Moș Crăciun există? Copilul când ar trebui să afle?
Sunt întrebări pe care mi le pun abia acum, după ce copilul a crescut. Vă pun și vouă aceleași întrebări astăzi. Moș Crăciun există? Copilul când ar trebui să afle? Moș Crăciun există Copilul așa știe și frumos ar fi așa să rămână mereu.
Învățase Ionuț să scrie și să citească, așa că primul lucru pe care l-a făcut în acea iarnă a fost să îi scrie lui Moș Crăciun o lungă scrisoare în care își exprima toate dorințele. A muncit o zi întreagă pentru a-și ilustra exact cerințele, ca moșul să nu mai încurce borcanele, cum făcuse cu un an în urmă.
Căsuța șoricelului și alte povestiri este potrivită pentru copii de toate vârstele, însă în mod special pentru copii mici, cu vârste între 0 și 5 ani. În carte, cei mici vor descoperi trei povești scurte care îi vor încânta. Sunt povești educative pentru copii de 1, 2, 3, 4, 5 ani și chiar mai mari. În aceste cărți de povesți pentru copii veți găsi mici aventuri de neuitat cu ilustrații color de excepție si cu morală, desigur.
O poveste despre unicorni. O carte cu ilustrații de excepție pe care cei mici o îndrăgesc imediat. Fiecare unicorn din această poveste pentru copii are coama de altă culoare. Deși unicornii sunt făpturi magice prietenoase, apar totuși unele conflicte provocate de faptul că sunt diferiți. Vor reuși oare să rezolve problemele și să se bucure de o prietenie adevărată? Oare Zâna Unicornilor cum va reacționa când va afla? Toate astea și încă multe altele (inclusiv adresa la care le poți scrie unicornilor) le vei afla citind cartea Povești cu unicorni și zâne. Cărți de povești pentru copii mici, cărți în română pentru copii, povești în română pentru copii, cărți pentru copii de 1 an, cărți pentru copii de 2 ani, cărți pentru copii de 3 ani, cărți pentru copii de 4 ani, cărți pentru copii de 5 ani, cărți pentru copii de 6 ani.
Cerea în primul rând jucării, așa cum fac mai toți copiii. L-am pus să îmi povestească unde văzuse acele jucării, am luat scrisoarea și desenele și am plecat în cercetare. Mama mea, dornică să contribuie cu ceva la cadourile moșului, a mers cu mine. Să cumpărăm ceea ce trecuse pe listă a fost ușor și a mers repede, însă noi ne doream mai mult. Am fi vrut ca Moș Crăciun să îi răspundă copilului la scrisoare și nu puteam, pentru că ne cunoștea scrisul.
Mamei mele i-a venit ideea de a ruga o vânzătoare să scrie ceea ce i-am dictat noi. Fericirea lui Ionuț a fost maximă când a găsit sub bradul împodobit jucăriile cerute și scrisoarea de la Moș Crăciun. Ce copil nu se bucură când vede cadouri sub pomul împodobit? Ce părinte rămâne insensibil când își vede copilul țopăind de fericire?
Am încercat să prelungesc iluzia că Moș Crăciun există cât mai mult timp, iar astăzi, după atâția ani, mă întreb cum este mai bine? Să îi spui de mic copilului că moșul nu există sau să îl lași să viseze frumos cât mai mult timp? Oare dezamăgirea pe care o simte copilul când află că a fost mințit, că totul a fost o iluzie, nu este cumva prea dureroasă, prea greu de suportat? Nu cumva din acea clipă copilul începe să își piardă încrederea în vorbe, în promisiuni, în părinți?
Este mai bine să îi spui de la început că Moș Crăciun nu există și să nu te poți bucura de bucuria lui, să îl vezi cum le strică și celorlalți copii bucuria? De unde știm că nu îl va afecta faptul că îi spunem adevărul atunci când nu îl poate înțelege pe deplin? Cum am putea fi siguri că ne va crede dacă îi spunem că moșul nu există?
