Moştenirea carte de Katherine Webb
Nu, eu nu am moştenit nimic. Nu am descoperit nici o mătuşă Tamara, nu mi-a picat din cer nici o avere. Dar mi-am amintit că anul trecut, la sfârşitul lunii aprilie, terminam de citit cartea Moştenirea, scrisă de Katherine Webb.
Caroline, tânără şi plină de iubire faţă de soţul ei, încearcă să se acomodeze cu viaţa grea dintr-un ţinut încă sălbatic, însă durerea de a nu avea copii o consumă lent. Suferinţa se amplifică atunci când servitoarea naşte un copil de care soţul Carolinei se ataşează imediat. Drama tinerei femei, deciziile pe care le ia, sunt greu de înţeles şi de acceptat. Pierderea soţului şi a primului copil transformă în ură faţă de toţi iubirea de care fusese cândva capabilă.
Peste mulţi ani, Erica, strănepoata Carolinei, cu mintea scormonitoare şi o curiozitate de neoprit, scoate la iveală secrete de familie care fuseseră bine ascunse. Reuşeşte să înţeleagă conflictele interioare care au frământat sufletul sterp al Carolinei. Încearcă să îşi aducă pe linia de plutire sora depresivă, care se simte vinovată de dispariţia misterioasă a vărului Henry.
Suspansul prezent la fiecare pas, ritmul alert în care se întretaie poveştile, descoperirile uimitoare făcute de Erica, precum şi întrebarea care se naşte atunci când închizi cartea, face ca Moştenirea să fie o alegere potrivită pentru toţi cei care vor să îşi pună mintea la contribuţie, să încerce să descopere adevăruri tulburătoare înainte ca autoarea să le dezvăluie. Cartea m-a făcut să mă întreb dacă putem condamna pe cineva pentru faptele sale până când nu descoperim motivele care l-au îndemnat să aibă un comportament uluitor. O recomand cu căldură.
CARTI BUNE GASITI AICI
Recenzia cărţii Moştenirea, de Katherine Webb, este al patrulea articol cu care particip la campania vALLuntar 2, iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Nu uitaţi că la fiecare 15 comentarii pe care un articol le va primi, vom avea un copăcel în plus în păduricea bloggerilor. Vă las şi linkurile spre primele trei recenzii, făcute cărţilor Trădarea, Şoseaua Căţelu 42 , în caz că vreţi să postaţi un comentariu (dacă nu aţi făcut-o deja).
Nu putem și nu avem voie sa judecăm pe nimeni pană nu suntem exact-exact în papucii lui.
Cred ca mi-ar plăcea cartea asta.
Succes cu păduricea :)
Suna interesant .
Multumim!
Să împădurim România :)
mi-a placut foarte mult cartea asta si ma bucur sa vad ca au ma citit-o si altii si au aceeasi parere:) spor la copacei.
O sa caut cartea ! Probabil in Constanta o sa o gasesc la “Pravalia cu carti”
Hai sa facem paduri!
Si aceasta carte este de ceva timp pe lista mea de citit care a devenit tot mai lunga datorita companiei, din cauza timpului imi vor trebui cativa ani sa le citesc pe toate. Cat de frumos ar fi sa nu condamnam pana cand nu aflam motivele. Probabil ne este mai simplu, mai la indemana, sa condamnam, cred ca doar persoanele cu un anumit grad de intelepciune reusesc sa vada peste…
Si eu sunt de aceeasi parere, ca nu trebuie sa-i judecam pe altii pentru fapte pe care nu le intelegem. Ceea ce nu inseamna, insa, ca orice act “uluitor” este drept, corect. Uneori nu-i nici macar justificabil.
Aha ! Exact asta spun și eu: nu condamna până nu știi cinrcumstanțele !:..
Frumoasă şi călduroasă recenzia ta, Vienela! Mă regăsesc întrucâtva în ce priveşte transformările sufleteşti prin care poate trece un om.
