Mănânc prea puțin pentru un copil de 15 ani. Foamea ce-mi chinuie permanent stomacul mă face să devin imprudentă. Culeg cele mai coapte bobițe de strugure găsite în vie. Sunt parcă pictate de o cariocă aurie. Culoarea lor astrală mă îmbie să încerc încă una, și încă una, și încă una. Frigul și umezeala toamnei îmi intră prin hainele subțiri, căci vântului turbat nu-i pasă de chinul meu. Unul dintre băieții urcați în remorca tractorului mă vede tremurând și-mi spune că-mi va da, la plecare, cel mai bun medicament: must proaspăt preparat.

E un adevărat personaj tipul acesta. Îmi prinde mâna înghețată și mă ajută să urc, să văd cu ochii mei și să înțeleg procesul prin care strugurii cu boabe aurii devin licoare magică. Filmul aproape că mi se rupe când cizmele pline de balegă și noroi strivesc rodul viei. Lacrimile strugurilor călcați în picioare se preling pe la colțul benei și pică, neconsolate, în găleata de plastic așezată strategic pe pământ. Momentul este de o importanță crucială: pofta de must și frigul pătrunzător mă transformă dintr-un copil simandicos într-o tânără care poate trece cu vederea noroiul și balega, dacă acesta e prețul pentru o ceașcă de nectar divin.

Doar proful care ne supraveghează are altă părere și mi-o spune, pe un ton inflamat, de cum mă zărește în remorcă. Încerc să scap de bombănelile lui. Îmi compun masca potrivită, cea de copil care își recunoaște vinovăția și se căiește. Cobor din benă și mă strecor pe rândul care mi-a fost repartizat. Le fac semn colegelor, și ele minore, să vină aproape. Le povestesc despre mustul care ne așteaptă. Tragem tare, să terminăm norma impusă, apoi ne îndreptăm ca o falangă către remorcă. Primim o treime de găleată de must. Îl strecurăm pe ascuns, în cameră, prin cel mai curat tricou găsit în valize. Borcanul plin de must se plimbă din mână în mână și râsul tineresc e tot mai năvalnic. Se încheie cea mai frumoasă zi de practică agricolă din viața mea.

Mustul băut atunci nu poate fi recomandat omului modern al anului 2017. Înca mă mai întreb cum de nu am pățit nimic. Și iată cum, impulsionată de întrebarea unui cititor și de cele 12 cuvinte (minore, importanta, imprudenta,  scap, falanga, inflamat, carioca, personaj, inteleg, filmul, turbat, astrala), am scos la lumină mustul de altădată…

*

-Buma seara.v-am citit comentariul de pe mixy.ro despre practica la vie. Cum faceati mustul acolo? Am fost si eu la fel în practica la struguri, dar n-am avut parte de must…

-Buna ziua!
Mustul pe care l-am baut in practica facuta la vie e de nerecomandat in anul 2017. Inca ma mai intreb cum de nu am patit nimic. 😀
Strugurii culesi erau adunati in remorca unui tractor. Baietii urcati in remorca pentru a lua galetile calcau in picioare strugurii. Toti erau incaltati cu cizme de cauciuc pline de noroi, balega de animale etc. Pe la coltul benei se prelingea zeama strugurilor. Acolo statea permanent o galeata, ca nu cumva bunatatea de must sa se piarda. La finalul zilei licoarea se impartea celor care doreau. Fiecarei camere (in care erau cazate cate 8 elevi) ii revenea cam o treime de galeata. Nu conta ca transportam lichidul pana la camera in galeata plina de frunze, boabe mucegaite de struguri, betisoare si pamant. 😀 Strecuram mustul printr-un tricou curat, il lasam sa se decanteze cat ne spalam si mergeam la masa, apoi il beam. :))))