Știu sigur că, pentru părinte, bucuria pregătirii cadourilor pe ascuns este foarte mare, tot atât de mare pe cât este a copilului când le desface, dar… Ați văzut vreodată reacțiile pe care le au copiii când li se spune că totul a fost o minciună alimentată an de an, că Moș Crăciun nu există și că toate darurile primite au fost cumpărate de părinți?
Vă amintiți dezamăgirea pe care ați simțit-o când ați aflat? Pe fețele tuturor copiilor poți citi întâi neîncredere, apoi dezamăgire, furie, de foarte multe ori lacrimi.
Când vezi lăcrămioarele șiroind pe fața copilului și auzi cum neagă cu vehemență și cum susține că Moș Crăciun există, îți vine să te iei la palme și să îl iei la palme pe cel care l-a inventat pe bătrânul darnic ce vine iarna pe horn cu povești de Crăciun și lasă cadouri sub brad.
Idei de cadouri pentru copii pentru Craciun.
Scrisoarea de Craciun, carte de Emily Stone
Voi ce credeți? Moș Crăciun există? Copilul când ar trebui să afle?
Moș Crăciun există Copilul din mine susține cu tărie acest lucru.
Titlul “Moș Crăciun există?” este o întrebare care a intrigat și a fascinat oamenii de-a lungul generațiilor. În acest text, vom explora această întrebare din mai multe perspective, luând în considerare istoria, cultura și psihologia legate de Moș Crăciun.
Moș Crăciun în istorie
Moș Crăciun este o figură care a evoluat de-a lungul secolelor și a fost influențată de diferite tradiții și personaje istorice. În cele mai vechi forme, Moș Crăciun poate fi asociat cu Sfântul Nicolae, un episcop creștin care a trăit în secolul al IV-lea în Anatolia (azi Turcia). Sfântul Nicolae era cunoscut pentru faptele sale bune și pentru ajutorarea celor sărmani, aspecte care au contribuit la dezvoltarea mitului Moșului.
În timp, tradițiile legate de Moș Crăciun s-au îmbinat cu alte obiceiuri, precum cele din Europa de Nord, unde un personaj numit “Babbo Natale” în Italia sau “Père Noël” în Franța, a fost integrat în povestea Moșului. Astfel, Moș Crăciun a devenit o figură universală asociată cu darurile, generozitatea și bucuria sărbătorilor de iarnă.
Moș Crăciun în cultura populară
Moș Crăciun a devenit un simbol iconic al sărbătorilor de iarnă în cultura occidentală. Este desenat ca un bărbat bătrân cu barbă albă, care locuiește la Polul Nord și călătorește într-un sania trasă de reni pentru a aduce cadouri copiilor din întreaga lume în noaptea de Crăciun. Această imagine a Moșului este prezentă în cărți, filme, cântece și în multe alte aspecte ale culturii populare.
Mulți copii cresc învățând despre Moș Crăciun și așteptând cu nerăbdare vizita lui în fiecare an. Această tradiție aduce o magie specială în viața copiilor și contribuie la bucuria și entuziasmul din timpul sărbătorilor.
Argumentele pentru existența lui Moș Crăciun
Există câteva argumente care susțin existența lui Moș Crăciun, cel puțin în sensul simbolic și cultural:
- Experiența personală: Mulți oameni au amintiri de copilărie legate de Moș Crăciun, inclusiv scrisori adresate lui, darurile primite și chiar întâlniri cu Moș Crăciun în centre comerciale sau la evenimente speciale.
- Tradiție și cultură: Moș Crăciun face parte din tradițiile și cultura sărbătorilor de iarnă în multe țări, și este un element important al identității culturale.
- Magia sărbătorilor: Moș Crăciun contribuie la creația unei atmosfere speciale și pline de magie în timpul sărbătorilor, aducând bucurie și speranță copiilor și adulților deopotrivă.
Argumentele împotriva existenței lui Moș Crăciun
Pe de altă parte, există argumente care susțin că Moș Crăciun nu există în realitate:
- Imposibilitatea logistică: Ideea că un bătrân cu o sanie trasă de reni ar putea acoperi întreaga lume într-o singură noapte pare puțin probabilă din punct de vedere logistic.
