Mini-maxi-jurnal de noiembrie

În urmă cu doi ani am început să scriu pe blog o serie de mini-jurnale pentru că observasem cum “anumite chestii se repetă la intervale de timp bine stabilite“. Luată de valul vieții, le-am abandonat după o vreme, lucru pe care îl regret, căci e tare interesant să recitești ceea ce ai scris în diverse perioade ale existenței tale, să îți amintești ce ai gândit, ce ai făcut, ce ai sperat. Pentru că astăzi am mai mult timp, vin cu un mini-jurnal de noiembrie.

În Scoția este o zi frumoasă, luminoasă, cu temperaturi ridicate pentru această perioadă din an. Vântul bate ca un nebun, cu 27 de mile pe oră. Ușa de la intrare este descuiată și se leagănă la fiecare zbatere a vântului. Mi-e lene să cobor. Prefer să stau la birou, urmărind știrile venite din țară. E dezolant să văd că oamenii privesc lucrurile dintr-o perspectivă greșită, că își acordă libertatea de a omorî alți oameni, că au mai multă încredere în diverși influenceri și vedete decât în medici.

Sunt dezamăgiri care afectează sufletul, așa că le dau deoparte pentru moment și mă axez pe întâmplări amuzante care să ne/vă înveselească.

Mi-am cumpărat cartea I put a spell on you, scrisă de Allex Trușcă. Am să vă povestesc mai multe despre ea într-un articol separat, după ce o voi citi. A ajuns la mine foarte repede, adusă de un prieten al nepotului meu. Onix, de cum a văzut-o, m-a întrebat: Mami, serios că trebuie să citesc toată cartea, în loc să o ronțăi? A bătut atâta drum din România până în Scoția doar ca să fie mângâiată, nu sărutată?




Am întotdeauna un tub cu frișcă în frigider pentru salatele de fructe. Din el le ofer și câinilor câte puțin. E răsfăț maxim. Aseară am vrut să mănânc pe furiș, însă nu mi-a ieșit figura. De cum am apăsat pe butonul spray-ului, s-a auzit un tropot de parcă se apropia o herghelie de mustangi și, în doar câteva secunde, amândoi câinii erau călare pe mine, cu ochii lipiți de tubul cu frișcă.Acum două zile scriam un articol când a început Onix să plângă. Nu poate fi ignorată, căci urlă din ce în ce mai tare. Am lăsat treaba neterminată. Mi-am tras cizmele de cauciuc, o geacă “de scandal” și am ieșit cu micuța la plimbare. Am coborât un deal, am urcat altul, apoi am ajuns într-o zonă mai luminată. Abia acolo mi-am dat seama că, sub geacă, încă mai aveam halatul meu de baie lung și pufos.

Observ cu stupoare că abia am început să scriu în “mini-jurnal” și am adunat deja 400 și ceva de cuvinte. Să mă opresc? Să dau din mâini în continuare, tastând tot ce îmi trece prin cap? Da, acesta este răspunsul corect. Voi sunteți liberi să vă opriți din citit atunci când simțiți că e destul sau să mergeți alături de mine până la capătul textului Mini-maxi-jurnal de noiembrie .

De vineri, 20 noiembrie, intrăm la level 4, cel mai ridicat nivel pe timp de pandemie în UK, ceea ce înseamnă mai multe restricții care, pentru a fi sinceră, mă afectează mai mult psihic decât fizic. Nu îmi pot vizita copilul, nu pot merge să văd marea, nu voi mai găsi deschise magazinele cu prostioare neesențiale. Noroc că am bărbat care mă face mereu să râd, am cărți, câini și o mulțime de dealuri în jur, că altfel înnebuneam în casă.

Nu știu dacă v-am povestit vreodată că am trecut la nivel avansat în limba italiană imaginându-mi situații de viață și dialoguri în această limbă. Gândind în italiană! Acum mi se întâmplă, fără să vreau, cu limba engleză. Sunt atât de obsedată să o învăț cât mai bine, că am început să visez noaptea diverse situații. Mă aud în somn vorbind în engleză și parcă nivelul pare chiar mai bun decât este când sunt trează.

