Neprevăzut, nedorit, nebun, un nor de praf s-a ridicat din senin în atmosfera calmă a înserării, învălătucind în sminteala lui alb și negru, rece și cald, proaspăt și vechi. Cei tineri s-au speriat grozav, căci nu mai văzuseră asemenea urgie scoborâtă pe pământ. Unde să se ascundă, ca tăvălugul vertical(ității) să nu îi măture sau, mai rău, să nu care cumva să îi amestece cu alții, să-i prăfuiască, făcând imposibilă recunoașterea? Praf pe pământ, praf în cer, praf în ochi, praf peste tot, praf și pulbere…
Bătrânii au rămas calmi, atenți la fiecare schimbare de formă sau de fond a norului. Știau că astfel de fenomene, deși nu foarte frecvente, apar uneori pe pământ, când atmosfera este încărcată de electricitate. Aveau convingerea că norul de praf va reuși să ridice câteva obiecte, purtându-le rotocol-rotocol pe deasupra prozaismului pământean. După un timp, obiectele se vor așterne în matca lor, acoperite de auriul prafului de stele. Celelalte se vor fi îngropat în gunoiul sideral ce rămâne, inevitabil, în urma oricărui nor de praf.
Înțelepții au scos cărțile la iveală, au lăsat literele să se prindă în vălmășag, căutând noi sensuri cuvintelor, aplaudând când un X sau un Y schimbau forma sau fondul norului. Au explicat malițios, ascunși după voalul parabolei nouroase, cum că acest nor de praf este benefic pământului, căci mută obiectele inutile în pustiu și le aduce pe cele trebuincioase la îndemâna celor aflați în nevoie, separând astfel orzul de neghină.
Pseudo-înțeleptii au scos și ei cărți. Cărți de joc malefic, cu drăcușori pictați în ipostaze ridicole, pe care le-au fluturat în fața curioșilor, în încercarea de a-i amăgi, făcându-i să creadă că adevărul absolut este la ei, că pot domina norul de praf și că îl pot direcționa spre decadență, să o îngroape în uitare.
Adunate buchet într-o carte virtuală, textele pe care ți le ofer sunt de fapt bucăți de suflet, amintiri dragi inimii mele, povești imaginare și filozofii nu prea mult filozofate. E darul meu de Crăciun pentru toți oamenii cărora le place să citească, pentru cei care iubesc cuvintele și puterea acestora de a penetra minți, de a se insinua în suflete, de a schimba în bine lumea. E darul meu pentru oameni.
Nătărăii, căci existau și d-ăștia, s-au apucat să măture curți pline de păienjeniș, sperând că tot gunoiul se va muta la vecini. Greșeala lor a făcut ca norul de praf să crească în dimensiuni și să devină de nestăpânit.
Unii pământeni chiar au murit pentru o clipă, clipa în care nu au știut unde să se poziționeze. Nu știau dacă erau înțelepți, pseudo-înțelepți sau nătărăi. Nu știau dacă să se lase purtați de norul de praf sau să se adăpostească în adâncul găurii de șarpe. Rămași pe loc, imuabili, au renăscut din propria cenușă. Au deschis cartea la pagina păsării Phoenix, dornici să arate lumii că s-au purificat, că norul de praf poate fi stăpânit doar de către cei ce știu a se stăpâni.
Frumos eseul! :)
Da, mulţi ne aruncă cu praf în ochi…
ce e praf ca praful se asterne , cu uitarea lui cu tot deasupra… ce bine e sa ai puterea sa privesti astfel lucrurile trecatoare…