Mergea grăbit spre şcoală, cu ghiozdănelul în spate, cu blocul de desen în mână, cu ochii în pământ, atent la frunzele de castan care foşneau uşor sub paşii repezi. Îl enerva gândul că iar va trebui să înfrunte privirile răutăcioase ale colegului de bancă şi glumele celorlalţi. De când se certaseră ieri, în ultima recreaţie, prichindelul se tot gândea la Bogdan, la cât de repede uitaseră amândoi de prietenie. Revedea scena în care se luaseră la bătaie printre bănci, evoca momentul când ieşiseră din şcoală, când Bogdan îl împinsese în gardul viu care împrejmuia curtea şi plănuia răzbunări crunte, visa la o victorie răsunătoare, care să îl ridice în ochii celorlalţi.
Nu povestise nimic acasă, de teamă că mami va veni într-un suflet la şcoală, hotărâtă să îl certe pe Bogdan, poate chiar şi să discute cu doamna învăţătoare. Nu, asta era doar treaba lui, de băiat mare, elev în clasa a treia. Gândurile i-au fost întrerupte brusc, la vederea grămăjoarei de frunze şi castane adunate lângă bordură.
S-a lăsat pe vine, a pus blocul de desen jos şi a început să adune fructele sferice, cafenii. Ultima castană a păstrat-o în mână. Era cea mai frumoasă castană văzută vreodată, lucioasă şi rotundă. Stătuse ascunsă în învelişul uscat, ţepos, pe care prichindelul îl desfăcuse cu grijă.
Ce este o castană? Este o chestie căzută dintr-un pom, este ceva ce nu poate fi mâncat, este bila în care poţi da cu piciorul până la şcoală, este un obiect din cele pe care le foloseşti la abilităţi practice, dar mai ales este un ceva cu care îl va necăji pe Bogdan.
Cum a ajuns la şcoală, prichindelul a aruncat în bancă ghiozdanul şi blocul de desen, grăbit să se joace cu castana. O aşeza pe banca înclinată şi o urmărea cum coboară cu repeziciune la vale. Trăgea cu coada ochiului la Bogdan, să vadă ce face. Dar colegul ăsta enervant nici nu se uita spre castana jucăuşă.
Atunci a scos din ghiozdan toate castanele şi le-a pus pe bancă. Ghinion! Unele au alunecat, altele s-au rostogolit şi au aterizat pe podea. L-a văzut pe Bogdan râzând vesel, l-a văzut cum se apleacă şi începe să adune biluţele lucioase, cum îi întinde mâinile pline de castane, cu ochii strălucind de veselie.
A râs şi prichindelul, întrebându-se cum a putut crede că o bătaie de două minute poate strica o prietenie care dura de când începuseră clasa întâi. Se împăcaseră, erau din nou cei mai buni prieteni şi se puteau juca.
Castana comestibila?
Nu, castana cu care poti face diverse ornamente de toamna sau poti juca un fotbal de unul singur pana la statia de autobuz. :))
Cred ca mai am si acum un sirag de castane “lucrat” prin scoala generala. Si-au pierdut luciul in timp, s-au mai uscat, dar tot frumoase erau ultima oara cand l-am scos din cutiile cu amintiri.
Nu am pastrat mai nimic din ceea ce altadata imi incanta privirile. Unde sa inghesui toate astea, in doua camere?
Astea nu sunt bune :) Alea comestibile alea trebuiau aici :D
Nu am mancat niciodata castane. Bunica me imi povestea ca sunt bune, preparate intr-un anumit fel.
cand am citit titlul m-am gandit: ia uite si castanele merg la scoala! :D
ar fi bine ca si adultii sa uite la fel de repede certurile pt nimicuri si sa se gandeasca mai mult inainte de a intoarce spatele definitiv cuiva. dar suntem prea grabiti mereu…
Uite ce idee draguta. Hai sa incercam sa facem niste povesti despre o castana-scolarita. :))
Din pacate, pierdem aceasta putere imediat ce iesim din copilarie. :((
am o castana in buzunar :)…si una pe birou !
Eu am trei castane pe birou. Si o crenguta de brad. :))
În Tecuci unde am copilărit, drumul până la şcoală era plin de castani!
Aveam şi normă să le adunăm ca şi plante medicinale.
Noi avem in Ploiesti bulevardul castanilor. Toamna (bine, in orice anotimp)este o placere sa te plimbi pe aleile pline de castane.
Oare acest soi de castane, care par salbatice?
