Din cauza emoțiilor prin care am trecut ieri, dar și a datei de publicare, care e puțin decalată aici, mi se pare că am cam încurcat borcanele în care adun amintiri pe blog (am ajuns cu câinele la urgențe pe 23 decembrie). Nu contează prea tare. Pentru noi, important este că Bruno se simte bine. Între două reprize de tuse dusă pana la sufocare (sunt răcită cobză) și două cești de cafea care să mă limpezească la creier, să vă povestesc ce s-a întâmplat cu bieții mei cozonaci la care frământam când a început nebunia.
Cu o zi înainte cumpărasem trei tăvi pentru cozonaci. Aluat am pregătit numai pentru două. Cumnatul meu s-a oferit să termine ce începusem eu, ca să pot pleca (puțin mai) liniștită la veterinar cu Bruno. Dacă i-am spus să împartă în trei părți aluatul, așa a făcut, cu toate că nu i s-a părut chiar ok. A crescut frumos, dar de unde nu e, nu poate crește la infinit. Cozonacii noștri erau de fapt cozonăcei. Frumoși, rumeniți, răspândind în tot cartierul arome amețitoare.
Am vrut să gustăm când ne-am întors de la clinica veterinară (unde am lăsat 150 de lire, din care 50 a fost taxa de urgență duminicală). Câte o felie la fiecare a însemnat o jumătate de cozonac. Încă o felie și gata primul. Al doilea a plecat spre cei mici, băiatul și nepotul meu, care vor să fie independenți, motiv pentru care locuiesc la vreo două mile de noi, în casa lor. Din al treilea am mai tăiat câte o felie, așa că astăzi, 24 decembrie, în ajun de Crăciun, mai avem doar o jumătate de cozonăcel. Ce-am avut, ce-am pierdut, ce rămâne de făcut? Cozonaci, desigur. :D
Masa noastră de Crăciun nu va fi chiar tradițională, pentru că în Scoția e greu spre imposibil de găsit o varză murată bună și accesibilă la preț. Adio, sarmale! Salată de boeuf am mâncat tot anul de la polonezi, deci nu îmi lipsește, ba chiar din contră. Pregătesc chifteluțe cu piure, saramură de crap, friptură, cârnați și, desigur, alți cozonaci. Bruno este la regim, va mânca zilele astea numai piept de pui fiert și pastile care să îl repare la stomac.
În rest, toate bune! Vă dorim un Crăciun de poveste! Să treceți sărbătorile cu bine!
Da, se pare că perioada asta din an nu e prea plăcută pentru noi.
Ieri la urgențe cu Bruno, anul trecut pe 24 decembrie la un pas de urgențe:
Din seria Aventurile lui Bruno – Mihai tocmai s-a întors tremurând în casă. Pe spațiul verde de lângă bloc se jucau liberi, cu luminițe la gât, doi amstaffi. Bruno a mârâit, speriat probabil de instalațiile luminoase. Unul dintre câini, de cum l-a auzit, a uitat de joacă și a venit întins, să-l rupă în bucăți pe nebunul meu, a cărui zgardă e mult prea largă de la o vreme (de două luni tot zic că o schimb și nu reușesc să îmi fac timp pentru a merge cu el la pet shop, să probeze ceva frumos). Un pas nu a vrut să dea înapoi Bruno. Abia îl ținea Mihai să nu atace, în timp ce era atent și la amstafful care încerca să îl ocolească pentru a prinde “prada”. Scandalul s-a potolit abia când scoțianul a ajuns gâfâind și s-a aruncat peste propriul câine, să îl calmeze. Cu scuzele de rigoare, desigur, căci în Scoția toată lumea se scuză la fiecare două secunde, cu motiv sau fără. (Imediat după aventura de atunci i-am cumpărat o minune de zgardă lui Bruno)
Petrecere frumoasă, Vienela!
S-aveţi sărbători tihnite, fără alte vizite pe la veterinari sau pe la alte soiuri de doctori!