Îşi tot repetă în gând, obsedant, că nu o mai suportă, că nu mai vrea să o audă. Este tot mai obositoare, face din orice o ceartă şi nu mai ascultă nici un argument. Degeaba munciseră ca nişte sclavi să pună afacerile pe picioare, să scape de salariile de bugetari, degeaba se întorcea seara acasă obosit ca un hamal, cocoşat de muncă, cu bătături în palme. Pe ea nu o mai mulţumea nimic din ceea ce făcea el, deşi încerca să îi facă mereu pe plac, să nu greşească, să nu o tulbure.
La întâlnirea de ieri cu investitorii i-a dat să îmbrace o cămaşă ruptă. S-au certat, dar nu a reuşit să se impună, pentru că deciziile aparţin femeii care îi este soţie de 24 de ani. A transpirat ca un porc în sacoul de toamnă cu care a încercat să ascundă găurica din cămaşă. S-a simţit penibil între bărbaţii cu care trebuia să încheie afacerea. Amândoi erau degajaţi şi îmbrăcaţi elegant, nici nu simţeau cele 40 de grade de afară.
Nici de data asta nu au fost bani şi pentru el, pentru o cămaşă mai de doamne-ajută, deşi ea şi-a cumpărat haine scumpe şi creme de mâini, de faţă, de fund. Nu îi pare rău, nu a regretat niciodată. Dar de ce nu tace dracu’ din gură? De ce are chef de ceartă de când se trezeşte? A ajuns să plece din casa lui şi să îşi bea cafeaua în oraş, sperând că aşa scapă de veşnica cicăleală şi nesfârşitele comenzi. Dar ea îi telefonează din oră în oră, îl cheamă să îi aducă pâine, să mai plătească o factură, să ducă nişte acte la naiba în praznic.
Sora lui spune că este o altă etapă a vieţii, că femeile ajunse la menopauză au tot felul de tulburări comportamentale, dar de doi ani ale ei nu se mai opresc. Şi el ce vină are? Şi de viaţa lui ce s-a ales? Îi este lehamite să o asculte, să o audă reprosându-i că noaptea, când s-a întors de la birou, nu a scos tomberonul la poartă, deşi ştia că dimineaţa vin gunoierii.
Daca nu pleacă de lângă ea, dacă nu scapă de infernul în care soţia lui îl ţine, îşi va pierde minţile. Va ajunge să o lovească, să nu îşi mai controleze pornirile… este convins de asta.
Profită că la prânz ea doarme întotdeauna. Intră pentru ultima dată în casa răcoroasă, bagă în servietă actele firmei care este pe numele lui, aruncă într-o sacoşă de plastic câteva haine şi iese tiptil. Se urcă în vechea Dacie, lăsându-i ei maşina abia luată în leasing şi pleacă fără să se uite înapoi.
Parca ar fi povestea sotului meu cu prima. Doar ca ea a fost cea care a plecat: cu haine, saci de haine, cu aparatura… Si el a ramas intr-un apartament dezordonat, cu hainele lui vechi si rupte, cu sanatatea zdruncinata si cu privirea in gol. Pentru ca niciodata nu se putea ceva si pentru el, fraierul care muncea si nu se alegea cu nimic. Si care, dupa ce ne-am cunoscut si am insistat sa isi cumpere (sau sa ii cumpar) ba un bluzon, ba o camasa, ba una, ba alta, se bucura ca un copil de o jucarie noua. Cum poti sa fii atat de fara suflet incat sa ingenunchezi un om in halul asta? Sa iti bati joc de el sistematic si necontenit?
Nici eu nu inteleg. Si daca nu l-ar fi iubit, un minim de respect pentru confortul pe care i-l oferea, pentru toti anii petrecuti impreuna tot ar fi trebuit sa aiba.
Sotul tau a avut un mare noroc sa te intalneasca.
Iata un om intelept! Mai bine mai tarziu decat niciodata.Nu banii iti aduc fericirea, daca n-ai unde sa te intorci cu drag dupa o zi de munca, mai bine nu te intorci, ca lumea-i mare.Doar ca doamna n-o sa-l lase in pace, o sa trebuiasca sa-i plateasca mai departe facturile, ca ea e o victima, uite cum a lasat-o dupa atatia ani de casnicie in care ea l-a suportat, s-a zbatut singura sa scoata tomberonul la poarta, ca el ear mereu plecat…
Chiar asa s-a intamplat. El plecase de doi ani si ea continua sa il sune cand se simtea rau, cand avea probleme, cand nu se descurca singura. Si nu prea se descurca, ca era obisnuita sa faca el tot. :))
Trist că a plecat..
Trist ca a suportat atata timp, zic eu.
De ce nu au facut terapie de lucru?Sa pleci,nu e o rezolvare!