- Lipsa de dovezi concrete: Nu există dovezi concrete și științifice care să ateste existența fizică a lui Moș Crăciun.
- Ritmul tradițiilor: Tradițiile legate de Moș Crăciun sunt păstrate de oameni, dar aceasta nu înseamnă neapărat că Moșul în sine există.
Concluzia
Întrebarea “Moș Crăciun există?” poate fi privită din perspective diferite. Din punct de vedere strict fizic și științific, Moș Crăciun nu există ca o ființă cu o locație fizică cunoscută. Cu toate acestea, Moș Crăciun există în imaginația și tradițiile oamenilor și reprezintă valori precum generozitatea, bucuria și magia sărbătorilor de iarnă. În acest sens, Moș Crăciun există ca un simbol și o sursă de fericire și speranță pentru mulți oameni din întreaga lume. Deci, da, Moș Crăciun există în inimile și imaginația noastră, și în frumoasele tradiții de Crăciun pe care le sărbătorim cu drag.
Vienela, îţi spun din experienţă proprie că e bine să amâni cât poţi darea în vileag.
Eu am aflat de la şcoală, ne-a spus învăţătoarea. Dar nu m-a mirat deloc şi nici nu
m-a apucat plânsul că mi s-a ucis un prieten.
Pe de altă parte, acum mijloacele de informare sunt atât de nulte, iar copilul atât de
precoce, încât, cu siguranţă, află mai repede adevărul decât o făceam noi.
eu o sa raspund la intrebarile tale scriind un articol care este deja in draft si care ma framanta de cateva zile dupa asaltul de mosi din ultimele zile :).
si eu cre ca un copil este dezamagit sa afle brusc.
Eu zic ca e bine sa creada in Mos Craciun cat mai mult timp. Pana la urma asta e farmecul copilariei. Si trebuie sa le-o presaram cu putina magie, atata timp cat asta depinde de noi. Nu o sa-i spulber iluziile baietelului meu iar daca va afla singur adevarul atunci o sa incerc sa-i explic ca Mos Craciun exista pentru cei care cred in el.
Sunt de acord cu Mihaela. Nimic nu se compara cu emotiile pe care le aveam cand eram mica si stiam ca avea sa vina mosul. Iar ai mei m-au protejat suficient de mult timp incat sa imi dau sema si singura ca nu exista, dar si sa am varsta suficient de mare incat sa nu mai plang dupa el. :D
nepoţelul meu aflat că moşul nu există, însă tot i-a scris deunăzi (ca să vină şi la noi, potrivit tradiţiei) şi s-a bucurat nespus când a văzut că scrisoarea a dispărut.
eu, când mama mi-a confirmat am plâns însă nu pentru că m-aş fi considerat minţită ci pentru că o legendă s-a rupt din sufletul meu! şi a durut… de aceea astăzi refuz să ştiu ce primesc! nu vreau să ştiu!
Pentru că m-am născut in epoca lui Mos Gerila si am fost copil năcăjit…nu mi-am pus astfel de probleme. Apoi, am stiut că Mos Craciun sunt ai mei si…căutam cadourile prin casa, dar nu stiu sa raspund la aceasta intrebare. Cred ca toti vom sti in functie de copilul din dotare. Frumoasa intamplare si frumoase amintiri ai!
Vienela,eu nu cred ca m-as fi intrebat asta in Romania,ca acolo e obiceiul lui Mos Craciun si intr-adevar un copil care stie ii strica bucuria si altuia sau altora.Insa aici la scandinavi nu e decat asa,ca personaj,caci toti copiii stiu ca in seara de Ajun se sta la masa si apoi se duc in jurul bradului,canta niste cantece si primesc cadouri notate de la (mama,tata,bunica,matusa)… pentru…. Aici unii ca ai mei is mai ciudati,ca la ei vine mos Nicolae si mos Craciun si normal ca incep sa-si puna intrebari poate chiar mai devreme decat altii.
