Am comis-o iar. Nu pot scăpa definitiv de umbra aerului de superioritate. Stau de vorbă cu o persoană oarecare şi, din discuţie în discuţie, îmi dau seama că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, că în multe privinţe ştiu mai multe decât interlocutorul meu. Mă trezesc vorbindu-i puţin cam de sus. Mă cert în gând şi îmi promit că nu mai fac, deşi persoana de lângă mine pare să nu fi observat schimbarea de ton.
Încerc mereu să corectez acest defect, mai ales din cauză că am păţit-o şi eu şi nu mi-a picat deloc bine când am fost tratată de sus, de parcă eram un biet animăluţ prostănac. Nu reuşesc întotdeauna. Oamenii nu sunt egali, nu toţi au avut noroc în viaţă, iar asta face ca uneori diferenţele dintre ei să fie foarte mari. Ceea ce mă enervează la mine este faptul că nici eu nu am avut norocul de a mă naşte geniu, nici nu am muncit suficient pentru a mă putea număra printre cei mai informaţi oameni din lume, dar mă port uneori (tot mai rar, e drept) de parcă aş fi mai cu moţ decât alţii.
Ce mă împinge să mă port aşa cu câte o persoană? Din ce motive nu îmi văd lungul nasului? Nu vreau să mă amăgesc singură, să îmi spun că oamenii ar trebui să fie egali. Dar nici nu îmi place când îi tratez aşa. Asta nu este o lume ideală, oamenii nu sunt egali. Unii se nasc sănătoşi, alţii nu. Unii vin pe lume cu o inteligenţă peste medie, alţii nu. Unii au noroc de familii închegate, alţii nu. Unii au parte de o bună educaţie, alţii nu. Unii sunt ambiţioşi, altii nu.
Nu voi avea niciodată frumuseţea lui Michelle Pfeiffer, nici inteligenţa lui Einstein, nici ambiţia lui Valeri Brumel, nici imaginaţia lui Asimov. Asemănători mie sau cu mult mai presus de mine sunt sute de milioane de oameni. Ce motive am să le vorbesc uşor ironic celor care nu au avut norocul de a învăţa nici măcar puţinul pe care am reuşit eu să îl învăţ? Nu vreau să rănesc oameni, dar uneori o fac. Oare ce mă îndeamnă să afişez aere de superioritate dacă nu este absolut necesar?
cred ca avem niste lucruri in comun :)
Am patit-o si eu si cred ca inca mi se mai intampla uneori. De fapt cred ca tuturor ni se intampla.
Eu cred ca sunt doua aspecte aici: faptul ca simtim nevoia sa ne manifestam cu superioritate, denota de fapt neincredere in no insine si nevoia de confirmare ca suntem grozavi, ca avem un ascendent de orice natura, fata de altii. Atunci cand te cunosti si stii cine esti, nu mai ai nevoie sa faci pe desteptul in fata nimanui.
Al doilea aspect, cand cel din fata ta se simte ranit sau inferior, o face din acelasi motiv, tot din neincredere in sine. Cand stii cine esti nu te mai lasi afectat cu una cu doua de parerea altora.
Hai ca uite cum am facut si eu pe desteapta cu noaptea-n cap si cafeaua nebauta :)) Chiar astept sa citesc si parerea altora pe tema asta.
Pai daca te incalzeste cu ceva, aceasta trasatura este specificarii majoritatii persoanelor, ceea ce, practic, te face la fel de medioacra ca si ei.
Acesta e felul in care invatam noi, fiintele imperfecte. Gresim si invatam.
Of, I`m only human…
Cine n-a facut-o niciodata sa ridice primul piatra ! :)
daca realizezi , esti pe drumul bun…toti o facem din cand in cand , mai rau este daca devine obicei :)
In viata norocul ti-l faci. Sunt multi oameni care au pornit de foarte de jos si au ajuns ceva sau cineva, sunt multi care au avut toate avantajele in viata si sunt vai de capul lor.
