Mişcarea sunt eu

Sunt fascinată de mişcare, poate şi pentru că mişcarea sunt eu, după cum se zvoneşte pe la colţuri de apartament. Este posibil să fie un simplu basm de adormit copii şi pisicuţe, însă înclin să cred că un dram de adevăr tot există în această superbă teorie. Pot privi ore întregi cum frunzele se clatină în bătaia vântului de toamnă, aşteptând câte o rafală pentru a se coborî pe pământ, întru odihnă. Sunt capabilă să urmăresc, pas cu pas, orice pereche de pantofi de dama ce îmi trece pe sub geam, într-o procesiune parcă fără sfârşit, într-un amalgam de culori şi modele ce mă ameţesc.

Mişcarea sunt eu. Abruptă la coborâre, mai ales când încerc să îmi fac turele de Parkour, silenţioasă la urcare, de teamă că voi fi prinsă în cârlige când fac echilibristică pe sârma din baie, rotundă ori de câte ori sunt descoperită pe masa din bucătărie sau cu dinţii în şireturile pantofilor sport, ritmică atunci când le dau trezirea, sacadată în momentele de maximă emoţie. Dintr-o mişcare m-am născut şi mişcătoare 😀 îmi doresc să fiu, să-mi pun amprenta pe tot ce mişcă-n lumea asta mare.

Exact asta urmăream şi aseară. Valuri furioase plimbau spuma gelului de duş dintr-o parte în alta a căzii. Nu aveţi de unde să ştiţi că această mişcare este de-a dreptul magnetică pentru o pisică, dar sper să puteţi pricepe ceea ce eu nu reuşesc: explicaţia. Am întins o lăbuţă spre covorul alb ce mi se legăna sub ochii fascinaţi, am simţit cum apa caldă îmi înmoaie simţurile, într-o beţie fără de sfârşit şi am ales să mă las pradă himerelor ce mă înlănţuiseră.

Bâldâbâc! a răsunat, ca un semnal de alarmă, ecoul trupului meu îmblănit, atunci când apa m-a ademenit în adâncurile ei, fără preaviz. Au sărit din fotolii, de prin paturi, de pe unde mai erau, să mă salveze de la înec. Mişcarea sunt eu! Când au ajuns destul de aproape, au putut observa că ieşisem deja din cadă, trecusem în goană peste preşul din hol, peste pantofii albi ai Vienelei, peste cablurile de internet, cu apa şiroind în urma mea, parcă hotărâtă să-mi rămână alături.

Mi-au spus că a fost o mişcare greşită. Eu, greşită? Nicidecum! Fiecare mişcare are rolul şi rostul ei. Dacă apa nu m-ar fi prins în mreje, aş fi continuat să miros a pisică, deşi eu sunt mişcarea, iar mişcarea trebuie să miroasă a fresh flower scent. Dacă nu aş fi ieşit singură din cadă, Vienela nu ar fi avut nici un motiv să-şi spele pantofii abia cumpăraţi sau să dea cu mopul prin casă la miezul nopţii. Remarcaţi, vă rog, faptul că i-am făcut un mare bine silind-o să facă mişcare tocmai când luase decizia de a  lenevi. Mişcarea sunt eu!