Nu am dansat decât o vară cu tine, o vară sfâșietoare
Nu am dansat decât o vară cu tine, o vară sfâșietoare. Singur de ai fi fost acum, şi tot nu te-aş fi vrut înapoi. Gândurile mele se îndreaptă adesea spre tine. Spre ceea ce ar fi putut fi dacă… Prea mulţi “dacă” între noi. Şi nu am dansat împreună decât o vară. Vara în care am învăţat cea mai importantă lecție.
Iubirea vine când vrea ea. Îţi smulge inima din piept dacă îi permiţi. Ți-o înapoiază făcută franjuri însângerate. Rămâne la pândă, ascunsă într-un ungher al minţii. E dornică să îţi sară iar cu ghearele pe piept în cele mai neaşteptate momente ale vieţii.
Credeam că m-am vindecat
Trecuseră mulţi ani din noaptea despărţirii. Credeam că m-am vindecat. Ştiam că te-ai căsătorit. Și tu ştiai că m-am căsătorit. În toţi aceşti ani, nu ne-am văzut nici măcar o dată. Nici nu ne-am vorbit. Nu a mai fost nimic între noi. Mă gândeam tot mai rar la tine. Eram acaparată de viaţa de familie. Trăiam lângă acel om bun care îmi adusese înapoi soarele pe cer. Nu îmi oferise nici bunuri materiale, nici copii.
Atunci cum a fost posibil așa ceva? Văzându-te în faţa mea, pe stradă, am simțit că picioarele să mi se înmoaie. Inima a început să îmi bată cu putere. Mintea mi-a luat-o razna, incontrolabilă. Aş fi vrut să îţi sar în braţe. Să te cuprind cu toată fiinţa mea. Aș fi vrut să nu ţin cont de nimeni şi de nimic.
Niciodată nu vom mai iubi cu adevărat
Ţi-am citit emoţia din priviri. Tremurul interior era aproape vizibil. Ți-am auzit cuvintele nerostite. Am ştiut că niciodată nu vom mai iubi cu adevărat. Mi-a fost clar că tu îmi poţi lua oricând inima. Poți să ştergi cu ea pe jos. Să muşti din ea sau să o vindeci de dureri. Am știut că eu pot face acelaşi lucru cu inima ta. Dacă este adevărat că un om nu poate iubi decât o dată în viaţă, eu mor liniştită.
Am iubit deja. M-am abandonat dragostei cu toată pasiunea de care am fost capabilă. Am simţit iubirea noastră până în străfundul fiinţei mele. Parcă am fi fost rămaşi singuri în liniştea nemărginitului univers. Ți-am citit cele mai ascunse gânduri. Te-am simţit contopindu-te cu mine într-un mod pe care chiar nu îl pot explica. Nu am dansat împreună decât o vară, dar în acea vară am fost o singură fiinţă.
Zei geloşi ne urmăreau din cer
Alţii poate au crezut că între noi a fost doar atracţie fizică. Le părea consumată în nopţi fierbinţi. Pe atunci coapsele tale puternice mă învăluiau. Mă ţineau strâns, ca pe o perlă în scoica-mamă. Mirosul trupului tău se îmbina cu al meu. Gurile noastre rămâneau lipite sub privirile curioase ale stelelor. Ne făceau să credem că zei geloşi ne urmăresc din cer.
De ce ai vrut să schimbi toate astea? Din cuvinte ne-am născut ca oameni. Tot ele ne-au despărţit. De ce a fost nevoie de cuvinte? Noi ne puteam citi gândurile. Ne puteam vedea aşa cum nimeni nu ne mai văzuse.
Vom tremura în continuare de dor şi de sfârşeală
Lecţia pe care am învăţat-o după acea vară nu face decât să mă sperie. Ştiu că nu te pot uita. De asemenea, ştiu că nici tu nu mă poţi uita. Ştiu că nu vrem să ne mai dăm o a doua şansă. Chiar dacă amândoi visăm la ea în secret, va rămâne un vis. Ne vom trăi durerile şi fanteziile în secret. Vom tremura în continuare de dor şi de sfârşeală.
Poate vom comunica iar şi iar doar prin telepatia ce ne unea altădată. Sau poate doar ne vom minţi că putem vorbi fără să ne vedem. Avem nevoie să aşternem balsam peste inimile rănite de atâta iubire. Nu am dansat decât o vară cu tine, o vară sfâșietoare. Cea mai frumoasă și mai sfâșietoare vară.
Neștiute legi are inima și sinuoase meandre iubirea. Povestea ta m-a pus pe gânduri. Oare câți oameni o trăiesc aievea?
