Jurnal de femeie simplă (80)
Astăzi (17 august 2015)… mă frământă o dilemă existenţială. Obsedată de gândul că sunt prea slabă pentru a putea stăpâni un câine cum e Bruno, în ultimul timp am mâncat de parcă venea sfârşitul lumii. Rezultatul? Rochia cu care plănuiam să mă îmbrac la nunta prietenilor noştri stă fix pe mine. Mă întreb dacă să intru la cură de slăbire în aceste ultime zile sau să îmi aleg altă rochie. Desigur, este o întrebare la care ştiu deja răspunsul, undeva în adâncul sufletului meu. Îmi place atât de mult rochia, încât nici o cură nu mi se va părea greu de ţinut. Problema este că deja mi s-a făcut foame. :)
Mă gândesc… la cei care se plâng că lumea face chestii extrem de intime “în cerc”, în vreme ce şi ei fac fix acelaşi lucru, deşi nu îşi dau seama sau nu vor să recunoască.
Sper… să mă pot dezvăţa de obiceiul de a citi bloguri care pentru mine, personal, nu au nici o relevanţă, chiar dacă alţii le ridică în slăvi sau dacă autorii lor îşi agaţă singuri medalii la gât. Până la urmă, cele mai bune bloguri sunt cele care îmi plac mie, nu?
În casă… reuşim zi de zi să cumpărăm cu cel puţin o pâine în plus faţă de cât ar fi necesar. Excepţie fac zilele când cumpărăm prea puţină. :D
Pisicile mele… sunt iar agitate şi rele. Îşi apără teritoriul cu o ferocitate pe care o credeam tipică doar câinilor de pază.
Câinele meu… abia aşteaptă să îi mai fac nişte fotografii în natură.
Prin Ploieşti… se caută persoane interesate să adopte o pisicuţă gri tigrat. Are aproximativ o lună, e curioasă, jucăuşă şi drăgăstoasă.
Prin blogosferă… rusoaica pune întrebări în legătură cu capătul de drum.
Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… mai e cumva cazul să spun că singurele mele planuri sunt în legătură cu somnul care îmi lipseşte?
Un citat/proverb favorit…”Nu promite când eşti fericit, nu răspunde când eşti nervos, nu lua decizii când eşti trist.” Dacă fiecare dintre noi ar urma aceste sfaturi, Pământul ar fi un paradis.
În tumultul vieţii noastre agitate, suntem adesea conduşi de valurile efemere ale emoţiilor noastre. Cu toate că trăim într-o societate în care viteza informaţiilor și reacţiile rapide sunt la ordinea zilei, există înţelepciune în a ne abţine de la promisiuni în momente de fericire intensă, de la răspunsuri în clipele de furie şi de la decizii majore atunci când suntem copleşiţi de tristeţe. Această abordare ne invită să ne gestionăm mai bine emoţiile şi să evităm consecinţele nedorite ale acţiunilor impulsionate.
Nu promite când eşti fericit
Fericirea poate aduce un sentiment de euforie și optimism, iar sub influenţa acestei stări de bine, suntem adesea tentaţi să facem promisiuni care ar putea să nu fie realiste sau fezabile în contextul obiectiv. În momentele de bucurie intensă, entuziasmul poate acoperi realitatea, iar promisiunile făcute în aceste momente pot să devină o povară atunci când realitatea se instalează. Este important să evaluăm în mod realist resursele, timpul și posibilităţile înainte de a face promisiuni, pentru a evita dezamăgirile ulterioare.
Nu răspunde când eşti nervos
Furie, indignare, sau alte emoţii negative pot afecta judecata și percepţia noastră asupra situaţiilor. Răspunsurile date în momente de nervozitate pot crea conflicte, deteriora relaţii și pot avea consecinţe nedorite. Prin abţinerea de la reacţii imediate în astfel de momente, ne oferim posibilitatea de a ne aduna gândurile, de a cântări cu atenţie situaţia și de a alege răspunsuri constructive. În loc să ne lăsăm dominaţi de impulsurile negative, putem dezvolta o abordare calmă şi rezonabilă în gestionarea conflictelor.
Nu lua decizii când eşti trist
Tristeţea poate eclipsa raţiunea și claritatea gândurilor noastre. În aceste momente, este important să fim conştienţi de impactul emoţiilor asupra capacităţii noastre de a lua decizii judicioase. Deciziile majore luate într-un stadiu de tristeţe pot să nu fie cele mai potrivite pentru viitorul nostru. În schimb, este benefic să ne acordăm timpul necesar pentru a ne recăpăta echilibrul emoţional și a evalua situaţia în mod obiectiv înainte de a face alegeri importante.