Daca stii sau ai realizat ceva, ai tot dreptul sa vorbesti ‘de sus’, mai ales cand interlocutorul nu pare sa faca niciun efort sa-si depaseasca intr-un final conditia. Am si eu probabil atitudinea asta, doar pentru ca sunt satula sa tot predic niste chestii si sa primesc acelasi raspuns “da, dar tu ai avut noroc”. Nu, nu am avut noroc, dar am muncit ca nebuna (si inca fac asta). Nu am castigat niciodata nimic de-a gata, totul este cladit pe munca ;)
Asa suntem noi setati. Nu cred ca e neaparat ceva rau in asta. Daca nu exageram cu ea, uneori putem fi chiar rai…
Posibil raspuns: Pentru ca prostia deprima . Intr-o lume deloc vesela , incercam sa ne pastram “esenta”. Aerul de superioritate e o masura de autoaparare.
Probabil ca sta în firea noastra aerul de superioritate! Uneori asa te impui sau asa te lansezi! :)
E grav insa cand devine o obisnuinta!
Pai eu zic ca din ce scrii tu, tu nu prea te achiti de o raspundere sociala ce-ti revine. Noi toti avem datoria sa educam. Nu e rusinea sa nu cunosti, nimeni nu se naste invatat si cu totii aflam si invatam chestii toata viata, dar e jenant de-a dreptul sa razi de cineva care nu e informat. Mai ales ca e garantat, cum zici si tu, ca si el va stii ceva ce tu nu ai auzit pana acum. E extrem de usor sa te informezi iar noi astia mai “cu studii” mai “cu bani”, sau mai “destupati la cap” avem cu totii DATORIA morala sa educam societatea. Sa batjocoresti sau sa desconsideri pe cineva doar fiindca nu e informat intr-un domeniu este extrem de daunator pe termen lung. In final o societate este pe cat de educata sunt cei mai putini educati membrii ai ei. E intru binele tuturor sa-i educi, sa faci eforturi sa-i informezi si nu sa-i ostracizezi si frustrezi. “Noblesse oblige” e ceva vital pentru evolutia societatii. Cu pozitia vine si raspunderea. A alora mai slabi, mai ne-educati, mai putin norocosi. Nu e ca “asa ar fi frumos”, e ca e de datoria ta. E grozav de bine (si pentru mai multi decat doar pentru tine) ca ti-ai dat seama ca ai tendinta sa patronezi si vrei sa schimbi. Sigur multi vor beneficia de pe urma asta. Nimeni nu se naste vrand sa fie prost, asa ca trebuie sa profitam si sa incercam sa-i facem pe cat mai multi (inclusiv pe noi insine) destepti.
foarte buna remarca ta, vlad! ce ne facem insa cand aia de vrem sa-i educam se cred atat de destepti ca n-au nevoie sa stie mai mult, inca iti mai arunca si cu pietre in cap ca te dai balena in acvariu? eu aleg sa ma educ doar pe mine… egoism pur! :)
Insisti cu rabdare. Sau ii lasi sa dea cu capul si apoi ii ghidezi subtil. Nu trebuie sa fie o relatie formala maestru-ucenic. E chiar detrimental zic eu fiindca automat asta e o relatie de supunere cu o pozitie inferioara si una superioara. Trebuie sa educi oamenii fara sa se simta educati. Adica nah, asta ar fi idealul :)). Daca am fii toti pedagogi buni altfel ar fi lumea. Dar macar trebuie sa incerci :)
nu e vorba ca n-am incercat (sau ca nu voi mai incerca) ma intrebam daca nu-mi depasesc atributiile si stiind mai multe fata de unii, nu-i “patronez” deranjant. e un fel de cult al prostiei in tara asta, gen “si ce daca nu stiu cel mai inalt varf al carpatilor, nu pot manca pizza asta de la san marzano?” posturile de radio si tv, lauda incultura si chiar o mediatizeaza la maxim. ma intreb daca nu-i mai bine sa ofer sfaturi doar celor care ma solicita ;)
Ce voiam sa zic, dar am probleme mari cu romana azi, este ca nu e rusinea celui ce nu cunoaste (e normal sa nu stii si sa intrebi) e rusinea celui care rade. Arata lipsa de educatia din partea celui de-al doilea, nu din partea primului. Eu zic ca o problema majora a societatilor moderne estice este atitudinea patronatoare a celor “mai norocosi” (mai norocosi cu scolile, informatia, banii, pozitia sociala) sau a celor “mai maturi” (educatori, presa, parinti, profesori) care induce frica de a intreba in cei care au nevoie de informatie. Cred ca asta s-a intamplat fiindca in est clasa reala de mijloc a fost starpita si cea veche “nobiliara” fie n-a prea existat (vezi romania, bulgaria) sau a fost aproape total distrusa (vezi rusia, ungaria). Chestia cu “noblesse oblige” si responsabilizarea sociala ajunge educatie obligatorie dupa mai multe generatii de “intelectuali” sau “averi”. In tarile din est ambele categorii sunt majoritar foarte-foarte proaspete. Si nu prea mai exista dintre “vechi” ca sa le educe si insufle in reflexe ideile astea. Desigur daca tendinta se pastreaza va fi din ce in ce mai bine. Din ce in ce mai multi oameni vor ajunge la ideile tale si vor deveni mai altruisti. In final sa inveti pe cineva ceva, orice, e altruism, nu? Cu copiii proprii e un reflex imi inchipui. Dar daca incepi sa te gandesti ca si cei cu care interactionezi sunt in unele privinte copiii tai parca nu-ti mai vine sa razi de ei, nu? Desi am vazut parinti care isi mistocaresc pana si copiii propriii cand intreaba. De parca se naste cineva invatat…
Uff habar nu am daca se intelege ce scriu eu aici, ce voiam sa zic in final e ca BRAVO ca vrei sa-ti schimbi atitudinea. E foarte-foarte laudabil, e foarte misto si ai sa vezi ce satisfactii absolut grozave ai sa ai.