Oamenii fac terapie cand isi doresc sa mearga mai departe intr-o relatie. Dar daca nu mai sunt interesati de acea relatie, de ce ar face?
Cunosc bine povestea asta :(
Din pacate nu are decat o rezolvare!
Din pacate, o intalnim foarte des. Chiar privita din afara si tot te enerveaza.
Uneori ajungi sa nu stii cu cine ai stat in casa timp 24 de ani. Si e trist…
Si eu as fi facut fix la fel in locul lui. As fi plecat. Crezi ca as fi fost un las?!
In mod sigur nu!
Dar situatiile sunt toate diferite si nu le poti compara!
Situatiile sunt diferite si in acelasi timp seamana bine intre ele. Cum spuneai si tu, Radu, exista o singura rezolvare.
Nu, nu este lasitate sa pleci de langa un om care nu numai ca nu iti ofera nici o bucurie, dar iti mai face si zile fripte.
Mai, le ai cum le cresti si te au cum te cresc. El de ce n-avea coloana vertebrala? Clar tipa nu-l respecta. Nu zic, fereasca sfantul, sa fi ridicat macar glasul la ea, dar sa fi pus piciorul in prag. Habar nu am cum e de fapt, dar ma indoiesc ca o femeie apreciaza un barbat ca plastilina. Tipa n-ajungea acolo daca n-o lasa el. E barbat sau carpa? Si iesitul asta din tablou e de o lasitate extrema. Adica n-are nici macar ….. sa dea piept cu ea? Pai isi merita soarta cu varf si indesat. Nici eu nu-l respect pe tipul asta.
Cred ca la inceput a iubit-o prea mult si i-a acceptat mofturile, apoi i-a fost greu sa ia viata de la capat, ca intr-un final, cand nu a mai simtit nimic pentru ea, a vrut sa se elibereze. Daca ea nu asculta nici un argument, era inutil sa o mai anunte ca pleaca.
Intrebarea care ma chinuie pe mine este: de ce a asteptat atata timp?
Din comoditate si lasitate zic eu. Individul era probabil prea moale sa ia decizii riscante si care-i afectau stilul de viata. Bineinteles ca nici sotia nu-l respecta fiind asa. Stiu si eu o multime prea lenesi sa-si redobandeasca pozitia si asta doar fiindca ia ceva efort :)
Eu nu prea ii inteleg. Are si comoditatea asta limite. Daca nu ma simt bine, daca situatia este tensionata, incerc sa schimb ceva, nu?
nu am inteles niciodata de ce barbatii buni au “norocul” sa-si aleaga niste scorpii drept sotii si invers…
Probabil din cauza ca, in general, relatiile dintre doi mototoli, la fel ca si cele intre doi oameni prea aprigi nu rezista mult.
Nu intru in detalii, dar ceva asemanator cunosc si eu :D … nu firme si altele, doar partea in care: “deşi ea şi-a cumpărat haine scumpe şi creme de mâini, de faţă, de fund” [app … tare asta :))))) :D] si el umbla ca un boschetar.
Nici nu ai idee cate asemenea relatii am vazut de-a lungul timpului. Si mereu am fost la fel de socata de rabdarea unora, de puterea de a indura umilinte din partea celui/celei care ar trebui sa ii ofere bucurii.
Pe cuvant daca inteleg ce-l oprea pe asta sa-si cumpere singur tzoala. Ce era copil mic? OK, oricare dintre noi astia masculii hetero apreciem un feed-back si un ajutor din partea sotiei/iubitei, dar daca nu o avem sau nu vrea sa se bage, ne descurcam singuri. Pai ce are vreo dizabilitate sa-si cumpere singur camasa? Sa si-o spele? Sa si-o calce? Pai ce nevasta-sa e servitoare sau asistent personal? Nope! E nevasta!
Cred ca era teama de gura ei, teama de a nu provoca scandaluri… Pentru ca ea era cea care lua deciziile.
Pai deh si a cui e vina pentru asta? :P Zau daca mi-ar trece macar prin cap sa ma justific ca mi-am luat camasa. Mai degraba as fi asa mandru ca as arata-o (pe ea, camasa :P) in 4π! Daca ar fi traznet as pune-o si pe blog sa vada restul baietilor ca exista ceva asa frumos si sa-si ia si ei daca le place. Desigur as povesti si aventura cumpararii camasii fiindca am eu senzatia clara ca ar merita :)). Nu suport cand se reped fetele magazinului din toate colturile sa ma ajute. Ce-s prost?
Nici pe ea nu o inteleg. Respectul fata de sotul ei unde era? Dar rusinea fata de oamenii care il vedeau umbland jerpelit si care stiau ca ea detine controlul in casa?