Insa pe cat imi amintesc dezamagirea cand am aflat (nici in ziua de azi n-am iertat-o pe colega care mi-a zis :D,altfel spus,inca ii reamintesc cateodata :D ) ,imi amintesc si ce simteam cand chiar credeam in el,si era asa,o fericire de copil care numai atunci exista.
Apropo de ce zicea Adriana- ca asa am aflat,cand mi-a zis colega aia ca ea cautase cadourile prin dulap si stia ce primeste- dupa socul ala, n-am cautat insa nici atunci si niciodata cadourile prin dulapuri.Am pastrat magia aia cum am putut,nu l-am auzit niciodata prin casa :D, deci surpriza era la fel in fiecare an,in afara de faptul ca stiam adevarul,dar tot nu vorbeam niciodata direct,sau parintii sa ma intrebe direct ce sa-mi dea de Craciun.Asa si acum,fac cumva sa nu ma intersectez cu sotul si le pun pe intuneric,sa nu vad nimic pana dimineata :))
Copiii află de la copii. Nu ai cum să îi ferești. Îmi amintesc cum a fost la noi. A aflat de la școală și a fost foarte dezamăgită. I-am explicat ce înseamnă să dăruiești și că este o bucurie mai mare decât atunci când primești tu daruri. În anul următor, dintr-o sumă infimă (căci la atâți bani avea acces), a cumpărat 4 cadouri și le-a așezat sub brad. Să îți spun că eu am primit un burete de vase și tatăl ei o lamă de ras? Și că pentru noi au fost cele mai frumoase daruri pe care le-am primit vreodată?
Eu am aflat din intamplare ca Mos Craciun nu exista, de la o vecina care era mai mare decat mine. Nu cred ca am fost suparata, insa pe moment nu imi venea sa cred. Parca tin minte ca le-am zis imediat parintilor ce am aflat… In rest nu imi amintesc mare lucru, decat ca il asteptam pe Mos chiar si dupa ce aflasem ca nu exista. Si acum, la varsta asta…inca il mai astept. Mos Craciun este in fiecare dintre noi! Parerea mea.
Referitor la intrebarea ta, cred ca nu trebuie sa furam bucuria copiilor asa de repede, ci sa ii lasam sa creada in Mos Craciun cat mai mult. E frumos…
Copii mei( de la teatru) au aflat de la serbare că Moșu’ e, de fapt, profu’ de sport. Care mai duhnea și a băutură. Unii au plâns, unii au râs. Dar nu fiindcă Moșu’ nu era Moșu’, ci fiindcă nu le adusese ce își doriseră ei. Primiseră toți același cadou, multiplicat. Mai nou, așa se practică. Uniformizăm. Din nou. Moș Crăciun corporatist. ;)
Acuma să-ți zic ce m-a distrat pe mine. Tot Moșu’, în primul rând, că mă gândeam ce fel de prof de sport e, dacă-i bețivan. Pe urmă, m-a distrat cum și-au zis poeziile, bieții copii, expuși privirilor părinților, dacă nu prin obiectiv, că își pozau plozii, acre. “Hai, că trece și asta!” Eu am ales să fac cu ei o lecție deschisă. ;) Și s-a văzut diferența.
Dacă să le spui copiiilor? Păi, nu cred că e cazul. Află ei la un moment dat și singuri. Eu nu-mi amintesc momentul “dezamăgirii”. Ori, cel mai probabil, fiindcă n-a fost la mijloc vreo dezamăgire. :))
Cam așa…
La cel mare am izbutit să-i menţin îndoiala până pe la 10 ani, cu cel mic n-a mai fost chip! :)
Când a dispărut magia lui Moș Crăciun, a apărut altă magie, aceea de a încerca să devin și eu, pentru cei din jur, Moș Crăciun! Am schimbat doar sensul din care se privesc lucrurile, iar bucuria a persistat. Și a fost minunat în continuare!