Mda, dar in vest, mai ales in tariile protestante chiar a existat o speranta oarecum exagerata ca educatia publiclui larg si presupus mai sarac cu duhul si/sau mai ignorant si neluminat la cap (desi de fapt intr-o masura nu e doar presups e si real asa, insa exista si o doza destul de mare de presupus la nivel de intelectualizare excesiva) ar folosi de fapt la ceva cu adevarat inaltator, de ex chiar salvare de suflete, de iadul saraciei, de criminalitaea presupus asociata cu acest iad, etc. Adica si educatorii sunt oarecum grandios exagerati dusi pcu p[luta in legatura cu sperantele lor dupa parerea mea, chiar si cei mai nobili, rafinati sau experimentati dintre ei, inclusiv leaderi de metode pedagogice in lume, Pestalotiu, si altii, sau chiar si profesori total dedicati constiincios meseriei lor, ca de ex dl Marius Chicos-Rostogan, (care este chiar de fapt unul din pedagogii mei preferati, si pe care chiar mi l-as fi dorit sa-l am profesor, asa de tare i-am apreciat dedicatia si constiinciozitatea si cred ca a fost ridiculizat oarecum pe nedrept, desi desigur ca si dansul era prea increzator la nivel naiv fata de meritele si mai ales eficacitatea reala rezultatelor educatiei asa in general). Desigur ca NU promovez ignoranta sau anti-intelectualismul, sau lenevia sau analfabetismul. Pe de alta parte zic ca e mai bine sa fim mai realisti ce se poate educa si ce nu se poate, si mai ales ca la nivel de salt educativ atitudinal calitativ asa la nivel de grup mai mare, trebuie intr-adevar vreo minim de 4 generatii de continuitate de educatie chiar calitativa la nivel de traditie, si asa ceva siuncer nu cred ca a existat vreodata in Romania, decat poate la nivelul total particular intelectual a 2-3 familii de intelectuali boieri, dar aia nu aveau nimic de a face cu scolile publice, si in general nici macar nu s-au remarcat decta aia mai slabii de fapt din ei asa in politica sau chestii din astea la care sa se faca reclama publica prea mare, au stat ff in banca lor ca probabil stiu ei ce stiau, plus desigur nici macar nu petreceau prea mult timp pe teritoriul propriu-zis al Romaniei, si isi trimiteau copii cat mai departe posibil…desi asta NU e DE LOC ceva titip doar pt Romania, e ff valabil chiar si pt tari contemporane cu un sistem educativ asa vestit ca extraordinar de reputabil, ca de ex unele tari scandinave, in care unor boieri intelectuali adevarati (fie ca sunt chiar aristocrati sau nu, plus ca sunt si astia relativ putini asa ca procent) nici prin cap nu le-ar trece sa-si trimita copiii lor personali sa studieze in acest sistem asa cum functioneaza el in clipa asta, (si asta chiar daca voteaza cat se poate de sincer socialist la alegeri)..si chestia asta s-a intamplat de fapt si pe scara ceva mai mare si in SUA in anumite zone in legatura cu scolile publice, (desi acolo sunt si alte motive, nu numai strict cele legate de soerantele oarecum nefondate in efectele educatiei publice ale unor protestanti chiar autentic altruisti).