Iuhu. Copilul banuiesc ca e al stapanului…
Exact aceeasi intrebare o aveam si eu ! Presupun ca da, mai ales in acea descrisa pustietate, ca asta pare mai probabil, desi Vienela nu a dorit sa ne dezvaluie chiar totul, insa cred ca totusi poate ar fi fost mai interesant asa ca dezvoltare de psycho-thriller daca NU era + nici nu se stia al cui este iar sotia il suspecta pe sotul ei de infidelitate, in realitate acesta fiind total inocent si nedumerit de atata tevatura, insa la un moment dat simtindu-se obligat sa afle, ca sa isi demonstreze inocenta + si din atasament real fata de bietul copil bastard, va incepe sa faca cercetari pe cont propriu, descoperind probabil o comunitate de oameni care traiau izolati si nestiuti de nimeni pe acolo prin padure (din cine stie ce motive misterioase, mai mult sau mai putin banale), unul din acel grup fiind de fapt tatal acelui baiat, care astfel, cu ajutorul pseudo-tatalui adoptiv isi va cunoste si tatal biologic, si va deveni un om de viitor, ajuntand-o si pe biata lui mama biologica servitoare initial sedusa, abandonata, si suspectata sa aiba o pensie linistita, (daca nu fusese ucisa intre timp de sotia paranoica din prim plan, care probabil dupa aia si-a omorat si pe sotul ei cu un topor si apoi s-a spanzurat si ea), si fondand dinastia din care se va naste acea stranepoata atat de curioasa !
O carte ce merită trecută la viitoarele lecturi!
Spor la strâns comentarii și plantat copaci!
Toate cele bune!
Categoric nu putem condamna pe cineva pana nu cunostem si cauzele care au determinat comportamentul.
Interesanta cartea!
Sa stii ca in urma recenziei tale am citit si eu Soseaua Catelu nr 42 si mi-a placut fff tare. Aseara am terminat-o.
Asa ca o sa mai ma inspir din lecturile tale.
Stiu, doar abia am plecat de pe blogul tau… Am uitat sa iti spun ca ma bucura faptul ca ai citit-o. :))
Rudolph, cu imaginatia ta ai putea scrie o carte pe saptamana! :))
Eu am mostenit. Nu extrem de mult, dar am mostenit. Sper sa plantezi cat mai multi copaci.
mai! ce vrei sa insinuezi cu matusa Tamara? Ai spus ca nu faci politica! :D
Poate că o să mi-o iau, dar eu cred că sunt condamnabili cei ce fac rău, chiar dacă au motive 1000 în spate. Când spun asta am în minte chestii extreme, bineînțeles. Dar răul n-ar trebui să aibă scuze.
Cred ca dintre toate recenziile pe care le-am citit pana acum, asta mi-a trezit cel mai mult interesul. Chiar am s-o citesc. :)
Zi frumoasa!
Eu am invatat acum mult timp sa nu judec oamenii pentru actiunile lor, chiar daca imi displac, pentru ca nu stiu ce i-a determinat sa actioneze in felul respectiv. Oricat de bine cunosti un om, sunt bucati din sufletul lui la care nu poti ajunge. Si am invatat asta prin raportare la propria mea persoana, vazand de-a lungul timpului cum oamenii isi formeaza pareri gresite despre mine, luand in considerare doar ceea ce fac, fara sa stie ce simt. Iar eu sunt nevoita sa ii las sa traiasca in eroare, pentru ca altfel ar trebui sa intru in prea multe detalii si nu este cazul. Unele lucruri sunt prea personale. Deci da, sunt de acord sa nu judecam. Mai bine invatam sa toleram.
Cum nu ai nici-o mostenire? Dar copaceii pe care îi vei planta ce sunt? :)
La cati mai multi copacei! :)
Pentru mulţi asta-i un soi de culturalizare forţată.
Mă întreb câţi vor mai citi cărţi după ce se plantează copăceii…
Spor la plantat!
Vienela, pe mine m-ai convins. Nu știu cum reușești, dar recenziile tale mă fac să-mi doresc să citesc cărțile prezentate. Cred că de vină e modul de expunere concis, narativ. La plantat copăcei! :)
De cand e campania asta mi s’a pus piticul pe creieras si vreau sa incep si eu sa citesc:) Mereu mi’a placut cum povestesti si ma atrage…la fel e si acum…mi’ai starnit curiozitatea si adaug romanul pe lista cartilor ce trebuiesc citite:)
Pare interesanta. Mai ales ca sunt pe acolo mistere si mie imi plac misterele.
Deocamdata insa, trebuie sa descopar misterele celei de-a doua carti pe care o am eu de citit :)
Spor la copacei!
pare interesanta,imi plac romanele alerte.
am citit-o si eu, mi-a placut intriga, viata din america inceputului de secol, domeniul englez(parca) iazul, tot felul de mistere si finalul destul de neasteptat.
Asta este o alta carte pe care vreau sa o citesc :)
Bafta la strans comentarii!