Cred că diferențele mari apar când privești într-un mod “mai departe de suflet” acest obicei/tradiție al cadoului de la Moș Crăciun. Cred că, dacă priveai Moșul prin suflet, ai fi reacționat ca și mine. Sau poate doar gândul meu greșește? Cine știe…
De ce nu ambele? Mama mea mi-a spus ca Mos Craciun e o forta, un duh (habar nu am daca exista termen mai bun in Romana), dar ca oamenii au nevoie de reprezentari materiale (vezi religia). De aceea, niste neni, se imbraca in Mos. Aia, desigur, nu-s Mos Craciun, ci personificari menite sa-i faca pe copii si pe adulti sa inteleaga notiunea. Avea o adevarata gnosologie legata de subiect si mama prietenului meu cel mai bun (fizician plasmist) a aderat in forta, asa ca creasera o mitologie imbatabila cu o gramada de cuvinte foarte stiintifice (+ adaos de mitologie slavo-nordica) care ne inghetau sangele in vine si ne umpleau de respect la adresa personajului :D. In capul nostru Mos Craciun era asa, un fel de Sauron, dar care avea si parti bune si putea fi imbunat daca erai excesiv de cuminte (ni s-a povestit Tolkien inainte de a afla notiunea de Mos Craciun, deh).
Pe scurt, mamele sunt atotputernice peste mintea plodului, mai trebuie doar sa fie destepte. Eu unul, n-as miza pe solutii “patentate”, n-are cum sa stie alta ce-i mai bun pentru copilul meu, ca doar nu l-am facut cu aia! :D. Si, ma rog, daca l-am facut cu aia ma astept sa fie mama desteapta si sa gaseasca solutii personalizate.
Cat despre mintit: pe scurt, daca tot le sunt bagate copiiilor in cap prostiile/minciunile crestine sau religioase in general, ce mai conteaza inca o minciuna prost facuta? Mamele le spun plozilor ca exista Mosul, cumva deja asteptandu-se sa fie prinse cu minciune cat mai curand. O fac deloc convingator. Pai asta e minima rezistenta! E ceva facut intr-un mod lipsit de competenta si fara prea mare investitie de resurse. Si cum dracu sa aiba la varta la care se discuta Mos Craciun in clasa mai mare incredere in colegi decat in mama? Ce mama e aia? E clar ca si-a ratat cariera si pe la momentul adolescentei parerea ei va fi ignorata cu desavarsire. Si pe merit. Nu investesti, nu primesti. Pai eu cu prietenul meu, cu teoriile reunite ale celor doua mame, convertiseram NOI toti colegii… Probabil unii inca mai au dubii ca totusi nu exista :D. Daca o mama investeste suficient de mult timp si energie poate sa creeze chiar si o religie personala in capul unui plod. Plozii sunt mistici din fire! Nu exista nici o scuza ca mama sa nu fie atotputernica. Nu la varsta aia.
Sunt de acord cu Vladen. Dupa parerea mea (de om care habar nu are decat despre propria mea copilarie), copii trebuie tratati ca niste extraterestri care trebuie civilizati catre umanitate, si nu toti extraterestrii sunt chiar asa de ff fragili, unii sunt chiar deosebit de rezistenti si bine adaptati sa reziste la diverse presiuni sau influente educativ schimbatoare, ca de ex Alien, adica nu sunt toti ca niste floricele sensibile, sau prietenoase fata de oameni, gen ET. Ma rog, trebuie tinut cont si de firea copilului,dar daca nici mama si tata lui nu o cunosc si nu o si recunosc, de gen ca se abtin intotdeauna sa nu cumva sa remarce, “bai, asta micu vad ca seamana la apucaturi cu bunicul din partea ta, ca in nici un caz nu seamna cu bunica mea admirabila personala”, (un parinte catre altul, in prezenta copilului desigur, nu pe ascuns), pai atunci cine naiba sa stie cine e acel copil si ce i se potriveste mai bine, desigur totul cf unor norme si standarde umane asupra carora se presupune ca parintii au cazut de acord, ca altfel, zau, e caz de haos si instabilitate si anarhie, si nu mai functioneaza sist administrativ al societatii (posibil preferabil chiar autocratice mai degraba decat democratice) ale acelui microcosmos familial.