El, din punctul meu de vedere, era un papa-lapte. :))
Pai eu tot insist: nu era nici mama nici servitoarea lui. Eu cand il vad pe unul jerpelit (presupunem aici prin absurd ca si observ :D), ma gandesc ca e baiat sarac, dar nu ma gandesc ca are nevasta vreo vina. Ce treaba are ea? Pai adica ca eu am blugii rupti e vina cuiva? Nope. E a mea. Ca-s adult.
Unii barbatii chiar nu dau importanta acestor detalii, habar nu au cu ce sunt imbracati. Dar eu zic totusi ca ochiul femeii vede mai repede unde trebuie lucrat pentru a trimite un boboc de floare afara, nu un porc. :-P
Dar sunt de acord cu tine: era un papa-lapte. :))
Se poate intampla oricui…Oricat timp ai sta langa cineva, exista riscul sa se aprinda un fitil ceva, si apoi gata, totul s-a sfarsit..Asa e viata…
Asa este. Se poate intampla oricui, oricand. Dar daca avem o singura viata, de ce sa ne batem joc de ea? De ce sa rabdam umilinte zilnice pana cand ajungem sa ne pierdem controlul?
Trist dar adevarat. Avem în familie ceva pe’aproape. Serios daca înteleg, si rabda si suporta, de 30 de ani. Acum deja cred ca a intervenit nepasarea…
Uneori ma intreb daca acesti barbati nu sunt cei care au stat pititi dupa fusta mamei pana la 30 de ani si apoi au gasit o alta fusta sub care sa se piteasca.
Cred ca ai cea mai mare dreptate Vienela! Ai pus degetul pe rana..
Nu cred ca aveti dreptate. Pt ca eu am o relatie cu totul si cu totul speciala cu mama mea, teoretic chiar s-ar putea spune ca eu si acum sunt refugiat in poala mamei mele, nici nu am de fapt sa ma desprind de acolo, pt ca e minunat sa stai acolo, insa eu nu imi caut niciodata o mama/un parinte in relatiile mele sexuale, adica pur si simplu relatiile mele sexule sunt deosebit de diferite de relatia cu mama mea pe care o voi iubi pe termen total nedeterminat in modul cel mai complex si intim posibil absolut toata viata mea, desigur non-sexual, Doamne fereste, insa nu as putea spune ca nu exista si o componenta erotica asa mai la figurat chiar de loc, adica pur si simplu eu si acum ma linistesc daca imi sprijin capul de umarul ei, si efectiv mi s eumple inima de bucurie cand o aud razand. Si pe tata il iubesc si de fapt il respect ff mult, dar zau daca o parte din asta nu e si pt ca el este iubitul si partenerul de viata adulta preferat al mamei mele.
Desigur, teoretic, asa retrospectiv, si cand m-am indragostit erotic sexual de un seaman asa la nivel autentic profund, (ceea ce nu mi s-a intamplat de fapt decat o singura data, la 16 ani, ca restul au fost mai superficiali, desi si din aia vreo 2 cazuri au fost destul de puternic insa nu la fel de complet de profund), este posibil sa fi cautat niste amanunte/trasaturi/.stil al mamei mele pt ca d r avea si vocea si ochii calzi ai mamei mele, cel putin ii avea cand se uita la mine, si cand ma uitam eu l ael, si nu stiu daca nu era decat, desigur, probabil, o proiectie a fragmentelor noastre reciproce de suflet de personalitate inca in formare de fapt, dar a fost dragostea mea cea mai profunda si cu el atunci chiar ca as fi vrut sa fiu o vreme ffff lunga, dar eram doar amanoi la liceu si desigur ca nu ar fi fost realist. Dar acum, ca adult total autonom, cu personalitate deja formata si bine conturata, nici nu cred ca este realist credibil sau posibil sa te mai indragostesti ca la 16 sau 17 ani.
