De la ultimul loc de muncă am rămas cu câteva regrete, unele mai mici, altele mai mari. Mi-e dor uneori de atmosfera în care lucram atunci când șefa noastră cea ”isteață” nu era pe acolo, mi-e dor de uneori de câteva dintre colegele cu care râdeam până când mă durea burta. Un alt regret simt în legătură cu proverbialul meu scepticism, care m-a făcut să refuz orice credite bancare, spre uimirea prietenelor mele.

Ce am rezolvat dacă am făcut pe interesanta? Nimic. Timpul a trecut, datoriile s-au plătit, iar colegele mele au rămas cu satisfacția de a fi făcut ce și-au propus. Și-au rezolvat problemele pe care le aveau de rezolvat, au petrecut vacanțe minunate, și-au aranjat casele. Eu am refuzat la acea vreme, motivând că mă tem de probleme neașteptate, de ideea că într-o zi nu aș mai putea restitui banii. Deși au insistat și colegele mele, și soțul meu, eu am refuzat să fac măcar un credit de nevoi personale, deși aș fi avut câteva nevoi urgente.

Mult timp nu am vrut să îmi fac nici card pentru a primi salariu, cu toate că îmi place să spun despre mine că sunt deschisă la nou. Ori eram mai încuiată pe vremea aceea, ori nu știu ce a fost în mintea mea. Acum aș vrea să fac măcar un credit de nevoi personale, dar cine îmi mai oferă, dacă sunt casnică? :) Mă gândeam că nu ar fi fost rău să încerc această variantă, dacă tot nu reușeam să strâng bani pentru ceea ce îmi plăcea să fac în concedii. Voi ați făcut credite bancare? Cum vi s-a părut experiența?