Dacă reuşesc să trec cu bine de ziua de azi, înseamnă că m-am născut sub o stea norocoasă. Îmi tremură bărbia când mă gândesc la ceea ce mă aşteaptă. E vina mea oare că trăiesc o viaţă de câine? E vina mea că nu mă pot abţine şi simt nevoia să rod tot ce îmi iese în cale când rămân singur acasă? Sunt un câine tânăr şi e în legea firii să procedez aşa. Dar mami nu vrea să mai asculte şi să accepte scuzele mele. Jură că mă scoate în ploaie, că mă duce înapoi la ghena de unde am venit, că îmi taie accesul la acest blog, că îmi pune botniţă… Nu vreţi să ştiţi câte îmi spune de când s-a întors din piaţă…

Abia o potoliseră “unchiul” şi “mătuşa”. Mi-au cumpărat ei altă lesă, ca mami să nu se mai enerveze pe mine că rod tot ce prind. Acum trăiesc un alt coşmar. Am ros adidaşii copilului, ultima pereche rămasă întreagă. Îmi vine să urlu la lună când mă gândesc la reacţia pe care o va avea când se va întoarce acasă. Noroc că ziua nu stă luna pe cer. Din păcate, dacă nimeni nu mă va proteja, nici eu nu voi sta prea bine după-amiază, când va veni Ionuţ. Dacă trec cu bine de ziua aceasta, promit să rod numai papuci (oricum nu mai există decât două perechi în toată casa) şi să îmi fac propriul blog, unde să pot bârfi liniştit.

Semnat:

Bruno, câinele Vienelei

caine tanar