Dupa parerea mea, o ureche receptiva la educatie se educa destul de sever la varstele mici, cu metode cat se poate de catolice, poate chiar mai catolice decat Papa, ca mai apoi la varsta sc genmerale mai mari sa intervina protestantismul si cu Pestalotiu, si la liceu grecii antici cu dialogul…asta desigur presupunand ca elevul nu are tulburari specifice de receptie si de invatare, pt care ar trebui sa se faca screening cat mai riguros + repetat atat pre-scolar, cat si la cls a 4-a cat si la cls a 8-a, adica inaintea fiecarei introduceri de noua metoda educativa. Dar asta e la nivel de ultra super-ideal, plus la grup mic de maxim 12 elevi per clasa. Asa ceva e absolut imposibil si nerealist de promis sau de implementat in vreo societate contemporana la nivel de educatie publica, decat poate ca se poate experimenta la nivel de misionarism pe copii din Africa in anumite scoli particulare, care sa fie de acord sa introduca si misionari educatori provenind din religii diferite, care iar mi se pare de nivel utopic. Desigur ca la anivel de super-ultra elita ca de ex fiul Regelui din Siam, se poate cu angajarea unor tutori straini de tip dl Brad Pitt in rol de misionar iezuit, si d-na Deborah Kerr in rol de directoare de studii protestanta, plus o clasa artificiala de 10-12 copii alesi sa fie colegii de clasa particulara ale acelui copil, fiu al acelui Rege din Siam…numai ca vad ca nu s-a decis inca ce sa se faca la nivel de liceu cu acest copil, decat sa i se propuna fie sa se indragosteasca, si sa devina Romeo, etc., ceea ce eu NU recomand, ci chiar as fi dorit o altfel de partea a 2-a a acelei povesti, fie sa plece si el din Siam ca sa fie coleg la o Universitate reputabila gen St Andrews in Scotia, sau stiu eu mai care, pt ca nici Harvard nu mai e ce-a fost, Yale nici atata, iar Oxford e mai mult pt aia din India, nu pt cei Siam, plus ca desigur acel fiu de rege trebuie sa aiba post asigurat de viitor rege, ca altfel ar fi probabil recomandabil sa mearga la Cal Tech, nu la St Andrews…ma rog, sper sa nu se supere universitatile nementionate, am dat si eu cateva exemple asa mai mult din burta.
Pai sunt evident de acord. Nici eu nu-mi fac iluzii de revolutii culturale si categoric nu pornite de la cineva ca mine, ca totusi nu-s grandoman. Ce voiam sa zic era la nivel mai restrans fiindca nu cred ca poti nega ca rabdarea si educatia ajuta social chiar mai mult decat pare la prima vedere. Eu doar zic ca este teribil de prost gust sa patronezi pe cineva doar fiindca te-ai obosit sau ai avut norocul sa fii mai informat. Ca informatia se castiga cel mai usor! Ce alegi sa faci cu ea face diferenta.
Eu zic ca o dovada buna (da’ haioasa) ca instructia formala ajuta si la educatie este ca, desi nu dau nici un test psihologic, cercetatorii unei universitati nu se folosesc de facilitati ca sa le dea altora la cap. Nici prin cap nu le trece! Adica biologii nu arunca cu mutageni prin panza freatica a orasului si nici fizicienii nu dau nevestei sa inghita o pastila de Co cand au draci. Ba din contra! Se strapezesc la idee. Mai bine folosesc cutit :P. Eu zic ca asta e o responsabilizare sociala foarte reusita si petrecuta pe nesimtite, nu prin educatie directa de genul “nu e gigea sa folosesti laseru’ cu Ar ca sa ii scoti ochii sotiei”. Nah, glumesc, da’ pe bune, e impresionant ce criminalitate redusa au desi conflitele academice sunt ATAT de MINUNATE si modurile in care ai ptea curata pe cineva fara sa fii prins..nesfarsite :P.
Ah, da, intr-adevar, iata un exemplu ff bun pt a argumenta de ce educatia formala este intr-adevar beneficenta pt societate intr-un mod ff concret ! (si nu zic asta la modul ironic, ci chiar mi se pare un argument ff solid !)
