Mă împingeau de la spate când şimţeam că nu mai pot. Mă sileau să fac ceea ce nu îmi plăcea. Mă ajutau când nu pricepeam. Mă certau când voiam să renunţ. În sinea mea, mă supăram rău pe ei. Ce tot vor de la mine? Uite, aşa vreau să rămân eu, proastă. Nu vreau să învăţ! E prea greu şi prea plictisitor! Nu îmi place şcoala! Mie îmi place să alerg şi să mă joc. Atât! Ei îmi spuneau că aşa e normal, să mă chinui în copilărie, dacă vreau să am o viaţă uşoară mai târziu. Nu înţelegeam. Cum ar putea pricepe un copil că “din muguri amari înfloresc potire grele de nectar”, după cum bine a spus Lucian Blaga în poezia Mugurii?

Am văzut la mine, la copilul meu, la nepoţii mei… Văd tot mai des la mămicile cu care sunt prietenă şi întreb… Cum faci copilul să îndrăgească şcoala, cu materia ei stufoasă şi aparent inutilă, cum îl convingi să înveţe, cum îi explici că “din muguri amari înfloresc potire grele de nectar”?

muguri amari