Mi-e dor să scriu… De fapt, scriu zilnic, mai ales când sunt la serviciu, transformată într-un robot cu mâini iuți și chip împietrit. Scriu în gând romane întregi. Îmbin ficțiunea cu amintiri mai vechi sau mai noi. Scriu mult, încercând să țin ritmul cu banda pe care pâinile fără gluten aleargă aparent dezordonat. Modific frazele care nu îmi plac. Rescriu. Sunt alergică la cei care mă întrerup, alungând ideile abia răsărite. Nu le uit, ci le depozitez undeva în adânc. A doua zi o iau de la capăt, cu alte povești. Nu știu cum altfel aș putea rezista. E modul meu de a-mi păstra mintea întreagă în zgomotul infernal făcut de mașini și în tăcerea mormântală a oamenilor din jur.
În zilele libere mă plimb prin magazine. Cumpăr pixuri și agende. Știu că nu le voi folosi niciodată, cel puțin nu pentru a scrie vreo poveste, dar nu mă pot abține. Mi-e bine sufletește când am casa plină de cărți și caiete. Mă străduiesc să citesc în engleză. E greu când întâlnesc cuvinte noi. Trebuie să cobor din pat, să caut pe google traducerea și felul în care se pronunță. Uneori, când îmi e lene, notez cuvintele noi pe o foaie. Le voi traduce mai târziu, îmi spun în gând, dar asta rareori se întâmplă.
Managerul meu preferat ne-a abandonat. E tot în fabrică, dar a mai urcat o treaptă. A venit în ultima zi de muncă din acest an și ne-a urat “să nu bem prea mult”. Dacă m-ar ține capul și ficatul aș bea probabil până când tot amarul lumii s-ar îneca. Mă uit la Bruno. Veselia de pe chipul său îmi e mângâiere. Îl pozez. Zâmbetul acesta e darul meu pentru voi.
Finalul anului este momentul în care ne reflectăm asupra parcursului nostru și evaluăm bucuriile și regretele care au marcat traseul nostru în cursul anului ce se încheie. Această perioadă aduce cu sine o amestecătură complexă de sentimente, în care fiecare individ se confruntă cu propriile sale experiențe și le interpretează în felul său unic.
Bucuriile de final de an pot fi înțelese ca momente de împlinire și satisfacție. Fie că au fost legate de reușite profesionale sau personale, aceste bucurii își găsesc locul în amintirile noastre, înrădăcinându-se adânc în sufletele noastre. Ele pot fi clipe de conexiune umană, de împlinire a unor obiective sau de descoperire a unui potențial neexplorat până atunci. Aceste bucurii de final de an devin pietre de temelie pentru noi începuturi și pentru construirea unei versiuni îmbunătățite a noastră în viitor.
În opoziție, regretele de final de an sunt umbrele care ne urmăresc și ne amintesc de alegerile nereușite sau de momentele în care am putea fi mai buni. Ele pot avea rădăcini în decizii nepromtătoare, în relații neglijate sau în oportunități pierdute. Cu toate că regretele pot părea greutăți, ele adaugă și ele valoare experienței noastre, oferindu-ne lecții prețioase și motive de auto-reflecție.
Finalul anului este un moment în care aceste bucurii și regrete se întâlnesc, creând un tablou complex al vieții noastre. Într-o privire retrospectivă, putem observa cum fiecare moment a avut rolul său în conturarea identității noastre. Este o perioadă de balanță și evaluare, dar și de acceptare a trecutului și de anticipare a viitorului.
Astfel, cu bucuriile și regretele de final de an, ne confruntăm cu o paletă variată de emoții și experiențe. Ele alcătuiesc firul narativ al existenței noastre și ne inspiră să explorăm noi orizonturi și să evoluăm. În această călătorie nesfârșită numită viață, bucuriile și regretele reprezintă culorile vibrante care definesc frumusețea și complexitatea umanității.
?