O durere cumplită mă trezeşte din somn. Am dormit prea puţin. Nu reuşesc să înţeleg ce mi s-a întâmplat şi de ce piciorul îmi trimite săgeţi care dor şi ustură. Deschid ochii, însă nu văd nimic. Îmi e prea somn. Cobor din pat, hotărâtă să încep ziua zâmbind. O cafea bună îmi va limpezi gândurile şi vederea. În drum spre bucătărie îmi aduc aminte că aseară am fumat ultima ţigară. Bruno mi se încurcă printre picioare, încercând să mă convingă că are nevoie afară. Strig la el să aibă răbdare. Caut ceva de îmbrăcat. În mijlocul sufrageriei observ nişte hârtii mototolite. Iar a umblat gunoiera de Ursula în sacul pregătit aseară. 

Ies cu Bruno. Bombănind, desigur. Aerul proaspăt mă înviorează puţin. Reuşesc să observ că undeva deasupra gleznei am o zgârietură lungă şi urâtă din care a curs sânge. Aha, asta m-a trezit din somn. Mai mult ca sigur e opera Pufinei, care şi-a luat avânt rezemându-se în piciorul meu. Intru în casă. Am reuşit să îmi trezesc soţul cu bombăneala mea matinală. Se va duce el după ţigări. Nu l-am văzut de mult timp aşa harnic. Se oferă să ducă şi punga de gunoi. Iese pe uşă în momentul când eu sunt cu spatele, pregătind cafeaua. După câteva minute observ că a dispărut şi plasa în care aveam puse nişte hăinuţe pentru copiii de la centrul de primire în regim de urgenţă.

Cafeaua e gata. Nu am ţigări. Bruno plânge încetinel după soţul meu. Miţuca se freacă de zgârietura de pe picior. Adun hârtiile împrăştiate prin sufragerie. Pufina ciripeşte la pervaz, încercând să atragă o vrabie. Intră Mihai pe uşă cu patru pachete de Pall Mall negru. Să mă satur de ţigări. Îl întreb dacă ştie ce a dus la gunoi. Se albeşte la faţă, se înroşeşte, pleacă să le caute. Vreau să torn cafea în ceaşcă. Sună interfonul. Cine să fie la 7 dimineaţa? Cu ziare kaufland, doamnă! Îmi deschideţi şi mie? Îi deschid, că doar el lipsea pentru ca dimineaţa să fie de cosmar. Tot e bine că nu a picat blogul în timp ce scriam toate astea… :)

ceasca de cafea