Eu personal nu am simtit cine stie ce mare dezamagire atunci cand am inceput sa suspectez ca Mos Craciun nu exista, insa, aflandu-ma intr-o faza de dezvoltare in care era important pt mine sa imi demonstrez in mod competitiv niste competente, (asa cam pe la 8 ani, in medie, desi de fapt cam intre 7 si 11 ani), si cum nu aveam frati sau surori fata de care sa imi exersez competitivitatea, am ales sa mi-o exersez asupra lui mama si tata, ca si asa pana atunci tot timpul pierdeam in fata lor la orice joc sau concurs, si la alergari, si la aruncat la tinta, si la jocuri gen Piticot sau tabinet, ba pe mine personal pana si bunica ma batea de ma zvanta la toci sau la popa prostu, (zau, nu m-au lasat niciodata sa castig la nimica), asa ca,avand si experienta de joaca anterioara de a fi judecator de jucarii, pe care le supuneam la diverse procese politice, mi-a trecut prin cap sa ii pun sub acuzatie juridica pe parintii mei,si am exersat in fata oglinzii asa un speech de procuror, dupa care mi-am luat inima in dinti si dupa micul dejun intr-o duminica, am declarat ritos fata de ambii,”am aflat ca Mos Craciun nu exista, deci ati MINTIT !” (si eu fusesem sub impresia ca asta era o activitate deosebit de grava, ceva asa pasibil la o pedeapsa de minim 5 luni la 5 ani de restrictii de diverse libertati si obligatie de diverse munci silnice obligatorii, in functie de circumstante). La care atat mama cat si tata au ramas o clipa cu gura cascata, si pe urma efectiv au inceput sa se lupte din rasputeri ca sa nu izbucneasca in ras…zau, eu nu am avut niciodata succes cu acest fel de declaratii publice asupra carora facusem repetitii inainte ! Si pe urma mama mi-a zis ceva de gen “pai si tu daca ai fost prost sa ne crezi asa fara sa pui nici o intrebare”, si pe urmaamandoi s-au apucat sa explice ceva lanivel mai abstract despre spiritul lui MOs CRaciun,care este un concept filozofic, pedagogic si economic pt bunul mers al societatii,ma rog, asa oarecum mai la intelesul meu, dar ei earu totusi niste intelectuali si aveau speranta ca pot sadi niste seminte posibile de gandire abstracta in creierul meu, (care nu era desigur pregatit sa le asimileze in clipa aia, dar mi-au ramas asa niste cuvinte parca legate de cum nu este bine a se incuraja coruptia in sist de justitie, de ex folosirea unor activitati de intimidare a judecatorilor, acuze bombastice neargumentate logic din partea procurorilor, etc)
Drept care mi-am dat seama in plus si ca nu sunt bun nici de procuror, de judecator nici atata, si m-am decis sa devin mai degraba securist de tip lucrator de cules informatii din diverse surse, asa mai din umbra, si cu alte metode decat confruntari din astea si amenintari cu procuratura, insa m-a invatat si sa gandesc si sa citesc asa ceva mai critic si sceptic, cred eu, desi nu era ceva ff vizibil direct, dar cred ca m-a ajutat, si asta a fost un lucru bun, si perfect adecvat si capacitatii mele cognitive de atuncea.
Pt ca aceste povesti pt copii sunt de obicei adaptate si adaptabile exact modului in care gandesc copiii si ce capacitati cognitive au ei, chiar indiferent de cat de sensibilosi or fi la fire, cel putin asa in medie, pe la 8 ani sunt pregatiti sa inceapa sa tranzitioneze de la o gandire magica la una mai logic-rationala, (desi procesul dureaza ceva timp, cam intre 7 si 11 ani, nu e asa de pe o zi pe alta), deci la acea varsta, se trece la o faza de gandire concret operationala in care devine functionala gandirea logica, desi doar poate intermitent la inceput, si scade si egocentrismul, (adica nu mai merge asa de bine nici amenintarea cu daca nu esti cuminte nu-ti mai aduce Mos Craciun jucarii, plus copilul incepe sa remarce si ce fac altii din jurul lui, in mod independent de el, si ca nu e el chiar piua 1, chiar asa de mereu tot timpul), si desi gandirea abstracta nu e inca asa de posibila, totusi se pot sadi cateva seminte care vor da roade mai tarziu si in ceea ce priveste si dezvoltarea gandirii abstracte de mai tarziu, chiar si capacitatea de a dezvolta chiar si o proprie mitologie originala asa daca cineva chiar e interesat, imaginativ, si talentat scriitor.
