O durere cumplită mă trezeşte din somn. Am dormit prea puţin. Nu reuşesc să înţeleg ce mi s-a întâmplat şi de ce piciorul îmi trimite săgeţi care dor şi ustură. Deschid ochii, însă nu văd nimic. Îmi e prea somn. Cobor din pat, hotărâtă să încep ziua zâmbind. O cafea bună îmi va limpezi gândurile şi vederea. În drum spre bucătărie îmi aduc aminte că aseară am fumat ultima ţigară. Bruno mi se încurcă printre picioare, încercând să mă convingă că are nevoie afară. Strig la el să aibă răbdare. Caut ceva de îmbrăcat. În mijlocul sufrageriei observ nişte hârtii mototolite. Iar a umblat gunoiera de Ursula în sacul pregătit aseară.
Ies cu Bruno. Bombănind, desigur. Aerul proaspăt mă înviorează puţin. Reuşesc să observ că undeva deasupra gleznei am o zgârietură lungă şi urâtă din care a curs sânge. Aha, asta m-a trezit din somn. Mai mult ca sigur e opera Pufinei, care şi-a luat avânt rezemându-se în piciorul meu. Intru în casă. Am reuşit să îmi trezesc soţul cu bombăneala mea matinală. Se va duce el după ţigări. Nu l-am văzut de mult timp aşa harnic. Se oferă să ducă şi punga de gunoi. Iese pe uşă în momentul când eu sunt cu spatele, pregătind cafeaua. După câteva minute observ că a dispărut şi plasa în care aveam puse nişte hăinuţe pentru copiii de la centrul de primire în regim de urgenţă.
Cafeaua e gata. Nu am ţigări. Bruno plânge încetinel după soţul meu. Miţuca se freacă de zgârietura de pe picior. Adun hârtiile împrăştiate prin sufragerie. Pufina ciripeşte la pervaz, încercând să atragă o vrabie. Intră Mihai pe uşă cu patru pachete de Pall Mall negru. Să mă satur de ţigări. Îl întreb dacă ştie ce a dus la gunoi. Se albeşte la faţă, se înroşeşte, pleacă să le caute. Vreau să torn cafea în ceaşcă. Sună interfonul. Cine să fie la 7 dimineaţa? Cu ziare kaufland, doamnă! Îmi deschideţi şi mie? Îi deschid, că doar el lipsea pentru ca dimineaţa să fie de cosmar. Tot e bine că nu a picat blogul în timp ce scriam toate astea… :)
Atenție, astea sunt semne că ar trebui să te odihnești mai mult! Și, oricât de mult iubești vietățile alea, dă-le afară din dormitor seara. Nu te lasă să ai un somn odihnitor, știu din proprie experiență.
Numai bine și săptămână ușoară, Vienela!
Am incercat si varianta asta, dar e mai rau. De cum se lumineaza incep sa zgarie in usa, sa miorlaie si sa latre. Daca e usa deschisa, le mai ia somnul langa mine. :)))
Da, odihna mai multa chiar mi-ar trebui, clar. :)))
O saptamana minunata sa ai, Zina!
Da, sunt niște mici belele, dar atât de scumpe! ☺
Atat de scumpe ca le iertam orice… :)
Mai sunt si asemenea zile, altfel cum ne-am feri de monotonie! Si apoi, stii cum se spune, ca nu evenimentele sunt totul ci reactiile noastre la acestea!
Pot spune orice despre zilele mele, orice in afara de faptul ca ar fi monotone. :)))
Sunt convinsa ca intr-o alta dimineata asemenea evenimente m-ar fi facut sa rad. Astazi m-am trezit obosita… :)))
Cred că te alinți. Cred că îți place. Și mie mi-ar plăcea să mă trezesc cu suflețele în jurul meu. Plus un soț săritor. Vrei un filmuleț pe care s-ar putea să-l știi? Exact așa face Jojo a mea în timp ce celelalte așteaptă cuminți.
:) Sigur ca ma alint! Iubesc diminetile! Si asta mai ales de cand am animalute in jur. Nici sa manance nu se duc pana cand nu ma “saluta”, fiecare in stilul sau. :) Stiam filmuletul dar nu ma pot satura de acele momente… :))
Buna ziua,
Ma numesc Placinta Vlad si sunt Presedintele Asociatiei “Salveaza o inima” si vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati pe blogul d-voastra despre Elena Petica care are 6 ani si sufera de luxatie neurologica de sold drept.
Rugamintea mea este sa scrieti un mic articol.
Buna ziua!
Am preluat pe blog o parte din articolul despre fetita. Ii doresc multa sanatate, iar dumneavoastra va multumesc pentru ceea ce faceti!
Indraznesc sa te contrazic si nu asa aiurea, ci din experienta personala: avandin vedere ca Mihai a venit cu tigari, nu putea fi chiar asa de rea dimineata, in asnsamblul ei. Daca lipseau total si alea…atunci da, era un adevarat cosmar.
:))) Corect! Atata timp cat am tigari sau cat Mihai fuge sa imi cumpere, totul este perfect! :))
Nu stiu cum as fi rezistat la ultimele 7 luni de dieta daca nu erau tigarile sa imi indulceasca un pic ‘suferinta”, apropo. :)
7 luni au trecut? Pentru mine ca o clipa, iar pentru tine probabil ca o eternitate. Dar ai realizat ceva inimaginabil! Te imbratisez!
Ți-am descoperit întâmplător blogul, și de atunci tot rămân fascinată printre postările tale. Mulțumesc, mulțumesc, mi-ai înseninat seara! :)
Bine ai venit la mine, rusoaico! A devenit si seara mea senina dupa acest comentariu! :*
Iti multumesc pentru aprecieri, dar in primul rand vreau sa iti multumesc pentru ca mi-ai atras atentia asupra ta si a blogului tau. :)
A mea? Oh, faci o biată introvertă să roșească.. *blush-blush*
Blogul meu nu știu ce-ți poate oferi mai nou, poate prin postarile mai vechi să găsești ceva să te impresioneze. Anul ăsta a tot suspinat săracul, și l-am ignorat oripilant de crud și nedrept, pe fond de moral sub nivelul mării. Si, tocmai el, care mi-a fost mereu aproape.. Of! :)
Am observat ca nu ai scris foarte mult pana acum. M-a fascinat descrierea. Exceptand partea cu parul albastru, parca am citit despre mine. Revin maine cu forte proaspete sa vad ce comori mai ascunzi pe acolo.
Salta capul sus si mergi mai departe orice ar fi! Si scrie, ca face bine la moral!
Mulțumesc! Și să fii critică atunci când îmi vei citi frânturile de gânduri, da? :P
Să sperăm că n-are să-ți placă numai descrierea :)) Eu continui cu blogul tau, și-mi e ciudă că nu l-am descoperit mai devreme…
Cum as putea critica gandurile altora? :) E suficient ca uneori le critic pe ale mele. :)) Cand era micut, nepotul meu, invatat de sora mea, ma striga “Vie copie”, un soi de Vienela scorpia.
Important este ca ne-am cunoscut. Avem tot timpul din lume sa ne citim pe indelete.
Încântată de cunoștință. Foarte! :)
Asemenea! :)
????stii ce? Eu cand m-am trezit chiar imi picase blogul. Despre ce vorbim??
Ah, asta e cosmarul oricarui blogger. :)))