Daca exista o actiune de plantat copaceii ma bag si eu :)
Daca facem o padure sau macar o padurice , haideti sa facem si un picnic dupa !
Exact! Copacei <3
E frumoasă această acțiune, dar citim/comentăm pentru a planta sau plantăm pentru a citi?!…Lectura e o altă natură umană, interioară, ce se face, nu pentru că…, nu că trebuie… Prea multe lucruri facem în viață pentru că TREBUIE, prea puține facem pentru că simțim, dorim, iubim!!!…Această condiționare, bat-o vina!
Si mie mi-a placut mult cartea, mai ales finalul :P. Da Carolin mi s-a parut cam tampita, sincer :D
Mi-am amintit de situația mea stranie: nu apuc să toc o moștenire, că primesc alta…
Bai ! Ce ghinion sa nu ai si tu o matusa!?:)
Daca iti iese cu padurea, o sa fi tu o matusa Tamara, pentru nepotei:)
Pai sa ajutam cu copacelul! Si pe urma va duceti cu totii sa supervizati plantarea,sa-i numarati,sa vedeti ca se prind… etc etc? Sa va plimbati prin padure peste vreo 20 de ani…Sa spuneti : uite,pe asta l-am plantat eu cu blogul meu,ia uite ce mesteacan dragut ! :D
O sa retin numele cartii ;)
O carte interesanta! Spor la plantat copăcei! Numai bine! :-)
Interesantă cartea adusă în atenție; îmi amintește de ,,Iubiri vinovate” luată de pe raftul bibliotecii în joacă. Cred că atunci a fost momentul când mi-am zis că nu trebuie să judeci niciodată înainte de a ști ce l-a condus pe acel om să acționeze așa. Mult spor cu copăceii. O zi frumoasă vă doresc!
Nu stiu cum se face ca desi eu cred ca citesc destul de mult, ma trezesc ca mai sunt atatea carti interesante peste care inca n-am dat. Sper sa ajunga si la mine cat de curand, imi plac chestiile cu mosteniri, mai ales ca deocamdata eu n-am mostenit nimic. :) Mint, am niste ochi frumosi mosteniti d la bunicu. :D
Mi-ai zgindarit curiozitatea…O sa caut cartile pe care le recomanzi… Bafta cu copaceii, Vi!
O carte psihologică ce cheamă la introspecţie. De obicei ne grăbim să ne judecăm semenii. Fireşte că din exterior lucrurile se văd diferit faţă de cum sunt în interiorul problemei şi bine am face să gândim de trei ori înainte de a condamna. Katherine Webb, îşi face cu această carte de debut o intrare spectaculoasă în beletristică . Mi-a plăcut recenzia făcută şi cu siguranţă mă voi adresa editurii pentru a o cumpăra.
Nu ştiu ce iubesc mai mult : cărţile sau pădurile (eu m-am născut în pădure!!!), dar comentariul l-am făcut pentru carte fiindcă tot nu înţeleg ce are plantatul cu cartea şi cum se realizează. Eu oricum plantez în fiecare an cel putin un pomişor şi sunt în stare să pedepsesc şi pe cel care rupe doar o crenguţă dintr-un copac, dar să-l mai şi taie! Şi fiindcă îmi place cum povesteşti, voi trece şi pe la celelalte recenzii!
” Reuşeşte să înţeleagă conflictele interioare care au frământat sufletul sterp al Carolinei.” Sa fie, oare, sterp sufletul Carolinei? :)
Bravo pentru implicarea in campanie!
Eu ma asteptam la un impact mai mare cu multi copacei, oamenii sunt (poate)sceptici.
E greu sa traiesti cu ideea ca nu poti avea copii..
Frumoasa carte, frumoasa recenzie.
Gandul ca nu pot lasa mostenire copiilor mei ceva spiritual, nu numai material, m-a framantat si pe mine de ceva vreme, dupa ce am incercat, cu destul succes, sa fac genealogia familiei. Am descoperit si eu cateva tragedii in familie, de care nu aveam habar, tragedii care m-au impresionat si care m-au facut sa ma simt foarte apropiata de inaintasii mei. Asa este, trebuie sa intelegi cauza si motivele care au dus la tragedie. Ceea ce este mai greu, este sa ierti si sa uiti, pentru ca cei care au ramas au suferit enorm in urma deciziilor gresite sau prea entuziaste ale fiului sau fratelui lor.
Cartea merita citita!