De la ultimul loc de muncă am rămas cu câteva regrete, unele mai mici, altele mai mari. Mi-e dor uneori de atmosfera în care lucram atunci când șefa noastră cea ”isteață” nu era pe acolo, mi-e dor de uneori de câteva dintre colegele cu care râdeam până când mă durea burta. Un alt regret simt în legătură cu proverbialul meu scepticism, care m-a făcut să refuz orice credite bancare, spre uimirea prietenelor mele.
Ce am rezolvat dacă am făcut pe interesanta? Nimic. Timpul a trecut, datoriile s-au plătit, iar colegele mele au rămas cu satisfacția de a fi făcut ce și-au propus. Și-au rezolvat problemele pe care le aveau de rezolvat, au petrecut vacanțe minunate, și-au aranjat casele. Eu am refuzat la acea vreme, motivând că mă tem de probleme neașteptate, de ideea că într-o zi nu aș mai putea restitui banii. Deși au insistat și colegele mele, și soțul meu, eu am refuzat să fac măcar un credit de nevoi personale, deși aș fi avut câteva nevoi urgente.
Mult timp nu am vrut să îmi fac nici card pentru a primi salariu, cu toate că îmi place să spun despre mine că sunt deschisă la nou. Ori eram mai încuiată pe vremea aceea, ori nu știu ce a fost în mintea mea. Acum aș vrea să fac măcar un credit de nevoi personale, dar cine îmi mai oferă, dacă sunt casnică? 🙂 Mă gândeam că nu ar fi fost rău să încerc această variantă, dacă tot nu reușeam să strâng bani pentru ceea ce îmi plăcea să fac în concedii. Voi ați făcut credite bancare? Cum vi s-a părut experiența?
Dacă am avut credite? De când mă știu persoană cu salariu. 🙂 Ba, la începuturi, când nu aveam de nici unele, aveam două împrumuturi la CAR și rată la mobilă. Anul ăsta terminam creditul la mașină. Și îmi spun că nu o să mai fac altul. Dar cine știe ce idei îmi vin. 🙂
🙂 Eu am o obsesie: nu imi place sa fiu datoare. Cred ca din acest motiv am evitat mereu sa fac credite, desi mama mea, ca si tine, de cand o stiu are cel putin un credit de rambursat. :)))
şi eu fug de credite şi de rate ca de altceva. adică nu doar eu, ci şi consortul. am căzut însă şi noi în ispită dar nu am fost destul de copţi financiar vorbind şi ne-am întins mai mult decât ne era plapuma. dar nu foarte mult şi nu iremediabil. deocamdată stăm linştiţi :).
Sotul meu, stiins ca in familia lui se facau credite, nu avea nimic impotriva. Stand cu mine, s-a molipsit si el… Dar uneori regret ca nu am indraznit…
Avem credit la masina si un credit de nevoi personale. Suntem tineri, nu ne ajuta nimeni si nu am avut ce face dar ne descurcam cu plata lor… 🙂
Acum cred ca mi-am mai schimbat si eu perceptia, insa candva aveam o teama grozava ca nu as putea plati…