Așa mi-am dat seama azi-noapte că nu înțeleg ce reprezintă “s” din formulările “Let’s go”, “Let’s do it” etc. M-a lămurit Petruța de la Engleza pentru toți. “Let us”, ceea ce reprezintă o invitație. Nu știu de ce, dar mie îmi fugea gândul la “is”, nu “us”, și eram total debusolată.

Debusolată sunt și de faptul că încerc să câștig un ban cinstit din afiliere, așa cum fac mulți alți bloggeri, și nu reușesc. Am promovat diverse produse pe facebook, atât pe contul personal și pe grupuri, cât și pe pagina blogului, într-o reclamă plătită. Am scris articole pe blog și le-am optimizat seo cât de bine m-am priceput. Am o mulțime de clicuri și nici o vânzare, adică nici un ban câștigat. Nu pricep unde greșesc.

Soțul îmi spune că este exact ca la reclamele televizate. Dacă te uiți la Noră pentru mama, vei primi reclame cu detergenți ieftini și medicamente pentru hemoroizi. Dacă te uiți la turneele mari de tenis, observi că reclamele sunt pentru cei cu bani – la ceasuri scumpe, mașini de lux etc. Dacă eu scriu pe blog într-un stil alambicat, pe care puțini îl înțeleg, e semn că mă citesc oameni inteligenți. Cum aș putea să le vând lor pantofi de carton?

Am întrebat oamenii pe facebook de unde comandă online, care sunt magazinele lor preferate. Deși mulți au amintit de libris, deși eu am postat pe fb reclame spre libris, nu am reușit să conving pe nimeni să comande cărți prin linkul meu de afiliere nici măcar de black friday. Mulți dintre prietenii mei comandă, ca și mine, de pe amazon. Deocamdată nu mă încadrez în regulile lor, așadar nu pot face afiliere prin amazon. Nasol!

A fost ultima dată când i-am permis lui Onix să mă urmărească pe facebook și pe blog. Ca să nu mă mai plâng că doarme câinele în patul meu, a furat pilota și a ascuns-o în culcuș. Tocmai am prins-o în flagrant delict. :D M-a chemat Mihai în dormitor cu întrebarea:

-Tu ai văzut ce a făcut nebuna asta?

Știind că zdrăngănise un bidon gol, i-am spus că probabil a înșirat eticheta ruptă prin tot patul.

-Nu, la pilotă mă refer, mi-a spus el.

Am sărit ca arsă de la birou:

-Ce e cu pilota?

Mini-maxi-jurnal de noiembrie

Ajunsă la un număr de 1000 de cuvinte, am decis că acesta nu este un mini-jurnal, ci un maxi-jurnal, așa că am modificat și titlul inițial. Mini-maxi-jurnal de noiembrie.

Eram într-un apel video cu Mihai, care conducea. I-am spus să aibă grijă, că i se mișcă ștergătorul din spate. La care el a râs și m-a întrebat dacă m-am uitat astăzi pe geam. Toarnă cu găleata afară!!! Mă uitasem pe geam când am început să scriu acest articol, dar vremea în Scoția e schimbătoare, așa că…

Nu aveam mari planuri pentru luna noiembrie, cu excepția faptului că speram să vină Ana la noi pentru câteva zile. Nu se mai poate, că și Anglia este în lockdown. Nici noi nu putem merge la ei. De fapt, nu putem merge nicăieri prea departe de casă. Cu toți ai mei dragi vorbesc pe facebook sau la telefon. Nu îmi deschide nimeni ușa, cu excepția vântului. Sper să îmi deschideți totuși ușa blogului și eventual să dați share articolelor mele care includ linkuri de afiliere. Chiar am nevoie de bani.

Șosete scurte și tălpici de damă

Haine moderne, prețuri mici.

Rochii de seară pentru Crăciun și revelion

Echipamente sportive

Cum să slăbești rapid și sănătos

Și link direct spre Libris, desigur, în caz că vreți să vă luați cărți.

CUMPĂRĂ DE AICI