Motivarea absenței blogosferice și facebook-osferice

Eram cândva atât de activă pe blog și pe facebook, încât uitasem să îmi trăiesc viața reală. Rutina zilelor mele devenise rigidă și, firesc, plictisitoare. Deschideam calculatorul pe motiv că nu am lumină în cameră, deși la doi pași distanță de pat zâmbește întrerupătorul. Chiar mai aproape de el am o veioză.

Chioară de somn, fugeam la bucătărie. Făceam cafea. Beam o ceșcuță, apoi scoteam câinii afară. Mă întorceam grăbită la calculator, unde rămâneam până când mă lua somnul. Scriam, citeam, comentam… Mă rog, treburi de blogger. Viața mea se învârtea în jurul blogului. Ca metodă de relaxare aveam facebook, unde petreceam o mare parte din timp.

Vizita la prietenii noștri din Anglia a venit ca un duș rece. Mi-am amintit că viața e afară, dincolo de iluziile mediului virtual. Am început cu două schimbări drastice: am renuntat să mai fumez la calculator și am oferit câinilor plimbări mult mai lungi, din care îi aduc epuizați. În consecință, am fost zilnic cumplit de obosită fizic și nu m-am putut concentra pe scris. Nu știu să scriu dacă nu am țigara alături.

Alte două schimbări mi-au dat total viața peste cap. Nu voi vorbi despre ele pe blog. Sunt chestii de familie, care mi-au bulversat liniștea psihică. Aproape că le-am rezolvat, motiv pentru care scriu astăzi pe blog. Pe lângă toate astea, și-a avut și Onix partea ei de contribuție la alungarea mea de la calculator.

Îmi tot pica internetul. Restartam modemul. Internetul cădea iar. Am ajuns la un moment dat în situația de a avea internet trei secunde și de a sta fără aproximativ zece. Nu poți lucra într-un asemenea ritm. Te lasă nervii rapid. Până când observi că ți-a ros câinele cablul de internet. M-am calmat și mi-am trăit viața intens. Dar de internet tot am nevoie, a fost concluzia.

Mi-a comandat fii-miu alt cablu, unul mai trainic și mai frumos. Încă nu l-am montat, căci plănuiesc încă o modificare. Voi muta calculatorul într-un loc unde pot fuma, căci altfel schimbarea este inutilă. Îmi voi face programul în așa fel încât să împac și capra, și varza. Voi încerca să scriu dimineața, înainte ca soțul să se trezească, și voi trăi în afara internetului în restul zilei.

Motivarea absenței blogosferice și facebook-osferice este, de fapt, doar un pretext pentru a scrie pe blog. O fac, desigur, pentru cei care mă urmăresc, însă o fac și pentru mine. E fascinant să recitești, peste ani, articolele pe care le-ai scris, să vezi cum gândeai, ce preocupări aveai, ce planuri de viitor îți făceai, cine te enerva și de unde îți luai bucuriile.

Va fi atât de plăcut ca, peste ani, să îmi amintesc momentul în care fiul meu mi-a trimis poze cu un minunat răsărit de soare. L-a surprins în dimineața când a intrat în concediu. Ca o mamă iubitoare ce sunt, l-am întrebat:

-Nu vrei în concediul ăsta să vezi ceva? Gen să te ducem la munte, la mare, să vizitezi un castel, să mănânci ceva bun, să îți cumperi niște bocanci etc?

-Dacă vrei să mă duci pe yacht în Dubai pt vreo 2 vieți, mergem!

-E plictisitor dacă nu prinzi furtună.

Nu vreau ca fiul meu să se plictisească, așa că îl las în pace și îmi văd în continuare de blog, de câini, de soț, de casă, de viață. Voi cum vă petreceți toamna asta pandemică?

Motivarea absenței blogosferice și facebook-osferice

Dacă nu aveți idei, vă ofer eu câteva. Pregătiți semne de carte originale, faceți planuri de vacanță, scrieți sau citiți povești imaginare, ajutați-mă să retrezesc la viață o poveste colectivă, gândiți-vă că ți se schimbă viața când ai un câine, vedeți ce se întâmplă în lipsa educației și, în general, trăiți intens, căci altă viață nu mai primiți.

Poate vreți să aflați și care e diferența dintre masca medicală și masca facială simplă. Cândva mă enervam cumplit văzând că unii sunt bătuți în cap. Îi scoteam din lista de prieteni sau le dădeam unfollow. Acum prefer să îi urmăresc. E atât de interesant și revigorant să observi că nu ești cel mai prost din curtea școlii, că există o mulțime de oameni care nu pot înțelege nici măcar chestiile elementare… Din păcate, în vreme de pandemie ne afectează și pe noi prostia lor. Singura soluție este să le băgăm sub ochi texte care să îi facă puțin mai deștepți. Și să sperăm că le vor citi, desigur.