Mă tot întrebam eu în postul Paştelui dacă vegetarienii înroşesc ouă. Deşi am primit comentarii savuroase la acel articol, nimeni nu m-a putut lămuri în legătură cu obiceiurile de Paşte ale vegetarienilor creştin-ortodocşi.

Acum problema s-a complicat, pentru că Dana vrea să afle ce părere am eu despre (lacto-ovo)-vegetarianism şi rawveganism

Să fie clar din start că nu îi consider nici snobi, nici bolnavi psihic pe vegetarieni, dar nici nu îi înţeleg în totalitate. Ok, cei care sunt bolnavi încearcă să salveze ce mai poate fi salvat, ceilalţi vor să se menţină sănătoşi. Dar cum faci când simţi că leşini de poftă?

După cum spuneam acum trei luni, eu chiar nu mă topesc după carne, nu simt nevoia să mănânc la fiecare masă, însă poftesc la mirosul de mezeluri, la carnea friptă pe grătar, la chifteluţe şi cârnăciori. Fac parte dintre cei care nu pot sta fără peşte, care poftesc doar auzind acest cuvânt. Mi se potriveşte perfect sloganul ceausist “Nici o masă fără peşte”.

Şi totuşi, preferatele mele rămân legumele şi fructele. Am avut tentative de a renunţa perioade mai lungi la carne, eşuate din cauza golului simţit în stomac după câteva zile de mâncat doar “bălării”, cum le spune soţul meu.

Rawveganismul pentru mine personal iese din discuţie. Nu vreau să renunţ la ciorba fierbinte de perişoare. :-P

Consider că nu este indicat pentru sănătate să renunţăm definitiv la carne, lactate sau ouă, dar nici nu trebuie să trăim mâncând doar carne. Cât despre bucătăria fără foc, nu şi iar nu. Previne unele boli, dar aduce concomitent altele.

Voi ce părere aveţi despre  (lacto-ovo)-vegetarianism şi rawveganism?