Si desigur, am citit ca multi barbati, chiar si daca nu mai sunt adolescenti, dar totsui relativ tineri, de fapt se indragostesc de femei ca un fel de surogat de mama pt ei, daca li se pare ca ele le indeplinesc niste nevoi destul de profunde pt ei in clipa aia, si li se pare oarecum asa ca in vis, adica nu total constient ca isi regasesc un fel de mama ideala cu care pot sa faca si sex, (care nu neaparat trebuie sa semene la fizic cu mama lor, dar asa sa aiba o atitudine ocrotitoare/binevoitoare fata de ei si sa le ofere si sex, dar astia sunt de obicei barbati inca imaturi…ca maj lumii de fapt nici nu e complet maturizata la creier pana la 25 de ani, abia acum se stie asta.) Si mai ales daca sunt si comozi si invatati sa nu stie sa faca nici o treaba casnica, si vine una blanda asa care le da sa si manace si le cumpara si haine si le ofera si sex, desigur ca se ataseaza chiar profund, chiar se indragostesc autentic din punctul lor de vedere, pe urma se iau cu serviciul. Abia dupa vreo 10 ani daca se “trezesc” cuma din vis. Am vazut si eu chestia asta la cativa cunoscuti ai parintilor mei. Si daca nu sunt prea competitivi din fire, nu au nici rang social deosebit de mare, nici nu le prea vine sa lase confortul vrabiei din mana, si mai trec vreo 15 ani, tiomp in care se chinuie, desigur, si pe uram e chiar destul de usor sa se ajunga la ce a fost descris mai sus. Dar desigur ca nu e ceva ideal. dar e destul de des la anumiti barbati, adica nu as putea zice ca ar fi ceva total neobisnuit sau la limita “patologicului”, desi desigur este total nerecomandabil, mai ales la haine personale, ca daca nu ai nici macar autonomia sa iti alegi hainele personale asta arata ca esti chiar la nivel de copiln acea relatie, si asa ceva este totusi aberant. Dar unor barbati chiar nu le pasa de haine, si chiar s ebucura sa “scape de responsabilitatea de a face alegeri de haine” si o paseaza sotiei, si pe urma tot ei sunt imbufnati daca nu le cumpara ce le place. Unor femei chiar le place si le foloseste sa se simta pcrototpoare fata de barbati din astia, ca am impresia ca asta corespunde oarecum si nevoilor lor, pt ca in acest fel de relatii pot si ele sa se simta poarecum mai mature si stapane pe situatie, si intr-o societrate asa mai ca Romania, nu e prea greu de inteles de ce acest fel de situtie chiar ar fi favorozata de anumite femei, si nu este ceva anormal, desi desigur in mod normal ar fi ca ele sa sprijine si dezvoltarea autonomiei sotului si pe continuare daca tot si l-au ales sa si-l creasca, nu sa il tina “sub papuc” doar pt nevoia lor personala de dominanta asupra cuiva. Si multe cazuri chia ioes Ok, echilibrate pana la urma, pt ca nevoile ambilor sunt indeplinite reciproc, chiar daca nu e o realtie poate ideala, asa l anivel teoretic, dar daca ei sunt fericiti si echilibrati, atunci e total OK, eu NU as judeca niciodata asa ceva, ca la urma urmei cine naiba e total matur vreodata, mai ales in ceea ce priveste relatiile intime bazate asa mai puternic pe dragoste reciproca si nu casatorii de tip aranjat ca in India, de exemplu. Cred ca cei mai norocosi se sprijina sa se dezvolte autonom reciproc si invata sa colaboreze la nivel matur pe masura ce creste casatoria. Putini se casatoresc deja maturi si stiind total in ceea ce intra.
Chiar si mama mea mi-a zis ca desi atat ea si tata erau deja oameni maturi cand si-au inceput relatia, peste 27 de ani amandoi, si nici nu s-au casatorit chia asa de rapid, si au facut-o la nivel destul dematur, adica aveau o casa, aveau un plan, aveau ceva negociat, in plus fata de dragoste, stiau niste chestii, adica ca nu vor planifica un copil pana cel putin dupa 2-3 ani casatorie, etc, totsui mama mi-a zis ca habar nu avea ce e totusi casatoria, (desi mai concubinase cu cineva, ca doar nu era copil). Insa au rezistat. Si au rezistat total onorabil in comparatie cu destul de multi altii din generatia lor, ca din cubnoscutii lor, deja 2/3 au divortat. Dar paraintii me au decis ei intre ei sa reziste, desi au existat infidelitati, dar erau chestii de oportunitate, niciodata nu s-a pus problema ca sa isi schimbve ei loialitatle pe care de la o anumita varsta chiar trageam cu urechea si imi cam dadeam seama ca le renegociau, si mie nu mi-a fost absolut niciodata teama ca se vor desparti, plus ca pe mine nici nu ma pomeneau vreodata in negocierile sau chiar certurile lor, adica pt mine a fost total clar si ca mic copil ca parintii mei NU au o relatie bazata pe mine sau in jurul meu, desi desigur ca eu am fost preocuparea lor principala ca “sarcina de serviciu” colaborativa de familie, dar zau mama si tata in relatia lor intre ei, niciodata nu m-au bagat pe mine in seama. Si de asta am fost sigur si zau pe mine asta ma linistea, pt ca eu simteam siguranta + stabilitatea confirmarii faptului ca ei sunt oameni mari adulti si stiu ce fac si eu eram doar un copil, si nu mi se va cere cumva mie vreodata sa fiu eu vreu ajutor de suport psihologic sau de manevra pt fie mama sau tata in negocierea relatiei lor dintre ei, ca adulti. Asta mie mi- aplacut extraordinar de mult la ei, relatia lor total independenta de mine, si uneori si acum imi place sa o admir, asa cum ii vad pe ei ca sunt un cuplu real, efectiv totral dar total separat si independent de mine si au fost asa si cand eram mic, (si chiar voiam sa fiu bagat in seama mai mult ! mai ales de mama sa ma ia pe mine in brate si sa rada cu mine si la mine mai mult decat la tata, dar si de tata sa se joace cu mine ce voiam eu, nu ce voia el !), dar si acum. Ei au fost intotdeauna stabil maturi fata de mine.
