Vreme de vreo opt ani, dintr-o încăpățânare nebună, am ales să trăiesc fără telefon, și asta după ce mi-am dat seama că dependența de el era o falsă problemă. Totuși, când lucrurile au început să se precipite și schimbări de tot felul m-au ținut departe de familie și de calculator, am înțeles (mai corect spus ar fi că mi-am amintit) cât de necesar este acest obiect atunci când vrei să rezolvi treburile rapid, când ai nevoie să păstrezi legătura cu lumea, când ai o urgență și nu e nimeni în preajma ta etc.
Primul lucru pe care l-am făcut după ce mi-a plecat soțul în străinătate a fost să pun mâna pe un telefon, să putem comunica ușor și repede. Era doar o vechitură primită de la neamuri, însă m-am folosit de el și pot spune că și-a îndeplinit cum se cuvine rolul. Totuși, când am ajuns și eu în Scoția, am observat că nu era potrivit pentru aici, așa că m-am repezit în primul magazin și am cumpărat cel mai ieftin telefon modern. Doar ciorbă nu știe să facă, în rest, îl pot folosi la orice, însă există și un mare dezavantaj: se termină bateria foarte repede.
Îl las întreaga noapte la încărcat, iar ziua îl folosesc pentru diverse scopuri, lucru care face să mă trezesc, când îmi e lumea mai dragă, cu bateria descărcată, căci tentații sunt multe și eu chiar îl folosesc permanent. Cineva mi-a spus că ar trebui să îmi cumpăr o baterie externă bună, ca să nu mai am surprize neplăcute când sunt departe de casă și nu am prin preajmă prize la care să îmi încarc telefonul. Ușor de zis, greu de făcut pentru o persoană nepricepută la tehnologie.
Care este cea mai bună baterie externă? Ce baterie să cumpăr ca să îmi fie utilă și să se potrivească? Soluția a fost să mă documentez de pe internet întâi, ca să nu îmi bage vânzătorul pe gât ceea ce îi convine lui. Am găsit articolul spre care am pus link mai sus. Acolo este scris clar că o baterie externă bună poate fi utilizată la încărcarea telefonului, a tabletei, a laptopului, dar și a altor dispozitive, ceea ce mie mi se pare extraordinar, mai ales pentru cei care poartă cu ei diverse gadgeturi atunci când ies din casă. Cu un telefon modern poți comunica oriunde în lume, pot face poze, poți filma, poți naviga pe internet, te poți juca etc.
Știind că toate aceste activități fac ca bateria să se descarce repede, oamenii își vor căuta o baterie externă bună, pe care să o folosească oricând au nevoie. Dacă veți da clic pe linkul din articol, veți afla și informații despre caracteristicile pe care trebuie să le aibă o baterie externă pentru a putea fi considerată bună. Trebuie să tineți cont de dispozitivul folosit, de capacitatea bateriei, de compatibilitate, de modalitățile de încărcare, de conexiunea cu dispozitivul și, de ce nu?, chiar și de design.
Dacă aveți nevoie de sfaturi în ceea ce privește alegerea unei baterii externe bune pentru laptop, smartphone sau pentru alt dispozitiv, tot în articolul acela le veți găsi. De exemplu, eu am aflat că unele baterii externe oferă utilizatorilor până și spațiu de stocare a informațiilor. Mai mult, există pe piață până și o baterie externă complexă, o stație de încărcare ce poate fi extrem de utilă în instituții, hoteluri, birouri, săli de conferință etc. Despre ea, dar și despre multe altele, veți afla citind articolul pe care îl recomand.