Noaptea vrăjitoarei

Dintr-o dată, toată lumea ei s-a întors cu susul în jos şi nimeni nu a mai ferit-o de vorbe rele. Dacă îşi plângea amarul, dorul şi singurătatea, era certată de fiul ei cel mare, de nora şi de cei ce îi furau aerul din cameră zi de zi. Dacă îşi băga nasul în treburile administrative, era iar certată. Parcă nimic nu îi mai mulţumea de când murise soţul ei, bătrânul rege. Sătulă de bârfele necontenite, de certurile aprige şi de privirile de scorpie pe care nora i le arunca, bătrâna doamnă şi-a mutat reşedinţa în castelul vechi, acolo unde petrecuse cele mai frumoase veri din viaţa ei.

Pe atunci, soţul îi era tineriu şi încă o iubea, nu umbla noaptea după alte fuste şi nici nu o cunoscuse pe şerpoaica ce le-a distrus căsnicia. Rusalca asta orfană, o prefăcută şi o miorlăită, a venit la curtea lor mai târziu, adusă de o mătuşă ce încerca să scape de povară. Nu mai exista justiţie pe pământ, dar spera că în cer sau în iad, regele să fie pedepsit pentru naivitatea lui şi pentru toate suferinţele pe care i le-a provocat. Deşi a avut grijă de ea în continuare, deşi i-a dat câtă libertate a poftit, regele nu a mai urcat niciodată în patul conjugal, lăsând astfel un dor şi mai apoi o ură nestinsă în loc.

În viaţa reginei s-a căscat un abis. Nu a ştiut cu ce să înlocuiască durerea şi duşmănia ce se propagau precum un virus, în toate gândurile intime şi în toate acţiunile ei. Nu era de acord cu nimic din ceea ce făceau copiii şi supusii, poate pentru că nici ei nu erau de acord cu faptele ei. Învăţase să îşi ascundă nemulţumirile şi să lovească pe la spate, aşa cum fusese şi ea lovită cândva de o fată oarecare, ce furase inima regelui. Bătrâna doamnă îşi lua noaptea pisica şi paporniţa şi bântuia în jurul castelului dărăpănat, căutând plantele din care prepara temutele ei otrăvuri.

Prima ei victimă fusese chiar rivala ce se pregătea să dea naştere unui fiu nelegitim. Apoi au urmat alte şi alte victime, despre care astăzi mai citim doar în almanahe almanahuri… Ziua lua parte la ceremonia de deşteptare a fiului său, stătea până după prânz, apoi se întorcea acolo unde putea trăi din amintiri plăcute, la castelul lăsat în paragină, rânjind precum o vrăjitoare la gândul că mai scăpase regatul de un trădător.

 Pinterestul îmi spune că poza reprezintă Maison de Sorciere din Franţa, construcţie care nu are legătură cu vorbele înşirate de mine.

Articol scris dintr-o duzină de cuvinte.