Ha, ha ! Parca m-ai descris pe mine la sc primara ! Uite tot asa ma uitam si eu dupa castane + dupa diversi Bogdani !
P.S. Voiam sa zic ceva, desi nu prea stiu cum sa explic prea bine + suna a chestie din aia de gen “pe vremea mea”…numai ca la mine “pe vremea mea” de fapt inseamna varsta 0-8 ani, cat am avut cat de cat contact numai cu cultura bucuresteana din ultima decada RSR, dupa 8 ani incepand sa am contact si cu alte culturi total diferite de cea a Bucurestiului RSR- tarziu…(zau parca as vorbi de cultura Cucuteni din Neolitic !)…eu personal nu am intalnit ca martor (ca “victima” nici atata) ocazii de bully-ing total gratuit si fara nici o provocare si/sau intoleranta de la alti copii de varsta mea fata de alti copii de varsta similara in aceasta cultura bucuresteana dintre 1980-1988 cat am observat ulterior in alte culturi, dar zau, efectiv nu stiu cat din asta e datorat urmatorilor factori:
a) ca eu in general am fost si raman cam distrat cand e vorba de observat ce se petrece in jurul meu,
b) ca inca eram cu totii in perioada pre-pubertara de latenta, cand hormonii inca nu isi spuneau cuvantul in legatura cu diverse competitii sociale, (desi nu as putea zice ca nici ulterior la 9 sau la 10 ani cand am inceput sa vin in contact cu alte culturi eram inca in vreo faza pubertara),
c) ca poate copiii cu tendinte pt tulburari de comportament real de tip mai agresiv erau efectiv separati prin diverse mecanisme de ceilalti in sistemul/societatea existenta din Bucuresti pre 1989 si nu integrati in populatia generala, adica pur si simplu cei cu posibile tendinte de bully nu erau acolo, ci in alte parti,
d) ca poate am fost eu cat si altii pe care ii tin minte efectiv privilegiati de a avea nanny de tip calitativ superior bunici, si nu de tip comercial de calitate de “masa” (adica nu de nivel Mary Poppins) mai mult sau mai putin competenti, sau chiar pe nimeni,
e) ca o fi cultura romaneasca/bucuresteana mai blajina si mai toleranta si/sau je m’en fiche-ist’a din fire,
f) ca o fi fost cultura generala sociala inca influentata de pacifismul epocii Make Love not War din anii 70, inclusiv Cenaclul Flacara, si nu ajunsesera benzile punk rock si metal ceva mai agresive inca la moda prin Bucuresti,
g) ca efectiv lipseau drogurile ilicite in randul vastei maj a familiilor bucurestene, (desi alcoolul nu lipsea, dar totusi in Bucuresti sau oricum in mediu urban poate lumea nu prea avea atata timp liber la dispozitie sa consume alcool toata ziua, ca totusi statisticile din mediul rural legate de alcoolism si violenta domestica brutala erau si la vremea aia destul de infioratoare din cate am auzit ulterior),
h) ca eram totusi mai toti, atat parintii cat si copiii, indoctrinati in spiritul eticii si echitatii socialiste la niveluri destul de disciplinate in care era efectiv mai bine pt maj lumii sa fie cat mai conformista si sa nu cumva sa faca spirit aparte…
Or mai fi si alti factori care nu imi vin in minte dar eu personal pot sa zic ca am ramas real suprins cand am vazut copii cu autentice tulburari de comportament bully-ind alti copii total fara nici o provocare cand am inceput sa intru in contact pe la varsta de 8 ani cu alte culturi non-bucurestene RSR-tarzii, plus, oarecum mai rau, reala indiferenta, dar si probabil si incompetenta a profesorilor din aceste alte culturi de a adresa acest lucru la acea vreme, desi nu as putea zice ca au fost ocazii prea frecvente sau deosebit de severe, ca eu totusi am ramas oarecum protejat de-a lungul vietii mele, plus nici nu am avut vreodata tendinta de a cauta expres situatii sau zone mai periculoase asa cu lumanarea, si chiar si daca era vorba de o incaierare simpla eu eram primul care fugea imediat de acolo !
Ca sa fie si mai nuantat, e vorba de copiii aparent (si oarecum inexplicabil pt mine) mai blajin-toleranti din cultura sectorului 2 Bucuresti RSR-tarziu, ca totusi primele amintiri nu le am decat de pe la 4 ani cand eram deja fixat in acest sector si nu am mai avut de a face cu sect 1 sau 5 in care am aflat ca fusesem in contact mai devreme intre anii 1980-1984.
