Aseară, în jurul orei 23, în timp ce scriam un articol, m-am simţit deranjată de un miorlăit jalnic ce se auzea de afară. Fără să mă întreb vreo clipă ce este în capul meu, am luat un biscuit şi am ieşit în pijamale în faţa blocului, de parcă aş fi fost în curtea personală. Credeţi că mi-a păsat de oamenii care treceau pe acolo şi care se uitau ca la circ? Nicidecum! Eu aveam o singură problemă de rezolvat: să prind pisicuţa şi să o iau în casă. După aproape o jumătate de oră de pis, pis, pis, de făcut mersul piticului pe lângă maşinile parcate la bloc, am reuşit să pun mâna pe ea.
Aşa spaimă nu cred că mai îndurase. Miorlăia groaznic, se zbătea aşa cum probabil doar Jerry se mai zbătuse în ghearele lui Tom şi încerca să muşte. Mirarea soţului meu, când a intrat în casă şi a găsit un metru şaptezeci de femeie personală întinsă pe covor, târând o sforicică, nu poate fi descrisă în cuvinte. :D Mirarea mea, văzând că a adoptat imediat puiul de pisică, încă nu a trecut. A fost apoi rândul copilului să vină acasă şi să mă găsească ţinând pe picioare un ghemotoc negru cu lăbuţe albe. L-a luat în braţe, l-a mângâiat, l-a hrănit, l-a condus la nisip şi a refuzat să mai doarmă, preocupat fiind de micul ghem miorlăitor.
Deşi sunt convinsă că pisoiul a trăit pe străzi în cele aproximativ două luni de viaţă, vreau să îl laud pentru cât de repede se adaptează vieţii de apartament. Se joacă, aleargă, mănâncă tot ce îi dăm, recunoaşte şi foloseşte cutiuţa cu nisip, doarme la noi în braţe. Adoră să se ascundă prin dulapuri. Mai avem de lucrat la capitolul miorlăieli nocturne. Sigur, şi să îi găsim un nume potrivit, căci deocamdată este strigată miţa, miţilina, moaţa, pisica, nebunica, miorlăici. :)
UPDATE 2017: Numele pisicuței a rămas Miți, cu toate că personalitatea și atitudinea ei ne-ar fi permis să îi spunem Regina, Furia Neagră, Drăcușor etc. Este stăpâna casei și nu permite nimănui să îi pună autoritatea la îndoială. Până și câinele încasează bătaie dacă da semne de nesupunere. Să ne trăiești, Miți dragă!
Şi Grişka avea tot în jur de 2 luni când l-am luat de pe stradă. Şi s-a adaptat la fel de repede. Am crezut c-o s-avem de furcă până o să-l învăţăm să facă la nisip, dar el s-a dus de prima dată la tăviţa pe care i-o pregătisem – de fapt, o tăviţă în care developam pe vremuri fotografii, plină cu pământ de flori, că altceva n-aveam pe moment în casă :)
Mă bucur că aţi adoptat pisoiul! :) Să fie sănătos şi să vă bucuraţi de el!
Este frumusica foc si jucausa,ma bucur ca l.ai luat dupa strazi,cine stie ce patea de era asa speriat,sa fie sanatos si sa ii cautati un nume frumos :)
Vrem poze!!!!!
Adica, o sa ma exprim politicos…daca pui acum o postare numai cu poze,..cred ca nu o sa te condamne nimeni, e la cererea citiroilor. Mi-ar placea sa vad micul ghem.
Şi mie mi-ar plăcea! :)
Mai un catel, ca sa fie distractia completa :)
Da,da vrem poze! :)
Felicitări ! Mă bucur pentru pisicuță, dar mă bucur și pentru tine, o asemenea vietate aduce multă bucurie în casă. Sigur, mai face și rele, dar nu te poți supăra pe ea, când o vezi așa mică și nevinovată.
Să aveți zile vesele ! :D
Dupa cine se tine cel mai mult prin casa?
Si da…fara poze nu credem ca e negru cu labute albe.
din repertoriul lui dante de nume: lena, ana, alexuta. sau poti cauta si tu vreo zeitate nordica sa te inspire :)
sa va traiasca si sa va bucurati de ea. eu ma bucur pentru tine. stii tu :)
he, he
te-ai pricopsit :)