Mireasa vântului

M-am săturat! Nu te mai vreau! Mă doare prea tare. Aş vrea să mă pot dezintegra! Sau poate să mă rup în fâşiuţe, să pot împrăştia lacrimi pe întreg pământul. Aş vrea să nu-ţi mai simt în veci mâinile pofticioase plimbându-se pe trupul meu, să nu mai simt cum mă prinzi în strânsoarea de gheaţă şi foc, să nu te mai văd lipindu-ţi obrazul de sânii mei. Suferinţa pe care mi-ai provocat-o e fără de margini. Nu îţi voi mai spune niciodată mirele meu, iubitul meu, nepreţuitul meu. În tăcerea nopţii mi-ai şoptit că asta îţi e menirea, să colinzi lumea în lung şi în lat, să iei de la unii şi să dai altora. Te-am crezut, trădătorule!

Te-am lăsat să pleci (oare cum te-aş fi putut reţine?), sigură pe dragostea ce mi-o purtai. Amăgitorule, hoţ mărunt de suflete! Am fost mireasa ta, vânt păgân de primăvară. M-am tăvălit cu tine prin florile de păpădii, naivă ce am fost! Ţi-am suportat dogoarea când, peste vară, te-ai transformat în val fierbinte. Îmbrăţişarea ta ardea. Nu mi-a păsat! Te-am sărutat cu aceeaşi dragoste infinită chiar şi când ai devenit rece, crai tomnatic! Nu ţi-ai imaginat că voi afla vreodată, nu-i aşa? Nu ai crezut că te voi surprinde iubind cu aceeaşi falsă pasiune toate femeile care îţi ies în cale, nu-i aşa? Vânt păgân, trădător de suflete naive! Am fost mireasa ta şi nu mai vreau să fiu!

Şi l-a iubit atât de mult,

încât l-a transformat în cult.

Şi l-a iubit atât de tare,

încât l-a transformat în soare. 

Şi l-a iubit până la cer,

şi el s-a transformat în ger. 

(versuri de Aida Neraida)

Articol inspirat de poza gasită la Cartim. Ce gânduri a stârnit ea colegilor mei, puteţi afla cu un simplu clic…