Moldoveanu, băiat finuț

Ultimul an de școală generală. Multe ifose în capul de gâsculiță ce începe să creadă că lumea i-ar putea sta la picioare. Sânii îndrăznesc să împungă sarafanul, pulpele s-au rotunjit frumos, mersul devine provocator, iar colecția de bilețele cu cereri de prietenie din partea băieților crește uluitor de repede. Fata își schimbă zilnic coafura, căci este în perioada căutărilor. Își schimbă și prietenii la fel de des. E mereu nemulțumită, mereu în căutare de altceva. Unu-i prea gras, altul prea slab, unul timid, altul prea îndrăzneț, unu-i premiant, altul aproape repetent, ăla-i prea blond, ălălalt e prea brunet.

A înțeles deja că băieții au un singur lucru în cap: să le pupe pe fete. Ea refuză. Nu îi place, nu vrea. În mintea ei, băiatul trebuie să învețe bine la școală, dar nu foarte bine, pentru a nu părea mai deștept decât ea. Trebuie să fie nici gras, nici slab, nici blond, dar nici brunet, nici prea îndrăzneț, dar nici pămpălău. Trebuie să o placă așa cum este, frumoasă, isteață și foarte modestă. Are voie să o prindă pe furiș de mână, dar să nu îl pună aghiuță să încerce să o pupe. Are voie să îi dea cadou instrumente de scris pentru școală, dar să nu îndrăznească să completeze vreun cuvânt în rebusul ei.

Într-o zi, malacul ăla de la clasa vecină i-a pus mâna pe fund când a trecut pe lângă el. Obrajii au luat foc, lacrimile au inundat ochii, mâna s-a întins să îl lovească. Atunci a auzit vocea ușor răgușită a moldoveanului. A auzit cum înjura mitocanii. A văzut cum furia l-a cuprins și cum, fără teamă, l-a amenințat pe malac. S-a simțit protejată. I-a zâmbit frumos moldoveanului. Nu, nu este moldovean, e de aici, din cartierul ei, însă așa îi este numele, după cum a aflat ea de curând. E curajos, deși abia a intrat în clasa a cincea. Are un frate mai mare care îl apară, probabil de acolo îi vine curajul, crede fata.

Rămân prieteni, dar nu cum a mai avut ea prieteni, cu încercări de atingere a mâinilor, ci o prietenie ca între frați. E frumos moldoveanu. Nici gras, nici slab, nici blond, nici brunet, nici deștept, dar nici prost. Are dinți frumoși (e obsedată fata asta de dinții băieților) și un zâmbet cald, cald. Păcat că e atât de mic de vârstă. A învățat să vadă. Și vede în ochii moldoveanului că o place. E un finuț băiatul ăsta. Nu îi cere prietenia, nu îi spune nimic. Dar o urmărește mereu, o protejează, o face să se simtă frumoasă și puternică. Îi dă în fiecare zi câte ceva: o bomboană, pufuleți, o gumă de mestecat, o agendă… V-am spus, moldoveanu e băiat finuț.

Anul școlar se încheie repede. Fata pleacă la liceu, moldoveanu rămâne în generală. Se mai întâlnesc prin cartier. Se salută cu timiditate și pleacă fiecare pe drumul lui. Fata vede în ochii lui aceeași dorință, aceeași pasiune, dar o lasă să treacă, nu o încurajează în nici un fel. Mai trec niște ani. Un eveniment cumplit (și stupid) lovește în moldoveanu. Din ochii lui dispare orice dorință. A rămas același băiat finuț, dar ceva s-a rupt în el de când cu necazul. Zâmbetul lui nu mai are strălucire, ochii lui nu mai vorbesc. Nici măcar în pozele de facebook pe care fata le-a văzut în această dimineață…