Asa ceva mi-as dori si eu intr-o relatie, insa eu inca nu am ajuns la maturitatea necesara pt asa ceva, nici nu ma grabesc pt ca STIU ca e de nivel de EFORT si MUNCA, si eu sunt lenes si nu imi place sa muncesc.
P.S. (ca abia acum mi-am dat seama ca trebuie sa clarific o posibila uriasa neintelegere, pe care daca nu o clarific eu, cine stie, va mai dainui inca cine stie cate sute de ani in mass-media din lb romana); de Lenea mea PRECIS NU e mama (nici tata) de vina ! Lenea mea, cat si superficialitatea mea caracteristica mi-au fost remarcate din prima de cand m-am nascut prematur, ca imediat cum m-au vazut au inceput sa se ingrijoreze pana si doctorii de viitoarea mea utilitate pt societate (ca totusi era pe vremea lui Ceausescu, in 1980, si asta conta, sa fii om viitor util pt societate, nu parazit social), si mi-au facut si punctie lombara just in case, din fericire, si-au dat seama ca nu era ceva grav, era doar asa ceva innascut total intamplator, un fel de narav care e semi-totusi cam innascut la mai toata lumea, desi ma rog, prin deosebit efort se poate “opri din fasa” sau macar incercat de luptat impotriva lui, (plus superficialitatea, dar NU lenea, partial era destul de clar la mine si din cauza ca eram baiat si aveam si ADHD). Adica eu pur si simplu nu plangeam. Efectiv stateam acolo, treaz uneori, adormit alteori, dar nu plangeam. Si asta la un bebelus nou nascut e ceva mai neobisnuit totusi. Mma mi-a si povestit ca uneori ii venea sa ma ciupeasca sau sa ma tachineze in mod expres, doar doar sa ma auda si pe mine ca plang, si ca nu stau asa mototol, desi desigur nu a facut-o, ci pur si simplu a inceput sa stea de vorba cu mine in mod total enervant pt un bebelus, adica NU ca cu un bebelus, asa lu gu, gu lu, ci ca si cum vorbesti la o sedinta de invatamant politic, sau alteori chiar literar vorbea, cand venea de la serviciu, incepea sa imi barfeasca pe colegii ei, si pe seful ei, doar doar sa ma stimuleze, ridicandu-mi interesul si curiozitate si nervii, exact asa in mod EXPRES total ENERVANT pt un baiat cand este casatorit cu o sotie care tine sa ii povesteasca chestiile astea…si intr-adevar asta m-a cam stimulat in sensul dezvoltarii vocabularului, care este, intr-adevar ceva mai neobisnuit pt un baiat cu IQ mediu ca mine (104), si in sensul ca ma simt uneori asa inclinat poltic pro-feminist, (insa TOTUSI pana la un anumit punct), si asta NU are de a face cu orientarea mea sexuala, are mai multe de a face ca eu sunt in general inclinat politic conservator traditionalist, insa totodata NU ursuz retrograd, ci optimist progresist, si zau, astea precis sunt chestii innascute si ele, ca mediul ultimei decade al lui Ceausescu din sect 1,2, si 5 Bucuresti, nu cred ca au avut prea mult de a face cu asa ceva, iar daca era doar vorbitul enervant de la mama, (care pe mine in mod paradoxal nu ma enerva ca la alti baieti, dar DOAR daca era de la MAMA, NU de la altcineva de sex feminin, iar de la barbati, DOAR daca erau FFFFF sexy), zau, eu as fi ajuns super anarhist trotsky-ist…ceea ce precis nu am avut inclinatie niciodata, nici innascuta, nici ca mediu de dezvoltare ulterior !
Mama mea + tata chiar au LUPTAT din rasputeri sa ma ajute sa lupt impotrica cultivarii naravului Indolentei, de ex mama ma punea sa o ajut la treburi casnice spunandu-mi exact asa, in mod total expert behaviorist, “NU mai sta asa indolent in coltul ala, ci hai, fii HARNIC si aranjeaza si tu ciucurii de la covor”, sau la lectii in cls a 1-a, cum ma prindea asa ca incep sa oftez si sa imi frec uneori degetele asa aluziv, imediat o pufnea rasul ca sa imi arate ca sunt total ridicol, efectiv imi radea in nas ! Zau daca asa ceva e ceva de rasfat fata de un copil unic adorat !
