Monolog pe blog – un blog în moarte clinică

Monolog pe blog

Vorbesc singură. E un monolog pe blog. Nu știu dacă textele mele ajung la voi, cei care v-ați abonat la acest blog de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Chiar trebuie să aflu dacă e vreo defecțiune pe blog sau pur și simplu e vina mea. Scriu. E drept, mult mai rar decât înainte. Diferit de ceea ce scriam cândva. Dar scriu și văd că nimeni nu îmi răspunde.

Mă simt ca un actor pe scena goală, repetând necontenit un monolog* plictisitor. Nu-i nimeni dincolo de scenă să îmi aplaude talentul, efortul, nevoia de a sta în lumina reflectoarelor. :D Nu-i nimeni dincolo de scenă să arunce cu flori în mine sau chiar cu vreun ghiveci, în lipsă de altceva.

Prin urmare, sunt un biet actor pe o scenă. Scena e goală. Golită mă simt și eu de toate sentimentele care mă încercau odinioară, când degetele îmi tremurau pe tastatură la gândul că un om străin îmi va citi gândurile. Chiar mai tare tremuram când venea momentul să apăs butonul “publish”.

Din clipa aceea știam că nu mai exista cale de întoarcere. Bun, rău, oricum ar fi fost, articolul urma să fie citit. Nu mai era un simplu monolog pe blog, ci un deschizător de discuții și/sau calea cea mai simplă prin care plictisiții și nebăgații în seama ai blogosferei mă puteau judeca.

Blogul are nevoie de cititori

Dar nu mi-a păsat de ei. Aveam în jurul meu oameni care mă susțineau. Unii pentru că gândeau la fel, alții pentru că mă placeau. Le-am mulțumit deopotrivă tuturor și am continuat să scriu. Mai verzi, mai uscate, oricum ar fi fost ele, cuvintele mele, așternute în singurătatea absolută a gândurilor, se revărsau spre oameni, iar ei intrau pe blog pentru a-mi completa ideile, pentru a le combate, pentru a-mi spune că se regăsesc în ele sau poate doar pentru a mă saluta. Erau cititorii mei. Mulți dintre ei și-au șters blogurile.

Nu am fost niciodată un actor bun. Mă tradează ochii, și fața, și felul în care îmi strâmb gura. Nu-mi place să fiu singură pe scenă. Am trac. Mi-e greu să fiu eu însămi când mă învăluie lumina reflectoarelor. Am destulă încredere în mine doar când sunt înconjurată de oameni, când scena e plină și personajul principal e interpretat de altcineva.

În rol secundar mă descurc foarte bine. Îmi place să cred că la fel de bine mă descurc pe blog când oamenii îmi sunt alături, cu oamenii care mă citesc, așadar te întreb:

Ești abonat/ă la blogul meu?

Tu esti unul dintre acei oameni. Ai avut răbdare să citești până aici? Îți mulțumesc! Te voi ruga un singur lucru. Dacă ești abonat/ă la blogul meu, numai dacă ești abonat/ă, spune-mi că primesti pe mail notificare când public articole. Sau că nu primești. Atât vreau să știu. O cunoștință mi-a spus că s-a abonat cu trei luni în urmă și încă nu a primit mail că aș fi scris ceva.

Am încercat cu o altă adresă de e-mail. Voi afla dacă a funcționat abonarea numai după ce voi publica acest articol. M-aș bucura totuși să aud o vorbă de la tine, să știu ce te-a făcut să te abonezi și ce anume ți-ai dori să găsești pe blogul meu.

Scriu pe blog sau susțin un monolog?

Își pot povesti tot ce iți dorești. Îmi place să scriu. Mă visez în fiecare noapte scriind. Dimineața, când deschid ochii, îmi amintesc că blogul acesta pare pe jumătate mort. Îmi trece orice poftă de a scrie. Am nevoie de tine să pot resuscita vienela.ro. Am nevoie de tine să îmi fi alături cu o vorbă, cu un semn de neuitare, cu orice vrei tu, iar eu promit, în schimb, să las tracul deoparte și să scriu mai des, mai cum scriam cândva.

Nu e deloc plăcut să te simți actor recitând un monolog pe blog. Nu e plăcut să vorbești singur. Omul are nevoie de oameni. Eu am nevoie de voi!

Blogul are nevoie de cititori

… deoarece un blog nu poate supraviețui decât dacă e susținut de cititori. Eu văd că oamenii intră să citească, văd că nu-s chiar puțini, însa în lipsa unui semn de la ei am senzația că sunt singură, monologând pe o scenă goală. Ajută-mă să îmi scot blogul din moartea clinică în care s-a scufundat. Ajută-mă să îmi recapăt încrederea în mine și în tot ceea ce au însemnat acest blog și mediul online pentru mine.

Orice mic semn îmi poate fi de folos: un comentariu, un like pe facebook, o distribuire, o recomandare trimisă spre un prieten, orice. Ah, și dacă nu te-ai abonat încă, m-aș bucura să o faci acum. Undeva în dreapta vei găsi butonul (dacă există cu adevărat o problemă tehnică, o voi rezolva). Îți mulțumesc încă de pe acum!

 

 

Definiție:

*Monolog – “1 (Rar) Vorbire prelungită a cuiva, neîntreruptă prin nici o replică a altcuiva. 2 (Rar) Vorbire cu sine însuși. 3 Lucrare dramatică de mici proporții, cu un singur personaj, de obicei cu caracter comic. 4 Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, rămas singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. 5 (Îs) ~ interior Analiză a propriilor stări sufletești ale unui personaj, specifică literaturii de analiză psihologică.”