Nu mă abandonați! Nu mă lăsați pradă vântului turbat și apelor sălbatice! Nu mă lăsați pradă întunericului de smoală și cețurilor dense! Nu mă lăsați pradă lupilor și vulturilor! Nu mă lăsați pradă gerului și nici caniculei! Nu mă abandonați! 

Am coborat în infern, s-o aduc la lumină pe draga de Euridice. Am găsit-o și i-am făcut semn să mă urmeze spre lumină, spre soare, spre viață. Mi s-a spus să nu privesc înapoi, dacă vreau ca Euridice să fie a mea. Voi încerca să ascult acest sfat. Nu garantez că voi reuși.

Astăzi mă simt un Orfeu modern, ce-și caută drumul spre mai bine, un Orfeu ce speră să o prindă pe draga lui dragă în brațe. Mi-e frig și mi-e frică! Mă încearcă senzații intense, mi se taie respirația, și-o gheață rece mi se plimbă pe spate. Nu mă abandonați!

Nu am murit! Sunt în infern, călăuzind-o pe Euridice spre ieșire. Mă zbat în procese cu castori, măsor timpul primăverii, mă împodobesc cu opulență, vorbesc despre legenda pantofilor și visez să construiesc în filme. Casele sunt pustii, par bântuite de fantome și asta o sperie pe Euridice a mea.

Are nevoie de încurajările oamenilor pentru a urca spre lumină. Eu nu am voie să o ajut, însa mă bazez pe voi, prieteni, să-i faceti un semn, oricât de mic, să-i spuneti că va fi bine, că întunericul se va sparge curând și că vom fi iar împreună, Orfeu, Euridice, bloggeri și nebloggeri.

Nu mă abandonați! Nu ne abandonați!