Skip to main content

O lume fascinantă

Dacă vă spun că nu am avut niciodată sania mea personală, poate că nici nu mă credeți. Nici mie nu îmi vine să cred acum, când scriu aceste rânduri. Știu că a existat una, veche, grea și cu tălpicile ruginite,care stătea la subsolul blocului când eu și sora mea eram foarte mici. Apoi a dispărut. Cineva, habar nu am cine, ne-a furat-o și ai mei nu ne-au mai cumpărat alta. Sinceră să fiu, nu i-am simțit lipsa. Nici nu îmi pot imagina cum am fi urcat noi cu monstrul ăla de sanie până la etajul trei, de câteva ori pe zi, pe toată durata iernii.

Am învățat de mici să ne descurcăm, să facem diverse schimburi onorabile cu copii care aveau sănii (pe timp de iarnă) și biciclete (pe timp de vară). Le ofeream alte jucării, le ofeream dulciuri, iar unii nu cereau nimic în schimb, poate pentru că eram copii veseli, care nu se supărau ușor și care știau să își respecte prietenii. Cum aș spune astăzi, știam să întreținem o atmosferă veselă și să păstrăm jocurile frumoase.

Ieșind zilele trecute la piață, am văzut o sanie mică, mică, de platic, un fel de lighean trag de o sforicică. Habar nu aveam că săniile au evoluat atât de mult, că de la balaurii aceia de fier, grei și mai mereu ruginiți la început de iarnă, s-a ajuns la o sanie pe care o poate scoate singur afară și un copil de trei ani (nu, să nu le permiteți la vârsta aceasta să iasă singuri la săniuș!).

Curioasă, de cum am ajuns acasă, am intrat pe internet și am căutat informații despre săniile care se găsesc în comerț, pentru a înțelege dacă așa sunt toate sau ceea ce văzusem eu era o excepție. Și am găsit pe http://strollers.ro imaginile unor sănii tare frumoase, în culori calde, cu mânere înalte, ce pot ajuta părintele să împingă sania fără să se mai cocoșeze. Sunt ușoare, sunt frumoase, sunt tot ce și-ar putea dori copiii și părinții.

Tot pe acest site am văzut cărucioare pentru copii foarte frumoase, atât genul sport, cât și cărucioare normale, clasice. Mi s-a părut a fi foarte bine dotat maganizul acesta online, poate și pentru că mi-au fugit ochii la cărucioare pentru gemeni și tripleți (noroc de care m-a ferit cineva, acolo, sus). Ceea ce m-a uimit cu adevărat a fost faptul că unele cărucioare se numeau 2 în 1 sau chiar 3 în 1. În prima clipă mi-am spus în gând că trebuie să fie o greșeală de tipar, că doar nu comercializează celebra cafea cu lapte și zahăr.

Apoi am intrat pe link și am văzut că 3 în 1 înseamnă, în acest caz, că un cărucior ce pare normal la prima vedere, poate fi transformat în cărucior sport, landou și scaun de mașină pentru copil. Ce și-ar putea dori, mai mult de atât, un părinte? Poate niște accesorii pentru cărucior, un balansoar, un leagăn sau chiar un tobogan. Dacă aveți copii mici în casă, nu trebuie decât să vă aruncați un ochi pe acolo și veți descoperi o lume fascinantă.

Comments
  • Mihaela Dămăceanu February 4, 2014 at 8:46 am

    Nici noi nu am avut sanie. Era una singură pentru 6 verişori ce locuiam la o casă distanţă. Dar tot a fost ceva, că mi-a rămas o amintire cu tata trăgând de sanie.

  • nespusdemult February 5, 2014 at 4:15 pm

    Cand ningea ne bucuram, nu aparea niciun prapastios la T.V. sa ne coloreze coduri!

  • Propoziții cu în | Iubesc Viaţa February 26, 2014 at 8:47 pm

    […] adormise în cărucior, la umbra mărului […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.