Într-o lume în care trăim la viteze uluitoare, înţelepciunea în gestionarea emoţiilor devine tot mai importantă. Abţinerea de la a face promisiuni în momentele de fericire, de la a răspunde în momentele de nervozitate și de la a lua decizii în momentele de tristeţe ne permite să acţionăm cu maturitate și să evităm potenţialele regrete. În loc să fim conduşi de impulsuri emoţionale, putem adopta o abordare mai calculată şi echilibrată în navigarea prin complexitatea vieţii.
O fotografie preferată…, bună de ilustrat jurnalul de femeie simplă? Tatăl meu, privindu-mă dintr-o poză veche, pătată, ruptă.
Mulțumesc! Totuși, ca să mă „scot”, hai să alterez un pic titlul și să spun „își pune întrebări în legătură cu începutul de drum”. Sună mai bine, nu? :)
Eu aș mai adăuga la citatul/proverbul tău și „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”. Cred sincer că această sintagmă ne-ar oferi o lume mai bună. Și se aplică aproape oriunde.
Of, cu ce intarziere raspund… :(
Da, probabil formularea ta este mai eleganta si mai aproape de adevar. :)
Cred ca proverbul amintit de tine m-a format mai mult decat au reusit sfaturile si exemplele parintilor, ale profesorilor, ale tuturor celor cu care am interactionat de-a lungul vietii. :)
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Aşa şi cu blogurile. Am intrat şi eu, de curiozitate, pe unele din astea ridicate în slăvi şi pe cele mai multe nu m-am mai întors niciodată.
Ar trebui să spunem cu toţii, mai des, ce articole şi ce bloguri ne plac cu adevărat, ca să stabilim, în blogosferă, o ierarhie care să redea mai fidel adevărata valoare a fiecăruia.
Mult timp am pierdut la inceput citind bloguri cunoscute si incercand sa inteleg cum au reusit sa se ridice, daca autorii lor scriu asa cum scriu.
Uita-te acum la noua campanie destinata bloggerilor. Li se cere sa numeasca 5 bloguri, cele mai bune, cele pe care ei le citesc mereu cu placere. Atatea pupaturi in dos ca la aceasta campanie rar mi-a fost dat sa vad.
La noi se cumpără și mai multă pâine în plus, dar niciodată nu prisosește. De câte ori se urcă în mașină, soțul meu ia o pungă mare cu pâine și resturi de mâncare pentru cățeii fără stăpân. N-o fi bine, dar nu poate să-i vadă jigăriți și flămânzi, cerșind la margine de drum. Păcatul este al celor care nu își castrează câinii.
Îmi place că ai pus fotografia tatălui tău. Pomenim adesea în articole despre copiii noștri, dar mult mai rar despre părinți.
Să ai zile frumoase, Vienela! :)
Noi trimitem painea la tara, la soacra mea, care are o catelusa in curte si mai hraneste una de la o casa vecina, de cand stapanul catelusei a murit.
Nu e vorba doar de castrat animalele. Sunt deja generatii de caini care se nasc si traiesc in strada. Cu ceva timp in urma am vazut niste inconstienti care au caini de rasa si ii lasa sa se “racoreasca” prin cartier cu catelele maidaneze.
Multumesc mult, Zina! La inceput scriam mult despre baiatul meu. Mai tarziu am inceput sa scriu si despre parinti…
Saptamana senina iti doresc!
Mi-a placut foarte mult intelepciunea proverbului tau preferat !
E adevarat ca rareori scriem despre parintii,plecati dintre noi…Era un militar chipes,tatal tau !
Pacat ca prea putini dintre noi isi amintesc de el si pun in practica intelepciunea sa.
La noi in familie a fost mereu bataie. Neamurile din partea mamei spun ca seman cu ea, neamurile din partea tatalui spun ca seman cu el. :)))
Un proverb dificil de urmat :) Poza imi aminteste de bunicul meu, chiar daca barbatul din ea e mult mai tanar.
E greu sa urmezi sfaturile din proverb, insa daca reusesti devii un cu totul alt om… :)
Din pacate, tatal meu nu a apucat sa imbatraneasca… :(