Nu am timp să mă plictisesc în viața reală. Mai nou, nici măcar în cea virtuală. Abia se uscase cerneala de pe textul în care le mulțumeam tuturor pentru că îmi apreciază blogul, fericită că unele dintre scrierile mele trezesc emoții în oameni. Umblam pe facebook cu nasul în vânt, umflată deodată de prea multe laude, uitând că sunt același om, că nu mi-a crescut un stilou în prelungirea mâinii de săptămâna trecută și până acum. S-a grăbit să îmi reamintească asta un tânăr necunoscut, deranjat de exprimarea mea. Dialogul:

-băi, cum e aia „am reușit, mental, să trec peste multele descrieri ale partidelor de sex și ale organelor genitale” cum ai trecut? ai sărit peste pasaje, te-ai excitat și ai ieșit pe balcon? ai fumat, zi-ne că murim de curiozitate!
elefant.ro

-Am citit fără să îmi mai imaginez fiecare scenă în parte, cam cum citește popa la biserică. :D

-foarte rău! la ce naiba s-a muncit omul numit când autor când scriitor, dacă tu te ascunzi pudibondă după perdea, eu când citesc ceva sf, mă închipui mare căpitan, pirat sau detectiv spațial! plutesc în imaginație, bâțâindu-mă virtual între orion și chelia lui picard… nu mai sări peste pasaje!

-Eram singură acasă. :p

Desigur, adevărul este altul. Pur și simplu mi-a plăcut cum sună “mental” în text și l-am aruncat acolo fără să gândesc prea mult. În realitate, am citit cu atenție fiecare scenă, sperând că undeva, ascunsă între rânduri, se află cheia care să dezlege misterul din Mărețele maimuțe.

Și, de două ori în aceeași zi, poză cu maimuța: