Misterioasa Hilde

Motto:

Prima impresienu reprezintă întotdeauna

Adevărul. Uneori, nici măcar a doua…

-Mai toarnă-mi un pahar din minunatul tău gosub, frumoasă Hilde, să închinăm pentru arta de a manipula orice ființă, fie ea trăitoare pe pământ, în ceruri ori în adâncul nevăzut al oceanului, rostește sirenul mulțumit, așezându-se picior peste picior pe stâncă.

Hilde îi întoarce un zâmbet de peruzea. Coboară din turn, i se așază în brațe și lasă pocalul să picure un strop din licoarea miraculoasă.

-Când mi-ai propus să îți devin parteneră în toate, nici prin cap nu îmi trecea că ești un pictor atât de bun, că poți face dintr-o hologramă ceea ce nici da Vinci nu a făcut pe vreo pânză. Mărite domn, primește gosubul meu în dar, picur cu picur, și dă-mi în schimb, ca de obicei, carne dulce de oltzi hrăniți tot la trei luni cu proști ce încă mai cred în reclame.

Sirenul îi soarbe cuvintele, apoi picurul de gosub. Întinde brațul și mângâie pielea misterioasei Hilde. În jurul lor, delfinii se rotesc ca într-un dans nupțial. Cu glas mieros, el aduce vorba despre licoarea binefăcătoare. Încearcă să o tragă de limbă pe Hilde.

-Asta e atitudine de spion novice, dragul meu. Cum ți-aș putea dezvălui secretul? Cui vrei să mă vinzi?

Degeaba încearcă sirenul să nege. Ceva l-a trădat. Poate vocea, poate atitudinea, poate chiar vreun simț ascuns cu care Hilde s-a născut. Poate că reușește să îi citească și cele mai ascunse gânduri, pitulate dincolo de conștient. Poate își dă seama că vrea să scape de ea de cum află ce este și de unde se procură gosubul.

Hilde freamătă. Ochii îi sunt de mărgean. Coada lovește cu putere apa. Din gură îi iese fum, de parcă ar fuma un trabuc la cafenea. Întinde un deget ca un solz spre delfinii care dansează, nepăsători la drama ce are loc la o algă de ei. Aceștia dispar, rând pe rând, odată cu peștișorii multicolori, cu reciful de corali, cu nisipul fin de pe fundul oceanului, cu însăși frumoasa Hilde, transformată acum în leoaică de mare. Rânjește niște dinți ce îi amintesc sirenului de perlele pe care i le-a oferit cândva în schimbul lui Gom.

Hilde îl lasă, pentru ultima oară, să îi citească o parte din gânduri. L-a manipulat cum a vrut. La fel i-a manipulat și pe ceilalți oltzi, transformându-i în supuși credincioși. Le-a dovedit că au o căpetenie cu creier de pasăre și talent oratoric de pește. L-a trădat, la fel cum avea și el de gând să o trădeze!

Căzut ca din pod, sirenul privește îngrozit către cea care ar fi trebuit să îi dea, pe veci, din gosubul cu ajutorul căruia își putea ascunde, ori de câte ori dorea, înfățișarea de oltz respingător. O vede cum distruge holoaquagrama. Vede ochii holbați de mirare ai oltzilor. Simte că răzbunarea lor va fi cumplită. Nu va mai reuși nicicând să se transforme în ființă irezistibilă, jumătate om și jumătate pește. Nu va mai atinge pielea fină a sirenei. Nici căpetenie peste oltzi nu va mai fi. Trădarea costă?

*

Acest text nu poate fi înțeles pe deplin decât dacă este citită povestea scrisă de Ana-Veronica Mircea, Oltzii – sau Am Fost Odată Prieteni. O găsiți cu un clic pe linkul de mai sus, pus pe cuvântul oltzi. Mi-au fost de folos și cele 12 cuvinte (trabuc, zambet, fum, cafenea, pictor, panza, spion, arta, impresie, pod, picior, turn) găsite la Eddie. Ce alte povești au scris colegii mei aflați dacă verificați tabelul.

PS: Povestea scrisă de Vero mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am dorit să existe o continuare. Știam că nu are timp să se ocupe de ea, la fel cum știam că nu mă pot ridica la înălțime orice aș scrie. Dar nu m-am putut abține. I-am dat băiatului meu să citească ambele texte. Părerea lui?

“Prima parte este o poveste reușită. Ceea ce ai scris tu e doar o abureală de multe cuvinte în care nu spui nimic”. :)))