Dacă aş fi avut bani mai mulţi sau măcar timp şi o maşină de cusut, probabil (spre foarte sigur) hainele mele ar fi fost toate unicat. Dacă aş fi avut mai mulţi bani, mai mult timp şi mai multă energie probabil blogul meu ar fi fost plin de articole de genul celor despre care multă lume îmi spune “stilul tău de a scrie e mai aşa… nu prea îl înţeleg…parcă ar fi din cărţi”. Mi-e bine ştiind că nu merg cu turma, indiferent despre ce ar fi vorba. Îmi permit chiar să rostesc în glumă adevărul când le răspund prietenilor ce nu îmi înţeleg scrisul.
Citat din mine: “Mă chinui să îmi transform cititorii (acolo unde e cazul) în oameni culţi, inteligenţi, care să caute printre rânduri. Le pun mintea la contribuţie. Nici eu nu m-aş citi dacă aş scrie doar am fost la piaţă, am mâncat, am dormit, am urmărit nu ştiu ce emisiune tv, am plimbat câinele“. Dacă toate condiţiile de mai sus s-ar împlini, în poveştile de pe blogul meu ar dansa vrăjitoarele, poate ar medita în deşert oamenii, poate cineva ar găsi până la urmă cimitirul speranţelor sau măcar i-ar întâlni pe stăpânii universului…
Atât de modestă fiind :D, vă puteţi imagina uşor că m-am înmuiat toată când o prietenă mi-a spus pe facebook Postarea…face casă bună cu tot ce daţi drumul prin ,,eter”…e conformă stilului. Făcea referire la poza şi comentariul meu “Nici dacă mă pozau beată moartă nu aş fi ieșit în halul ăsta, chioară, strâmbă, speriată de bombe…”. Hopa, deci oamenii au remarcat că uneori am un stil anume, doar al meu, a fost primul gând. Mi-a crescut inima de bucurie. Când aburii înfumurării s-au risipit, o întrebare a sclipit luminoasă în noapte:
Nu cumva era ironică? :)))
În tumultul vieții, mulți dintre noi călătoresc pe drumul mândriei, strălucind în lumina laudelor primite. Adesea, suntem rapizi să ne bucurăm de complimente, să ne simțim înălțați de cuvintele elogioase ale celor din jur. Totuși, există momente în care calea mândriei ascunde capcane subtile, iar laudele, care par a fi nectarul succesului, pot deveni o otravă subtilă.
Omul modern trăiește într-o societate în care recunoașterea și aprecierea sunt monedele de schimb sociale. Este natural să ne simțim bine atunci când eforturile noastre sunt remarcate și apreciate de cei din jur. Cu toate acestea, există situații în care laudele nu sunt ceea ce par a fi – uneori, acestea ascund subtexte subversive, iar mândria noastră poate deveni vulnerabilă.
Uneori, laudele pot fi masca ironiei, iar oglinda în care ne privim cu bucurie se poate sparge în bucăți sub impactul adevărului ascuns. Oamenii pot să-și ascundă adevăratele intenții în cuvinte frumoase, transformând complimentele într-un joc subtil de sarcasm. Este doar atunci când timpul dezvăluie adevărul că realizăm că ne-am bucurat de un triumf iluzoriu.
Poate fi greu să distingem intențiile sincere de cele ascunse în spatele vorbelor. Este important să fim vigilenți și să ne întrebăm dacă laudele pe care le primim reflectă cu adevărat realizările noastre sau sunt doar o formă de manipulare subtilă. În acest context, introspecția devine o unealtă valoroasă pentru a ne proteja de capcanele mândriei.
În final, descoperirea că laudele au fost doar o oglindă distorsionată a realității poate fi dureroasă, dar este, de asemenea, un pas esențial spre autocunoaștere. Când ne confruntăm cu adevărul ascuns în spatele laudelor aparente, avem ocazia să creștem, să ne întărim și să evoluăm. Mândria poate deveni mai rezistentă și mai autentică atunci când este construită pe baze solide, nevoia de validare externă fiind înlocuită de o încredere interioară stabilă.
uite un om care gandeste . uneori prea mult, ce i drept, dar gandeste :).
tu esti unica si cu siguranta ai un stil. ti l ai format sau te ai lansat cu el , nu stiu, dar e al tau. asa ca, tot inainte.
Cred că nu și-a dat seama că s-ar putea înțelege și ca ironie… A făcut proză ca mr. Jourdain, fără să știe! :D
Apropo de scris și de stil, ai văzut asta?
Poate că te interesează. :)
Există o carte sau o nuvelă numită “Stăpânii universului”. Până îmi aduc aminte cine a scris-o citeşte “Inginerii cosmosului”. Pot să o trimit eu.
Motivul pentru care oamenii te urmeaza pe blog este pentru ca scrii mai altfel. :) Imi plac oamenii modesti. Modestia denota inteligenta si bun simt :) . Imi place si citatul “Gloria este trecatoare. Anonimatul este vesnic.” Frumos spus :) .
Daca scrii altfel, nu inseamna ca este un stil greoi de citit :), ci unul inedit. Multi citesc printre randuri, iar daca textul este unul banal, nu acorda atentie detaliilor. Cand scrii mai altfel, atentia cititorului este captata… nu va citi printre randuri :) . Nu va trece usor peste text. Asta este un lucru bun, nu-i asa? Eu asa vad lucrurile .
:))) Fiecare dintre noi e unic… Cred ca l-am avut dintotdeauna, numai ca mi-a fost destul de greu sa gasesc undeva curajul de a-l folosi.
:D Nu o cunosc prea bine si probabil acest lucru a facut sa se nasca intrebarea.
Nu vazusem. Multumesc frumos, Zina! Imi voi incerca norocul daca gasesc un strop de timp sa scriu. :)
Orice carte e binevenita, Radu! Nu stiu nici una dintre cele amintite de tine. :)
Este bine sa reunti la modestie din cand in cand :)) ! :* Cu drag!
La fel imi spune si baiatul meu despre stil. Cu toate astea, parca as vrea sa nu primesc asa des mesaje in care oamenii imi spun ca stilul meu e greoi, ca doar unii il pot intelege. :)
Citatul l-am gasit pe net. Nici nu mai retin cui ii este atribuit.
Daca dau o clipa modestia deoparte, subscriu fiecarui cuvant asternut de tine. :) :*
Articolele simple sunt monotone. Cam asta e si ideea atunci cand scrii unul, ca oamenii sa interpreteze intelesuri diferite, forme diferite, probabil ca unii nu ajung uneori sa inteleaga adevaratul sens al cuvintelor tale. Dar ei cu siguranta se vor simti mai bine cand isi dau seama ca intr-un articol scris de tine au implementat o maniera proprie de-a lor, au modelat cu propriile maini.
Corect! :)
Da, este exact ceea ce caut si eu pe net. Nu am nevoie sa inteleg exact “ce a vrut sa spuna poetul”, ci sa imi pot imagina… :)