Skip to main content

Minunaţi-vă de blândeţea mea

Un parau la Cheia si cateva expresii frumoase… Unde au dispărut toţi cei care mă iubeau, care urcau până aici doar pentru a mă vedea şi a se răcori alături de mine, care mă protejau  de mizeriile unor oameni răi şi nepăsători? Ştiu, sunt mică şi foarte rece, stau ascunsă în locuri întunecoase, ferite de razele arzatoare ale soarelui, mă strecor pe unde alţii nu reuşesc, pot mişca pietrele din loc dacă mă enervez. Dar astea nu sunt motive serioase să nu treceţi pe la mine, să vă răcoriţi în undele mele.

Încerc să vă strig, dar nu iese decât un murmur firav, la care răspund doar frunzele, cu foşnetul produs de vântul jucăuş. Mă simt atât de singură uneori, coborând printre stânci, prin pădurea străveche… Dacă nu ar fi gâzele care zboară graţioase pe deasupra mea şi ursoaica pe care o ştiu de când era pui, rar aş vedea fiinţa vie.

 

M-am supărat odată rău pe cei care aruncau gunoaie peste mine şi m-am umflat, rupând totul în jurul meu, nivelând pământul şi cărând la vale pietrele. S-a format atunci un loc neted pe malul meu şi am sperat că va atrage turişti care să înnopteze alături de mine, în corturile lor ciudate de pânză impermeabilă, dar dezamăgirea a fost cruntă.

Acum o săptămână i-am văzut şi am ascultat discuţiile lor, mi-am dat seama că nu au de gând să rămână mult lângă mine, că este frig şi umezeală aici, iar oamenii sunt vieţuitoare sensibile. Mi-au făcut fotografii, m-au mângâiat, s-au mirat de frumuseţea mea, de lumina trandafirie care se strecura printre crengile copacilor, de măreţia locurilor prin care mă deplasez nestingherită şi au plecat tremurând spre pajiştea de sus, unde soarele stă cât e ziua de lungă. Oare îi voi revedea vreodată?

Aş vrea să îi încurajez, să le spun că şi pe la mine trece soarele şi mă încălzeşte, aş vrea să le spun că ursoaica nu le va face nimic dacă nu o provoacă, aş vrea să îmi înţeleagă vorbele, strigătul disperat, dar oamenii sunt mereu grăbiţi, sunt tot mai atraşi de nu ştiu ce aparate pe care le au în casele lor, aparate care le arată lumea întreagă într-o secundă, cu tot ce are ea frumos. Ies tot mai greu din cutiile în care locuiesc şi drumul până la mine li se pare prea lung, locurile astea umbrite nu le oferă confortul cu care s-au obişnuit.

Priviţi-mă şi minunaţi-vă de blândeţea mea, căinaţi-mă pentru singurătatea în care trăiesc de veacuri şi veniţi să mă vizitaţi, să vă răcoriţi obrajii înfierbântaţi în undele mele. Dar nu uitaţi că plasticul bidoanelor de suc îmi face rău,  că dozele de tablă din care voi beţi bere îmi strică frumuseţea, iar fumul de ţigare îmi sufocă gâzele minuscule ce mişună în jurul meu.

 

 

Acestea sunt pozele pe care mi le-au făcut Vienela şi prietenii ei acum o săptămână, în apropiere de Cheia. Dacă vreţi să mă vizitaţi, să mă cunoaşteţi şi să luaţi într-un bidonel o părticică limpede din mine, vă rog să o întrebaţi pe ea despre locul în care mă ascund de oamenii răi.

48 thoughts to “Minunaţi-vă de blândeţea mea”

  1. Nu stiu de ce dar eu nu vad fotografiile…… Asta e ! Deci trebuie sa ghicesc despre ce e vorba. Este de un paraiasi sau rau? Ceva apa este sigur…… nu?
    Ce frumos ar fi sa pot sa merg iarasi sus pe langa Bistrita…. ce amintiri!

  2. o alta dimineata de luni care ma face sa ma intreb invariabil de unde vine stare de rau …, iar Vienela reuseste sa-mi umezeasca ochii si sa-mi imbunatateasca starea de luni cu povestioara ei (din nou)
    ce sa zic decit: Multumesc!
    a propos, nu cauti tu prin lucrarile cercetatorilor englezi misterul raului fizic de luni dimineata?

    1. Multumesc si eu. :))
      In general starea de rau de luni dimineata este consecinta exceselor de saptamana trecuta sau a neputintei corpului de a se reacomoda cu programul, dar cercetatorii astia englezi nu pot demonstra nimic, arunca vorbe in vant. ;)
      Bea un suc de portocale, ca nu stiu ce altceva sa iti recomand. Mie imi trece cu o cafea tare si multe tigari. :))

  3. Functioneaza perfect, eu vad imaginile si sunt tare relaxante, imbietoare. Ce n-as da sa fiu si eu acum in sanul naturii, pe marginea unui paraias, sa-i ascult susurul vesel si sa ma racoresc in undele sale…

      1. pai adresa exacta e cam greu de dat, dar noi tinem minte locul asa: mergi spre cheia si dupa ce treci de Dino Benz la 6,5 km faci stinga pe un dum forestier, dupa care te opresti unde vrei :)

  4. Aia asa un dar de a face si din cele mai simple amintiri o poveste uimitoare :)) .. pe bune de nu, parca ma uitam la unul din filmele alea cu animale si mi s-a facut mila :)))) … cand citeam, auzeam in capul meu un glas firav de copil, un copil botos si suparat :D

    1. Cred ca va mai ramane mult timp curat, pentru ca trece prin locuri destul de putin calcate de picior de om. Banuiesc ca si pe la tine sunt locuri frumoase de vizitat.

  5. Cand am fost la munte am gasit si eu undeva destul de sus (in escapadele mele si in incercarile de a ajunge cat mai sus spre nicaieri in padure pe muntele destul de abrupt) un paraias…era un firicel destul de subtire, dar nu am reusit sa’i fac poza pentru ca telefonul il lasasem la cort. Dar am fost “cazati” chiar langa alt paraias ..unul mai mare in care se jucau ursuletii noaptea dupa ce imi bause mie sucul si berea:)) , iar paraiasul respectiv stralucea pur si simplu stralucea sub lumina lunii

  6. Sa nu luati in bidoane prea multa apa din paraias, ca trebuie sa treaca si prin gradina mea, care e mai la vale.Vienela, vezi ca-ti dau raul pe inventar si te pun sa platesti redevente pentru apa lipsa:))

    1. Serios? Asta s-ar putea numi schimb de experienta. Cei care locuiesc la munte viziteaza marea, iar cei ce locuiesc la mare cunosc muntii. :))
      Multumesc.

  7. Eu am auzit glasul paraiasului ! Am incercat de cate ori l-am vizitat pe el sau fratii lui sa-l ocrotesc. Nu este greu. La intoarcere din drumetii ai rucsacul gol. Daca ai vreu sac de plastic la tine, poti sa-l umpli cu ce lasa ceilalti (care sunt surzi si orbi) si sa-l duci in oras la tomberon ! Chiar daca nu sunt resturile lasate de tine !

  8. Seceta a facut orice paraias sa devina si mai micut…
    Parca mi-a fost mila de el…mi-ai transmis o stare placuta, de duiosie, de parca ma aflam acolo.
    Tu stii ca nu ma omor dupa umblatul pe munti, desi am facut si trasee montane candva. Dar ca avem nevoie de natura, de ape si ca trebuie sa avem mare grija de ceea ce ramane dupa noi…asta nu se discuta. As da amenzi usturatoare celor ce polueaza.
    Fotofrafiile se vad foarte frumos :)

    1. Dar cum sa ii prinda pe cei care isi bat joc de natura? Daca oamenii nu inteleg sa pastreze, nu este nimic de facut, decat sa mergem in urma lor, sa le adunam gunoaiele. Nu putem pune paznici in munti.
      Multumesc.

Leave a Reply