Prin Ploieşti…, pe o stradă îngustă, a fost ieri distracție mare, însă numai pentru privitorii neimplicați în balamucul traficului. Toți ceilalți s-au enervat cumplit văzându-se blocați în fața brutăriei, acolo unde o dubiță tocmai revărsa pe trotuar cele două pachete bine sigilate în care tremura de nerăbdare o canapea nou-nouță. La fel de tare tremura și câinele meu… în casă…, cocoțat pe fotoliu, cu ochii pe geamul prin care își vedea stăpânul înconjurat de șoferi nervoși, dirijori de trafic și mașini de toate mărimile și culorile.
Mă gândesc… la respectiva scenă și îmi dau seama că s-ar fi potrivit perfect într-o comedie bună de urmărit vineri seara. Claxoane, urlete, înjurături… și doi bărbați care purtau pe brațe, printre mașinile care tocmai porniseră, un pachet uriaș. Sper… doar că nu i-a filmat nimeni în timp ce alergau, împleticindu-se și bombănind, de pe un trotuar pe celălalt.
Pisicile mele… nu au putut rezista ispitei de a-și lăsa, încă din prima clipă, amprentele gheruțelor în proaspăt cumpăratul colțar de sufragerie, motiv pentru care Mihai s-a văzut nevoit să achiziționeze o soluție care să alunge felinele din locurile unde prezența lor nu este dorită. Singurii care s-au speriat de izul ei au fost oamenii.
O canapea este în pericol. Căutăm soluții. Astăzi (18 decembrie 2016)… vom încerca să improvizăm o husă din doua pături alăturate și vom păzi pisicuțele o vreme, în speranța (aproape deșartă) că își vor ține gheruțele ascunse. Cu Bruno a mers relativ ușor. I-am spus de două ori că nu are voie să urce pe canapea și a înțeles. Stă, bietul, la picioarele noastre, pe păturica așezată lângă pat, și ne privește cu ochi aproape umani, parcă întrebând cu ce a greșit, de ce îl pedepsim.
Îl las să stea, pe jumătate adormit, lângă mine, și îmi îndrept atenția spre mediul virtual. Prin blogosferă… mai puțin, pe facebook mai mult, probabil pentru că mă simt deja obosită, iar like-urile sunt ușor de dat. Totuși, dacă ati găsit articole bune și vreți să le recomandați, nu vă sfiiți. Eu am doar un citat/proverb favorit…: “Sper… să regăsesc pe undeva dorul acela nestăvilit de cuvinte și foamea de a scrie fără oprire. Le-am rătăcit în vreme ce eram ocupată să trăiesc real.” – Dor nestăvilit de cuvinte
Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… – aici e ușor: vreau să îmi termin treburile care mă așteaptă și apoi să mă bucur de sărbătorile de iarnă. Voi începe chiar de acum, postând o fotografie preferată… – Iarna într-o imagine frumoasă.
PS: Scris sâmbată, postat duminică.
1 thought on “O canapea este în pericol”