De unde le scoti Vienela ? :)
Pe Ekstrom l-am citit cand inima imi era sangeranda, dar nu din iubire,ci dintr-o falsa senzatie de iubire.Nu mi-a placut. Mi s-a parut plictisitoare si anosta.Din ea am ramas cu titlul, pe care-l mai folosesc si eu din cand in cand in povestile mele( chiar de curand,as zice).Parca a fost si un film, dar e ceva vag in mintea mea. Dar povestea ta,mai ales in contextul acestei ” duzini de cuvinte”, dar poate si in afara lui, e minunat, e pe sufletul meu sa zic asa si te felicit.Din inima.
As putea spune atatea, incat mai bine tac.
Frumos.
Da, mulţi dintre noi avem o astfel de poveste,
dar nu toţi putem s-o punem atât de bine în cuvinte…
Inima asta, bat-o vina! Se dăruieşte fără să ne întrebe dacă suntem de acord iar, mai apoi, o singură privire ne dă bătăi de cap toată viaţa.
Pare un foc mistuitor, stins. Ramane pulbere, cenusa, resturi ce fumega trist.
Se reconstruieste totul, pe acelasi loc. Nestiutul timp isi cunoaste leacul.
O poveste frumoasă, scrisă foarte frumos. Acum 40 de ani credeam în adevărul ei. Acum… cred că totul se uită, că rămâne undeva, departe, aproape ca într-o altă viaţă…, că timpul şterge – sau cel puţin înceţoşează – atât de multe… Dar poate greşesc, poate depinde, poate totul diferă de la un om la altul… :)
Bine-ai venit la jocul nostru cu 12 cuvinte! :)
Ei,da! Asta e cel mai frumos text pe care l-am citit la tine! Nu stiu daca intr-adevar te vindeci de tot de o fosta iubire ( adevarata iubire) ,cred ca sentimentele stau in stare latenta .
Iubirea vine când vrea ea, intradevar, si îţi smulge inima din piept chiar dacă nu îi permiţi…. Frumoasa duzina…
De cele mai multe ori, nu vrem să ne vindecăm de o astfel de iubire…
Fericiti cei care au trait iubirea desavarsita!
Barbatii se sperie de ea si, daca nu sunt destul de maturi… fug!
Femeile isi recompun fiinta hranindu-se din ea!
Frumoasa “scrisoare”! :)
eu cred că în urma unei astfel de poveşti ar trebui să rămână nu umbrele unei a doua (chiar şi refuzate) şanse ci bucuria că a fost. pentru că nu mulţi trăiesc cu adevărat iubirea.
bun venit la duzină! :)
Dureros de frumos ai scris!
Prima dragoste nu se uita ,niciodata!
Oricat de stapan pe sine poate fi un om , nu cred sa existe pe lumea asta , cineva , care sa nu fi trait zbor si cadere , dulce si amar , din cauza ei!
Cam scorpie ,dragostea asta! :D
Frumos şi romantic!
Frumoasa poveste si trista. Ca orice poveste care începe cu “daca”…
Dar eu am ramas nedumerit care e totusi “lectia” pe care ai invatat-o dupa acea vara ? Eu personal cred ca dupa o asemenea vara, daca as fi avut chiar asa niste sentimente deosebit de placute ca acestea asa cum au fost ele descrise si chiar transmise de acest text, as fi invatat lectia ca mai vreau inca o vara, poate chiar mai multe, la fel ! Chiar as fi fost deosebit de trist daca nu se mai putea inca o vara la fel ! As fi fost, chiar sincer cred, super motivat sa incep sa studiez chiar amanuntit si atent de pe wikipedia plus diferite alte resurse de cunoastere umana ca sa aflu cum sa imi sporesc sansele pt a avea o vara la fel ! Poate ca as fi incercat sa obtin si un masterat sau chiar mai mult la o facultate de profil umanist, cine stie ?! Precis as fi devenit un mare profesor academician, daca as fi avut eu o vara de genul asta, tot studiind amanuntit cum sa obtin una la fel !
Ti-am vazut de ieri articolul, dar am simtit ca trebuie sa il citesc cand am un pic de timp pentru mine, departe de treburi, nu pe fuga, ciu in tihna. Si am avut dreptate. Ai adus o poveste in care se regasesc multi, si eu printre ei si ai pus-o pe hartie cu un curaj care ma face sa ma intreb daca e adevarata. Dar si daca nu e, ce daca? Pe3ntru unii este. Si tu ai povestit-o in numele nostru.
Superba poveste. Superb titlu.
Nici mie nu mi-a placut Ekstrom. Titlul in schimb este superb. :)
Cred că aproape oricine îşi regăseşte în povestea aceasta trăirile de la douăzeci de ani. Superb ai scris! Mulţumesc! :)
“iubirea vine când vrea ea, îţi smulge inima din piept dacă îi permiţi, ţi-o înapoiază făcută franjuri însângerate şi rămâne la pândă, ascunsă într-un ungher al minţii, dornică să îţi sară iar cu ghearele pe piept, în cele mai neaşteptate momente ale vieţii.”
Va multumesc tuturor pentru aprecieri!
Uau!
