotdeauna să scrii un text nu frumos, ci MAI frumos decât ar fi ieşit altminteri. Şi de multe ori unul (sau mai multe) dintre ele joacă rol de muză inspiratoare. Cel puţin la mine aşa se întâmplă. :)
Dacă-l rescrii fără să mai evidenţiezi cuvintele vezi că nu are nimic artificial.
Subscriu celor spuse de Matilda.
Multumesc totusi pentru apreciere! :D