Da, pe bune, nu stiu cu ce ocazie am remarcat asta, dar stiu ca mi-a placut :P
Te implor, nu-mi deschide noi orizonturi de depresie zilele astea!…
Este ceva FOARTE foarte comun.
Si nu pentru ca vreau sa te determin sa te simti mai bine, pentru ca sincer nu cred ca pot. Dar aceasta vasta categorie de oameni care au tendinta sa priveasca usor de sus, se impart in doua categorii.
Recuperabilii: cei care constientizeaza aspectul acesta. Si eu fac parte dintre acestia. La fel si tu.
Irecuperabilii: cei carora li se pare firesc acest lucru.
Când te vei obişnui cu gândul că eşti un simplu om (nu om simplu!), nu te vei mai mira.
Prost e faptul că s-ar putea ca şi ţie să ţi se vorbească aşa cândva…
Se intampla, dar asa cum spun cei din inaintea mea conteaza cum reactionezi si reactioneaza ceilalti si cu ce ramai din asta. Daca se invata ceva, obtii satisfactie si celalalt cunostinte, fara sa existe un feeling rau.
Daca toti am fi egali ar fi cel putin neobisnuit!
In S.U.A. se spune ca tocmai acest amestec de oameni diferiti, un fel de “soup”(care iese mai buna cu mai multe ingrediente de diferite gusturi), a condus la progresul economic!
Oricum, o decizie analizata de un grup eterogen are sanse mult mai mari sa fie succes!
Cred ca e mai curand un defect profesional matern (datorita experientei de a fi mama care s-a implicat mai activ in educarea unui copil inital totusi chiar autentic imatur si ignorant) decat un defect de caracter personal.
Sunt unele persoane care parca o cer. Incerci sa faci fata cu brio si sa porti o conversatie normala si ei te innebunesc cu plangerile lor, cu nefericirea lor, cu intrebarile la care stiu raspunsul dar vor sa il auda si de la tine, poate putin cosmetizat. Sunt insa si oameni care au mai putin ca mine: ca experienta de viata sau din punct de vedere material sau intelectual. Dar pot purta cu ei o discutie captivanta, in care ii simt egalii mei si de la care chiar am uneori ce sa invat.
Oameni suntem si cred ca toti avem asemenea momente. La mine e chiar mai rau, pentru ca ma trezesc ca devin usor ironica. Din fericire nu isi dau multi seama (si tot din fericire nu se intampla des)
Poate ca sunt rea acum, dar unii oameni merita sa ii iei de sus
Depinde din ce unghi privesti, uneori rolurile se inverseaza cu siguranta
Poate că la tine (şi nu numai) se aplică ce spunea demult un filosof: “trăiesc printre, dar nu sunt dintre”; iar dacă asta simţi… oricum sinceritatea e de preferat falsităţii; eu unul prefer să sesizez “aerul” de superioritate al cuiva decât să bănui că îşi maschează pornirea.
Pfii, c-am nimerit într-o adevărată dezbatere super-documentată pe tema asta!
Şi eu, care voim să zic că până acum n-am reuşit să mă consider ştiutoare de prea multe lucruri, iar pe măsură ce trece timpul, descopăr cât de puţine cunosc de fapt.
:-s Si mie mi s-a intamplat de cateva ori sa fiu tratat de un “ton” mai sus… Si chiar ca nu m-am simtit prea bine. Nu-ti doresc sa ti se mai intample asta si nici sa nu mai faci asa… Cand intr-o discutie stim mai mult decat celalalt e bine sa explici tot ce ai de spus cu calm… devine armonioasa discutia. Nu crezi?
sa explicam tot ce avem*
Consider ca e bine ca-ti pui aceasta problema. Nu e chiar grav ceea ce ti se intampla. Dar e mult mai bine sa nu… :)
Mi se mai întâmplă şi mie să mă dau rotundă în anumite situaţii şi abia apoi îmi dau seama că aş fi putut argumenta şi fără aerul de superioritate… cred că toţi trecem prin situaţii de acest fel la un moment dat.
Dar cum spunea cineva mai sus, unii chiar merită să le dai peste nas…
Nu-ti mustra constiinta. 90 % dintre romani chiar merita atitudinea de “esti bou, da-te-n ma-ta”, asa ca nu te stresa. Ba chiar, daca le-ai da si in cap ai face o fapta si mai buna !