BINE ca nu am retinut eu asa ceva din prima mea indragostire, ca zau daca ma mai indragosteam vreodata din nou, asa de tare m-as fi speriat ! Eu nu pot asocia starea de indragostire decat cu ceva deosebit de placut si de euforic asa, totul e vesel, culorile sunt mai vii, lumea intreaga zambeste, etc. Nici prin cap nu mi-ar trece sa asociez starea de a fi indragostit cu asemenea senzatie neplacuta. Daca m-am simtit eu vreodata suparat in legatura cu vreo relatie de-a mea, pai zau, eu personal mi-am zis ca Gata, s-a terminat si starea de indragostire ! Cum sa permit eu ca acelei stari minunate cantate de David, plus dupa aia in UE, cantata de toti trubadrii, cel putin de la Papa Gregorie 1, plus cine mai stie si de cine in alte culturi de pe alte continente, sa fie asociata cu senzatie de gheara in piept, asa ca un infarct ?! Pai degeaba s-au chinuit acei oameni sa ne transmita noua, celor de astazi, atatea cantece si poezii de dragoste frumoase ?! Zau, cred ca Papa Gregorie 1 ar fi ff suparat daca ar fi citit ce-ai scris mai sus ! Vezi ce face ateismul din om ?! Ii zice ca dragostea trebuie sa doara ! Jos ateismul ! Votati cu Papa Gregorie 1 ! Pana si protestantul dizident anti-coruptie Martin Luther l-a numit “ultimul bun Papa al crestinatatii”, (a fost Papa prin secolul 6, si a fost un mare povestitor precursor romantic, de ex el a inventat povestea cu Maria Magdalena fiind o prostituata care s-a reformat datorita ocrotirii lui Iisus Christos, cand ea de fapt a fost un mare leader academic si managerial pro-crestin, ma rog, povestea asta avand ceva consecinte posibil nedorite pt egalitatea femeilor si feminismul de mai tarziu, dar totusi e o poveste frumoasa, ca e cu Happy ending, plus a dat nastere atator filme minunate, de ex Irma la Douce, cu d-na Shirley McLaine, sau chiar personajul Belle Watling din Pe Aripile Vantului, sau Cabiria din Noptie Cabiriei, in regia d-lui Frederico Fellini, si chiar mai recent, personajul Sera din Leaving Las Vegas)
Ma rog, articolul original de mai sus m-a emotionat si pe mine, doar obiectam asa la continut, mai ales c avenise vorba de lectii, adica de ceva posibil mai concret realist plus de durata si cu consecinte, adica nu doar asa mai la figurat si efemer metaforic sau de fantezie, reverie, ca sa nu cumva sa sperie cititorii mai tineri si impresionabili, sa existe cumva riscul ca nu se mai indragosteasca acuma de frica.
(Desigur, nu neg ca pot exista uneori consecinte neplacute unor indragostiri in anumite cazuri, dar tocmai de aia nu trebuie sa generalizam si sa zicem ca din cauza acestor cazuri punctuale, de ex Mme Butterfly sau Traviata, sau Aida, etc, acum toate indragostirile trebuie sa doara, ca atunci, zau, se va ajunge ca in Japonia, unde a scris in ziare ca lumea nu mai e interesata de a se indragosti in real life, si prefera, chiar si la varste cat de cat de tanar adult, fantezii cu Pokemon sau Hello Kitty sau ceva mai virtual de genul asta, si asta nu e bine…pana si guvernul japonez a luat actiune, si s-a tras un semnal de alarma, zau, asta mai lipseste in UE acuma sa cada si Yenul din cauza ta si a japonezilor )
Pentru ce ai scris acum…aceste patru randuri, doar aplauze! A fost de ajuns sa spui esentialul.
Rudolph, viata este plina de surprize, unele placute, altele mai putin. Cand te indragostesti, speri ca iubirea sa tina o viata intreaga si sa iti aduca doar bucurii. Din nefericire, pentru dragoste este nevoie de doua persoane. Uneori lucrurile incep sa scartaie, chiar si acolo unde exista iubire si atunci doare, doare al naibii de tare. Atunci omul are de ales intre a se chinui toata viata sau a fugi, sperand ca timpul va vindeca rana.
Pacat ca unele iubiri nu tin decat o vara…
Mare pacat. Poate se intampla asta tocmai fiindca sunt mai mari decat ar fi legal…
aiii, ce amintiri, cateodata si mai putin de-o vara e de ajuns. Frica de fericire la superlativ( cu toate ca pentru mine anumite cuvinte sunt ele superlative: fericire, dragoste, frumos) ne ingrozeste si o luam la sanatoasa ca nu cumva sa pierdem momentele acelea , spaima ca nu va mai fi la fel dupa o vreme ne face sa incheiem aiurea unele relatii.
Foarte frumoasă povestea Vienela! Să mai scrii!
prima data, da, chiar ca nu se uita, indiferent ce! foarte fain scris! :)
Frumos articol vienela. Bravo