Necunoscute dornice să cucerească minți neprihănite

“Ce nu-mi place mie la dragoste este că,

atunci când ești pregătit să-i iubești pe ceilalți,

nu vor ei;

iar când vor ei,

tu nu mai suporți nici măcar ideea.”

Suntem doar noi în camera goală. Eu și cuvintele mele nărăvașe, cu răvașe, ca niște cravașe, uneori uriașe, alteori gingașe, deseori doar nevoiașe. Le-am aruncat la întâmplare pe masa de un alb imaculat. Arată ca niște piese de puzzle prăfuite de atâta așteptare. Tot mai puțini îndrăzneți dornici să răspundă provocărilor. Atât de puțini cei cu gusturi rafinate, cei care pot înțelege propoziția chiar și când cuvintele sunt așezate dezordonat! Zâmbet ironico-amar.

Sunt o necunoscută pentru mulți. De unde să mă știe, bieții, dacă nimeni nu le vorbește despre mine? Am tras și draperiile, să nu poată vedea din stradă soarele care îmi strălucește pe tavan. E doar al meu. Cald și bun. Imuabil. Am vrut, cândva, să îl împart cu alții. Cel mai ascuns vis al meu a fost să cuceresc minți neprihănite. Să mă joc cu ele. Să le modelez după nevoile mele. Să pot avea, la final, parteneri de discuție ageri. Nu mai vreau. Prefer să vorbesc singură. Zâmbet aroganto-ștrengăresc.

 

Accept cu usurință textele plate, ca o compunere pentru clasa a patra sau ca o etichetă de pe borcanul de murături, dacă au un subiect interesant. Totuși, preferatele mele rămân cele care mă aruncă rapid dintr-un timp în altul, de la un personaj la altul, de la o acțiune la alta, de la o emoție la alta. Pe drumuri necunoscute. Ca atunci când mergi noaptea pe o stradă întunecată, iar inima ți-o ia la trap înainte de a da colțul, doar pentru că îți imaginezi ce te-ar putea aștepta dincolo. Zâmbet indescriptibil.

Dincolo de cuvinte există gânduri. Puțini sunt cei care le pot așterne în fraze complicate, dar inteligibile. La fel de puțini sunt cei care stăpânesc cuvintele din joben. Chiar mai puțini sunt cei care le pot pricepe pe de-a-ntregul. Pentru cei mai mulți, ele vor rămâne doar niște necunoscute dornice să cucerească minți neprihănite. Să le pervertească. Să le pângărească. Vai, cum se mai împotrivesc! Cum luptă ei din răsputeri contra cunoașterii, de parcă ar urma să le fie violat spiritul! Zâmbet într-un colț al gurii.

Nu vreau să rezolv puzzle-ul care zace pe masă. Prefer dezordinea ordonată. Mă poate ajuta să ajung de la eroare la onoare fără nici un efort. Servește-te! Alege de aici câte necunoscute vrei. Tăvălește-le prin propriul lor colb. E magic. Trece-le prin focul purificator al minții tale. Îmbracă-le în rochii de seară. Pudrează-le cu sare și pier. Aruncă-le în lume fără să le vorbești despre dragoste. Cine știe? Poate au noroc și nimeresc la oameni care nu se sperie de necunoscute dornice să cucerească minți neprihănite. Zâmbet pentru prieteni.