Iar tata, tata a inceput sa ma invete sa citesc de la 5 ani, efectiv doar ca sa scape de mine ca voiam sa ma joc cu el si sa ne tavalim pe jos cand venea de la serviciu, si el doar voia sa isi traga sufletul si sa citeasca ziarul, si asa a inceput efectiv sa imi arate literele din ziar, (Scanteia si Informatia, ca erau mai usoare decat Romania Libera totusi, la vremea aia), ca sa imi arate ce GREU e sa intelegi ce scrie in ziare si de aia trebuie sa depuna el asa de mare efort si trebuie sa isi traga sufletul un pic inainte sa sara la joaca sa se tavaleasca cu mine pe jos, plus ca sa imi demonstreze ca si munca din greu, (ca sa tii minte ce inseamna literele alea, sa le recunosti ulterior, sa mai intelegi si cum se imbina in cuvinte si ce legatura au cu sunetele, zau, e MUNCA), poate fi interesanta si util asocietatii, (ca parintii se stie de mic copil ca au multe indatoriri fata de societate, ba tatii sunt si mai adesea plecati si pe termen mai lung de acasa in scopuri de serviciu fata de societate, desi si mamele au indatoriri fata de societate, dar ele mai mult din cauza ca sunt mai bune la multi-tasking, desi partial asta e doar un zvon propagandistic ca sa le puna la muncile mai solicitante tot pe femei, dar e si biologic adevarat), deci MUNCA e importanta pt un om in dezvoltare intr-o societate multilateral dezvoltata de orice fel, nu numai joaca si tavalitul pe jos !
Chestia cu evitatul plansului la mine a fost o chestie lregata de inclinatie pt naravul Indolentei (la altii fiind totusi posibil sa fie si din alte cauze, de aia mi-au si facut si examene neurologice mie, mai ales ca bebelus prematur), pt ca pur si simplu cred ca eu efectiv, asa cu IQ-ul ala si cu ADHD-ul ala date mie, am estimat totusi nemielinizat total, (pe sistem nervos central, adica nematur indeajuns pt judecati deliberative si alt fel de reflexe mai mature), total intuitiv ca nu merita efortul pt plamanii mei si asa mai slab dezvoltati, plus ca eram afon, ca sa plang eu daca nu aveam de ce asa la nivel de nevoi de baza, adica nu imi era frig, nu imi era foame, cred ca daca eram un pic asa ud sau murdar la fundulet nu ma deranja nici asta prea tare, ca totusi nu am fost copil neglijat + fara sa vreau in mod asa expres, eram si gay, desi asta s-a observat ceva mai tarziu, si de fapt tot parintii mei au observat asta inainte sa imi pice mie fisa sau macar sa fiu si eu de acord !
Rudolph, eu cand spun ca statea pitit dupa fusta mamei ma gandesc la barbatii care nu fac un pas fara stirea si acordul mamei. Chiar am cunoscut asemenea barbati, care nici nu mergeau cu o fata la o inghetata pana cand nu era si mami de acord. Barbati care nu se sfatuiau cu partenerul de viata despre problemele casei, ci cu mami. Toate astea se fac pana cand barbatul se casatoreste. De acolo pleaca pe drumul lui cu sotia.
Nu ma refer la faptul ca barbatii isi iubesc sau nu mamele. Este normal sa le iubim si sa ne placa mangaierea lor, dar de la o anumita varsta putem lua decizii singuri, avem personalitatea noastra…
Cand mama alege sa isi protejeze prea mult copilul, ii distruge personalitatea si face din el un mototol, care nu va avea nicicand curaj sa ia viata in piept.
Victima agresata n-a avut niciun cuvant de spus de-a lungul timpului? A lasat sa i se intample? Comunicarea face uneori minuni…
Mai ales in ultimii ani cu doamna nu se mai putea comunica. Probabil nici el nu era destul de puternic psihic pentru a sustine o discutie care risca in orice moment sa degenereze in cearta.
Ai dreptate in legatura cu comunicarea. ZAU, eu mai sus chiar m-am straduit sa comunic in mod total autentic, dar efectiv NU stiu daca va avea vreun efect, ca eu in legatura cu comunicatul intre oameni am MARI dubii ca este mai mult de 12 % de nivel de comunicat autentic real de nivel de depus chiar efort pt asa ceva, e in general mai mult revarsare de anxietate personala in expresii invatate de la TV si filme si din casa + uneori e si de tip politic propagandist, dar zau, eu mai sus NU am avut inclinatie principala poltic propagandista, nici nu am avut anxietate cand am scris mai sus, ci chiar am incercat sa comunic asa cum gandeam/gandesc chiar in mod real, desi, desigur, eu neavand talent de comunicator public, nici oral nici in scris, efectiv a iesit mai varza, dar de straduit eu zau m-am straduit totusi cat am putut de bine sa comunic la nivel autentic, chiar daca la nivel util informativ e totusi poate doar anecdotal si pertinent doar povestii mele personale, nu e ceva statistic stiintific de nivel de lucrare de doctorat posibil extrapolabil si la alte situatii, si, in plus, am incercat cat am putut totusi sa evit si figuri de stil literare, (si asta mie mi-a venit usor pt ca eu nici nu am talent literar), ci chiar am incercat sa comunic cat mai concret si realist, dar TOT nu stiu daca este receptabil sau mai ales eficient adica in fond UTIL la nivel de comunicare autentica.
