Skip to main content

Mirosuri naturale sau parfumuri din comerţ?

Iubesc din toată fiinţa mea oamenii şi, în egală măsură, urăsc parfumurile cu care se acoperă. Aş leşina de plăcere dacă şi-ar păstra mirosurile naturale. Adulmec, la fiecare dintre ei, locurile unde transpiră mai mult. Ţeapă! Căldura corpurilor omeneşti răspândeşte în aer miresme sintetice, imitaţii jalnice ale parfumurilor florale. Ei numesc asta “curăţenie”. Insistă să mă transforme şi pe mine într-un roboţel parfumat. Seară de seară prietenii mei patrupezi mă prind cu colţii de blana deasă din jurul gâtului şi îşi lasă mirosurile pe trupul meu zvelt. Eu plusez tăvălindu-mă prin iarba plină de rahaţi şi prin praful de lângă băncile parcului.

Odată intraţi în casă, luptăm pentru a ne impune convingerile. Ei încearcă să mă bage în cadă, eu mă împotrivesc din toate puterile. Mă prefac a fi speriat. Poate chiar sunt. Ei mă încurajează blând. Unul mă prinde în braţe şi intră cu mine în apă, unul îmi mângâie blana prăfuită şi îmi oferă jucăria preferată. Mă zbat şi stropesc în toate direcţiile. Fără succes. Apa călduţă îmi ajunge până la piele, înfiorându-mă. Şamponul alungă mirosul prafului şi al salivei canine. Mă simt de parcă am fost dezbrăcat. Aud un “Bravo, Bruno!” interminabil şi-mi vine să urlu. Să inventeze cineva un limbaj comun, să le pot spune oamenilor că orice câine îşi iubeşte mirosul natural.

Sunt spălat, uscat, frezat. Merg tiptil spre baie. Adulmec aerul ce miroase a “curat”. Ating prosoapele ude care zac pe gresie. În urma mea vine mami. Închide uşa. Suntem prizonieri în singura încăpere de care mă tem. Dar ce văd? În mână are conserva plină de carne. Scoate cu lingura o bucăţică. Mă sileşte să mă întind pentru a ajunge la ea. Pun labele din faţă pe cadă. Primesc recompensa. Repetăm exerciţiul. Lingura plină de carne coboară tot mai jos, în hăul căzii. A risca sau a nu risca? Aceasta-i întrebarea. Risc. Sunt în cadă! Singur! Primesc o recompensă uriaşă. Ies când aud apa curgând. Intru iar şi iar după recompense. Intru singur, mult după ce mami s-a băgat în pat, obosită. Începe să îmi placă în cadă…

Sunt un câine tânăr care crede în bucate,

Am ochi galbeni, dar am labele curate.

Iubesc ghetele şi ploaia şi potecile-nflorate

Nu răspund de mi se-aruncă oase-n spate.

caini-se-joaca-in-iarba-1024x768

Comments
  • Radu September 23, 2015 at 5:57 am

    Măi, are şi el dreptate. Parfumurile, deodorantele, etc, au fost concepute din cele mai vechi timpuri pentru mascarea feromonilor.

    • Vienela September 24, 2015 at 4:22 am

      Ai incercat vreodata sa iti imaginezi cum ar fi fost lumea fara parfumuri create de om? :))

  • Cartim September 23, 2015 at 6:26 pm

    Bravooo Bruno!!

    Ai dreptate , bipezii sunt putin dusi…iar tu ramai un neinteles 🙂

    • Vienela September 24, 2015 at 4:16 am

      Multumesc! Oare sunt singurul caine care o pateste sau se mai plang si altii? 🙂

  • javra September 23, 2015 at 11:00 pm

    Adevărul e că mirosul de blană udă e îngrozitor, oricât de drăgălaş ar fi câinele.

  • Aventurile lui Bruno | Iubesc Viaţa May 25, 2016 at 8:30 am

    […] venit altul. Călătoria cu mașina m-a amețit. Să spună cineva taximetriștilor că nu suport parfumurile dulci din comerț. Omul ne-a dus într-un parc uriaș. Mirosea a pădure, a lac, a grătare încinse, a animale […]

  • Adevăr sau provocare? | Iubesc Viaţa July 4, 2016 at 2:23 pm

    […] Tesori D’Oriente muschio bianco, însă cățelul meu are grijă permanent să îl acopere cu propriul său parfum. Acesta se simte preponderent în zilele ploioase și în cele […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.