Nu îmi pot împlini menirea

Se spune că fiecare dintre noi se naște cu o anumită menire. Unii își trăiesc întreaga viață fără să descopere care este aceea. Să fie adevărat că eu mi-am descoperit-o? Sau este o simplă și călduță iluzie? Consider că am apărut pe pământ pentru a fi oamenilor de folos. Credeți că există un scop mai nobil pentru care să trăiești, să lupți și să mori? Când am venit pe lume, ursitoarele s-au adunat în jurul meu și au cerut pentru mine însușiri alese: abnegație, modestie, dorința de a curăța răul și urâtul oriunde l-aș întâlni. Mama, auzindu-le, a început să plângă tăcut.

Copile, toți te vor invidia pentru parfumul tău pur, toți vor încerca să te strivească pentru a-ți ajunge la inima dornică de sacrificiu, mi-a spus ea, doborâtă de o tristețe inexplicabilă. Nu putea înțelege că ursitoarele plantaseră deja în mine bucuria de a mă dărui total, până la jertfa deplină. Oare toate astea chiar s-au întâmplat sau îmi pierd mințile? Și, dacă da, cum îmi explicați faptul că nu îmi pot împlini menirea? De ce, dacă am fost concepută pentru a curăța hainele de murdărie și a le parfuma, astăzi am rămas lipită de hubloul mașinii de spălat, în vreme ce șosetele se învârteau în apă chioară?

 

Ariel,

capsula cu gel

 

 

 

 

 

 

 

Zambiti, oameni buni! Viata e atat de scurta si de grea uneori… Sa facem din fiecare intamplare ceva memorabil, sa facem haz de necaz, sa ne inveselim zilele alegand sa vedem partea luminoasa a vietii. E singura cale prin care putem trai frumos si prin care putem sa ramanem cu mintea intreaga in aceasta lume tot mai nebuna, tot mai rea, mai rece si mai cruda.

Sper ca v-a distrat felul in care am ales sa povestesc ca mi s-a invartit masina de spalat doua ore degeaba, din cauza ca draga capsula cu detergent a ramas undeva in afara apei, lipita de geamul masinii.