Si chiar si moral, copilul poate incepe sa inteleaga mai nuantat probleme de etica,dileme,referitoare nu numai la ce e mai bine pt mine ca sa evit eu vreo pedeapsa, sau sa capat eu un cadou, dar si la ce e mai bine pt mine vs la ce e mai bine asa pt societatea mai larga, (desi asta va fi mai mult dupa 11 ani incolo).
Eu sunt total pt a respecta totusi aceste faze, sunt total impotriva haosului administrativ, si totodata parintii au inca posibilitatea de a conlucra cu societatea si cu scoala, si de a recomanda anumite lecturi si activitati copiilor lor, ca nu e bine ca niste parinti sa se simta total neputinciosi si dusi asa de val, de ce o zice la TV, si e important si pt cei care lucreaza-in massmedia sa recunoasca ca au rol educativ si fata de copii de diverse varste, si sa stie in ce se baga atunci cand fac programe pt o audienta generala, desi desigur depinde si de parinti cat ii lasa pe copii sa absoarba ce o fi la TV sau de pe Internet. Este dificil, dar este ff necesar,ca daca nu ar fi asa de important sincer nu cred ca ar ridica pediatrii din mai multe tari semnale repetate de alarma in ultimii 10 ani referitoare la expunerea copiilor la stimularea mass-mediatica, pt ca anumite chestii sunt exagerate, si nu imi place ideea ca parintii sa ridice din maini asa cum ca sunt neputinciosi, chestia asta pe mine ma nelinisteste, si totodata cred ca si un copil de 8 ani s-ar simti nelinistit daca ar simti asa vibratii de neliniste si de nesiguranta din partea parintilorr lui, ca pt un copilde 8 ani, parintii inca sunt Supermani si zei si dictatori in acelasi timp,insa incep sa aiba influente mari si din ce in ce mai mari si relatiile cu semenii din societate.
Eu ti-am povestit pe blog cum a fost la noi…
Multumesc pentru inspiratie, demult vroiam sa scriu despre asta. Pup!
In ce priveste cadourile teoria era ca uneori da, se intampla sa le aduca duhul, dar de cele mai multe ori, pune ideea a ce-ti doresti in capul partii competente finaniciar. Pur si simplu aia au o epifanie si-ti cumpara exact ce ai vrut DAR (foarte important DAR) n-ai spus-o/scris-o niciodata. O data grait sau scris sau cumva aflat, puteai fi sigur ca nu vei mai primi cadoul acela vreodata, fiindca au aflat umanii de el :D. Evient, cum si eu si Serghei primeam DE FIECARE DATA exact ce ne dorisem si ne abtinusem tot anul sa zicem pe motiv ca ni-l doream cu sete, credeam teoria cu tarie! Pai daca noi nu verbalizasem, scrisesem sau pomenisem (nici macar intre noi. nu trebuia numit) cum ar fi putut stie mamele noastre ?? E clar, duhul era foarte real! :P Eu inca am senzatia aia de “WOW MI-A ADUS EXACT CE MI-AM DORIT!” si acum ca adult. Plus o doza infima-infima de “bai si daca totusi, cum dracu’ a stiut femeia ce sa-mi ia ca nu am zis niciodata!”.
Nu imi amintesc sa fi avut vreun soc atunci cand am aflat ca Mos Craciun nu exista in realitate. Cred ca ai mei m-au facut de mica sa inteleg ca e un simbol. La fel s-a intamplat cu fiul meu. A aflat de la copii chiar de la gradinita ca mosu nu exista. A venit acasa si a intrebat daca e adevarat. I-am spus intai ca exista, dar nu poate sa vina intr-o noapte la atatia copii si atunci ii roaga pe parinti sa aduca darurile sub brad. Pe urma nu a mai intrebat nimic.
