Este lucru ştiut că meseria de părinte se numără printre cele mai grele meserii. Ai atât de multe responsabilităţi, atât de multe aşteptări, atât de multe griji, dar şi  cele mai mari recompense. Când îţi vezi puiul că reuşeşte să zboare fără probleme, când vezi că munca ta dă roade, uiţi de tot. Uiţi câte nopţi ai pierdut stând de veghe, uiţi de câte ori ai repetat alături de el, până când a înţeles, uiţi că te-a mai şi supărat…

Aş vrea ca astăzi să vedem şi cealaltă parte, să aflăm cât este de greu să fii copil, când ai părinţi orgolioşi, ambiţioşi, când ţi se cere mai mult decât poţi oferi. În familia mea a devenit tradiţie să învăţăm copiii, de la vârste foarte fragede (2-3 ani) poezii pe care alţii le învaţă la şcoală. Cât de greu a fost, veţi vedea imediat.

Mama mea a considerat că o fetiţă de 3 ani poate învăţa fără probleme Scrisoarea III. Cu ce să înceapă? Cu partea “mai uşoară”.

“-Tu eşti Mircea?

-Da-mpărate.”

Singura problemă a fost faptul că abia îmi învăţasem numele. Nu pricepeam ce este o poezie, nu pricepeam că trebuie să repet spusele mamei mele. În concluzie, versurile ieşeau cam aşa:

-Tu eşti Mircea?

-Nu, eu sunt Vienela Sas.

Cum să mă las mai prejos? Când Ionuţ avea vreo trei ani, m-am gândit că a sosit momentul să îl învăţ “Muma lui Ştefan cel Mare”. Îi spuneam un vers, apoi încercam să îl traduc, pentru că erau foarte multe cuvinte pe care el nu le cunoştea. După ce răbdarea mi-a fost pusă de multe ori la încercare, a reuşit să repete o parte din poezie, deşi acum sunt sigură ca nu înţelegea mare lucru. Dar nu l-am putut face să spună

“Lupta iar începe… Duşmanii zdrobiţi

Cad ca nişte spice, de securi loviţi.”

Nu reuşea să priceapă ce sunt spicele, dar cunoştea cuvântul spiţe, aşa că se folosea de el şi poezia suna aşa:

“Lupta iar începe… Duşmanii zdrobiţi,

Cad ca nişte spiţe, de securi loviţi.”

Credeţi că este uşor să fii copil, când ai asemenea părinţi?