Ce am scris e de nivel totusi de IQ mediu, dar si cu Bac-ul luat. Adica este posibil sa fie ceva mai greu de inteles la nivel de populatie chiar generala, dar efectiv m-am STRADUIT macar pe grupul cu IQ mediu si Bac, efectiv pt mijlocul curbei, acolo unde ma aflu si eu. Teoretic chiar puteam sa incerc sa gasesc si poze sau filme, ar fi fost si mai usor de inteles la nivel mai larg si de impact mai mare, dar totusi eu nu am avut intentia de depus efort de comunicator public profesionist, dar totusi sunt constient ca sunt pe un blog, (care prin definitie face parte din mass-media in lb romana, dar REPET, NU am avut intentie primara propagandistica, chiar daca desigur orice efort de comunicare din asta contine si by-product/consecinta usor propagandista de nivel de rebut sau span (span din ala care se desprinde de la strung in uzina, NU spam), sau substante chimice aditionale eliberate dintr-o reactie chimica in plus fata de substanta principala pe care te straduiesti sa o obtii cand incerci sa faci o reactie chimica in scopul obtinerii produsului A, iesi si ceva produs b, care uneori e util, alteori e total inutil, rar, Doamne fereste, poate fi si toxic, (desi ZAU NU am vrut asa ceva, si de aia si recomand citit incet si protejat de echipament de protectie pe care il utilizeaza fiecare cand citeste ceva pe Internet, inclusiv Scepticism de nivel Critic si/sau cateva graunte de sare/grain of salt, eventual aruncate si peste umar daca e cineva superstitios si doreste sa zica Ptiu, Piei, Drace !). Dar eu m-am STRADUIT.
Etica: de ce am folosit blogul Vienela pt a comunica polologhia de mai sus si nu blogul meu personal ?
a) Vienela m-a stimulat cu povestea, ca zau, lucrurile astea eu le cam stiu deja despre mine si ce stiu eu despre mine deja e deja stocat in arhiva si nu e oricum util la nimic decat pt verificari istorice independente sau efectuate personal, adica nu e mare branza ce stiu eu deja despre mine pt mine personal;
b) blogul meu NU are o audienta larga, si nici NU este destinat unei largi audiente sau unei audiente in crestere, in mod real NU este, adica nici daca scriam un articol la mine pe blog cu link atributiv Vienelei, tot nu folosea la nimic, nici mie nici altora
c) ce scriu eu in general oriunde, fie la mine pe blog fie pe blogurile altora NU are o intentie organizata educativa, dar RECUNOSC sincer ca uneori sunt stimulat in acest sens, si chiar ma chinui sa DELIBEREZ daca este etic, (atat pt mine cat si pt altii) sa comunic la un nivel educativ fata de alti oameni, mai ales stiind ca eu nu am talent/capacitate pt asa ceva, plus stiind empiric ca tot ce am comunicat eu educativ fata de altii efectiv NU a avut niciodata nici cel mai mic impact semnificativ pe termen mediu, lung nici atata, nici pozitiv, nici negativ, (iar pe termen scurt in general a indemnat oamenii sa inceapa sa se uite la ceas), plus ca NU am intentie chiar sa imi asum functia de jurnalist amator, (deoarece stiu ca asta aduce niste responsabilitati URIASE, dar ma chinui macar pe alea minim necesare sa le indeplinesc daca stiu ca comunic ceva in scris pe Internet), deci eu IMI CUNOSC LIMITATIILE, plus incerc sa NICI nu ma intind prea mult in afara plapumei mele, (desi uneori o iau asa in totala joaca pe critica de arta de nivel amator, sau pe domenii despre care chiar ca habar nu am nimic, intr-un stil total ne-educativ, dar de obicei sincer incerc sa clarific cat pot ca e ceva comunicat in gluma sau in joaca sau la nivel egoist, adica de obicei incerc sa clarific in acest sens daca e ceva educativ sau ne-educativ, ca sa stie lumea sa nu fie confuzie, plus ma stradui sa nu comunic obscur sau metaforic, cel mult uneori la nivel de figura de stil imagistica, adica eu NU sunt un comunicator literar educativ decat din intamplare).