Mai degraba cred ca ai invatat tu la o scoala altfel, pentru ca eu am avut in clasa (retine ca sunt cu 10 ani mai mare decat tine) batausi, elevi care cautau cearta din orice si am vazut asemenea copii si cand era Ionut in clasele mici.
As spune ca nu erai tu foarte atent la ceea ce se intampla in jurul tau. Nu ma refer aici la copiii cu cine stie ce tulburari serioase, ci doar la cei care au tendinta de a-i domina pe ceilalti, de a-si impune regulile.
Dupa ce am citit comentariul tau de la Intuneric mi-am dat seama ca intamplator chiar am nimerit cu descrierea asta. :))
Eu adunam castanele si faceam diverse aranjamente prin casa, am disperat-o pe mama intr-o vreme cu obiceiul asta al meu.
Eu inca mai adun castane si conuri de brad, ghinde si crengute… :))
Cam asa se intampla intre baieti. La fete e mai complicat :)
Fetele se zgarie si se ciufulesc. Sau ajung cand cresc sa se bata si sa puna filmul pe youtube. :))
N-o sa uit niciodata cat de dramatice erau conflictele din scoala generala, mai ales ca nu faceam parte din grupul “batausilor” … dar niciodata nu m-am plans cuiva pe tema asta.
In schimb imi cautam aliati si porneam contra-atacul :D
La varsta aceea evenimentele au alta amploare, universul este altul, perspetiva este diferita, greu de inteles pentru adulti …
Eu nu ma bateam, dar nici nu stateam sa fiu batuta. Stiam sa ii castig din vorbe, eram mereu in tabara celor puternici si de acolo ii aparam pe cei slabi. :))
Da, imi amintesc ce de griji si scenarii imi faceam pentu fiecare intamplare. :))
De cand am masinuta alba, am inceput sa cam urasc castanele astea…
matur si intunecat :P
Incerca sa nu parchezi sub castani. :))
am gasit aici in padure o multime de castani comestibili! :)
Dupa ce ii recunosti? Si cum prepari castanele? Mie imi spunea bunica ceva, dar am uitat. :))
Ale copilariei valuri :D
Te bateai si tu cand erai copil? Sau erai genul de baiat cuminte? :))
Eu cumva speram ca va folosi castanele ca proiectil si-l va abtigui pe alalalt. Dar s-au impacat… :(
Asa planuisem la inceput, apoi m-a furat valul si am schimbat. :))
Asa se impaca copiii. E mai grav cand afla parintii si se baga incepand sa se certe intre ei. Si strigandu-si tot felul de rautati. Cate certuri din astea am vazut pe strada mea …. Radeam cu lacrimi, pentru ca se transformau in certurile parintilor :)) Si copiii se jucau pe strada fara sa aiba habar ca de la ei pornise un razboi.
A propos de acest comentariu, am o recomandare de film recent, Carnage (Macelul, 2011), in regia d-lui Roman Polanski, bazat pe o piesa de teatru numita Zeul Macelului scrisa de d-na Yasmina Reza, cu d-nele Jodie Foster si Kate Winslett si d-nii John C Reilly si Christoph Waltz, despre dialogul conflictual intre 2 perechi de parinti ai caror copii se angajasera intr-o incaierare:
Merci de recomandare, Rudolph :)
Dar daca ai avea curiozitatea sa ma cunosti cat de putin, macar atat cat te cunosc eu pe tine ;) … ai fi aflat ca nu mai vad filme… M-ai facut sa zambesc, dar stii de ce? Pentru ca prea i-ai domnit pe actori :) O seara placuta!
Da, am vazut si eu de multe ori asmenea situatii. A vazut si Ionut si a invatat repede ca parintii nu trebuie sa afle pana cand nu se linistesc apele. :))
Filmul asta cred ca as vrea eu sa il vad.
Când eram la școală (înainte de 89) ne punea învățătoarea să aducem castane la școală. Cât mai multe. Ne punea notă în funcție de câte castane aduceam… ne luam la bătaie prin parcuri după castane; cei care locuiau mai aproape de castani le culegeau pe toate, noi care locuiam mai la periferie nu mai găseam nimic. De atunci nu-mi mai plac castanele :)
:)) Eu nu imi amintesc sa ne fi cerut la scoala castane. Doar maculatura, fier vechi… si frunze de dud. :))
Frumoasa poveste..:) Iti da de gandit.. si…
mI-AI FACUT POFTA DE CASTANE :d
Multumesc. :))
Mie nu imi este pofta, pentru ca nu stiu ce gust au. :))