E bine sa nu le spunem pentru a se bucura si ei cum ne-am bucurat si noi de Mos Craciun. Oricum vor afla mai devreme sau mai tarziu ca “mosul” nu exstita. Vor intelege mai tarziu cat de mult ii iubesc parintii si ar face orice ca sa-i vada fericiti.
Eu zic ca magia trebuie pastrata. Eu, cat is de mare si tot imi place sa gasesc cadouri sub brad, cadouri surprinzatoare, ascunse, pitite. Cand eram mica, normal ca toata lumea zicea ca mos craciun nu exista, insa ai mei se incapatanau sa faca un craciun magic. le spuneam mereu ca ei sunt mosii care aduc cadouri, ei imi raspundeau ca nu si puneau cadourile pe ascuns. stiam in suflet ca ei sunt cei care ne dau cadourile, dar era atat de frumoasa joaca de al prinde pe mos cu cadoul in sac, incat cativa ani au fost tare amuzanti si frumosi. intr-un final mama a hotarat sa ne zica, eram mari deja, prin clasa a 4. Si am fost asa de dezamagita. si nu pentru ca nu exista mos craciun, caci stiam ca nu exista, ci pentru ca a stricat farmecul, misterul descoperirii cadourilor sub brad.
Nici vorbă să le spună părintele! Oricum vor afla din cercul de prieteni sau la şcoală. Trecerea va fi totuşi lină. E bine să le protejăm cât mai mult inocenţa!
Eu inca cred in Mos Craciun! :D Si-mi pun singura cadoul cumparat de mine ,sub brad!
Fiu-miu si-a cumparat niste maieuri si m-a rugat sa i le pun sub brad. :D Iar fiica-mea si-a ales in magazin ce si-ar dori si asteapta nerabdatoare Ajunul :D
Si da , stim ca Mosul suntem noi…dar daca…..? ;)
Ca si @Javra si eu tot de la scoala am aflat, eram parca in clasa a 3-a. Atunci am avut certitudinea, caci banuieli vagi existau de pe la vreo cativa anisori cand ascultam cu urechile ciulite conversatiile mamei cu cei la care-mi petreceam vacanta de iarna. Mi-ar fi placut sa existe cu adevarat Mosul…
Nu stiu daca as putea vreodata sa stric bucuria unui copil dezvaluind cine e cu adevarat Mosul.
Cred ca este importanță relația cu părinții până în momentul în care va afla. Este greu de spus cum și când este mai bine să afle. Lasi lucrurile să decurgă de la sine. Eu îmi aduc aminte ca am scotocit prin dulapuri și am dat peste jucării și așa am aflat…și nu am fost dezamagit
Cred că aveam 4 sau 5 ani când mi-a spus tata. Plecase cu mine de acasă, în seara de Ajun, ca să poată pune mama cadourile sub brad, zicând că le-a adus Moşul în lipsa mea. Şi acum mă gândesc că, tata nemaifiind tocmai tânăr, poate n-avea chef să tot facă astfel de plimbări an de an, în fapt de seară de Ajun. :P
Cert e că n-am fost nici dezamăgită, nici supărată, nici revoltată… Fiindcă am aflat că urma să primesc în continuare cadouri, şi de Crăciun, şi de Sf. Nicolae. Şi, la urma urmelor, important era să le primesc. Ce conta cine mi le aduce? :P
Şi nu le-am spus altor copii. Nu mergeam la grădiniţă, stăteam acasă cu bunica, nu aveam curte ca să ies la joacă, pe străduţa pe care locuiam nu erau copii, doar un băieţel care apărea când şi când, poate venit la bunici.
si noi credem in mos craciun…si in mos nicolae…si in iepuras…chiar daca suntem adulti…bucuria cadourilor pe moment ne transforma in copii…