Zau, stiu ca totul suna ridicol dar eu am vrut totusi sa fie cat mai clar de ce am comunicat oarecum jurnalistic educativ mai sus (daca tot m-am referit la mass-media oficiala in lb romana care, dupa parerea mea sincera, NU isi indeplineste acest rol educativ care este minim etic necesar oricarei mass-medii la un nivel macar minim acceptabil cat de cat “acreditabil” ca mass-medie competenta, imi pare rau, dar asa mi se pare, si efectiv NU e vina nimanui in mod special asa, dar totusi sper sa se imbunatateasca, si NU am vrut sa dau o lectie in acest sens, pt ca stiu ca la stil si forma nici nu m-am straduit nici un pic, insa la nivel de comunicat autentic eu chiar m-am straduit aici mai mult decat cred ca m-am straduit in ultimii 2 ani de cand m-am decis eu sa comunic pe Internet in lb romana, dintr-un cumul de motive, toate personale + total egoiste.)
Addendum: In nici un caz eu nu am intentie sa comunic la nivel social sau de creare sau participare la un grup social cu posibile interese comune, singurul punct comun este lb romana. Eu comunic sau perorez total independent, nu va dura pe timp nedeterminat, inca nu m-am decis sa incetez, stiu ca nu e larg social util la nimic, nici mie nu imi e util decat ca metoda temporara, dar daca exista by-product util, eu sunt total OK sa fie si ala, insa in general am sa ma ghidez dupa metoda de a incerca sa nu cauzez vreodata distress mai important nimanui decat poate totala plictiseala sau adormire pe termen total limitat.
Mie imi fac placere comentariile tale, desi cateodata deviezi discutia, dar asta nu este ceva rau, pentru ca imi da mai mult de gandit, imi indreapta gandurile spre mai multe domenii.
Ce vreau eu sa iti mai spun este ca relatia parintilor tai este una de exceptie, cel putin pentru mine. Nu li se potriveste tuturor o asemenea relatie. Mi-ar fi placut sa cunosc o asemenea familie. Dupa ce l-am nascut pe Ionut, pentru mine nu a mai contat nimic altceva. El era si este centrul universului. Viata incepe si se termina cu el.
Mda, astept partea a doua, cu partajul :))
Doar nu ii e frica si sa se duca la avocat, nu?
:)) Cred ca s-au inteles fara prea multe certuri, pentru ca a cedat el, ca de obicei. :))
Bine asa…pt ea bineinteles :D
Nici de ea nu cred ca era bine. Iti dai seama ce inseamna sa fii mereu stresata, nervoasa, nemultumita?
Bine că a plecat! Dabea după ce-l pierzi pe cel de lângă tine îţi dai seama ce ai pierdut. Sunt curioasă dacă într-o nouă relaţie ar proceda la fel. Sau acuma e babă şi nu-i mai trebuie nimănui o femeie cicălitoare. Îmi încolţise în minte întrebarea dacă au copii sau nu? Oricum ar fi mari…
Au doi copii mari, cu facultatile terminate. Ea s-a recasatorit intr-un final, de el nu mai stiu nimic.
Dar i-a fost foarte greu sa se acomodeze fara el. Nici nu stia unde se plateste lumina. :))
Am citit comentariile(de obicei nu fac asa…scriu parerea mea si apoi citesc ce au comentat ceilalti !:) ) …offf…
Sunt de acord cu ce spune Vladimir, in mare parte. Totusi a dat dovada de curaj sa ia viata de la inceput.
Poate ne spui tu daca a ales acelasi tip de femeie, dupa aceasta despartire! :))
Nu stiu ce s-a ales de el, dar nu cred ca ar stii sa se poarte cu o femeie moale. :))
Curajul il apreciez si eu.
Doamne, cât de actuală e povestea ta !
Se intampla mereu. Este de necrezut cate asemenea povesti am auzit si am vazut.
Pana la urma, desi plecat pe furis, mi s-a parut putin mai curajos decat majoritatea barbatilor despre care stiu eu ca au casnicii de genul asta. Si nu numai ci asa, in general. Barbatii rar pleaca ei primii.
Daca firma ar fi fost pe numele amandurora sau pe al ei…n-ar mai fi plecat niciodata. Orice i s-ar fi intamplat in casa aia. Cunosc si cazuri din astea.
Iar pentru viitor…sanse mari nu-i dau. Tot una de felul asta va gasi. Dar copii n-aveau? De curiozitate.
Am spus mai sus ca aveau doi copii, dar aia erau la casele lor, nu se bagau intre ei.
Poate ai dreptate, fara bani i-ar fi fost mai greu sa plece. Dar nu a cerut nimic, i-a lasat ei tot, casa, masina, bani, tot ce adunasera. Aveau mai multe firme. A pastrat-o doar pe cea la care lucra, de care se ocupa intens.