Mai mereu, după cele patru nopți muncite în brutărie, suntem dărâmați și pierdem prima zi liberă dormind sau doar lenevind în pat. Nu și ieri, când am decis să câștigăm putin timp rezolvând două probleme. Am dus la spălătorie lenjeria de pat matlasată care nu încape în mașina noastră de spălat. Aveam de așteptat o jumătate de oră, așa că am plecat spre serviciu, să își ia Mihai din vestiar telefonul pe care îl uitase dimineața, când am ieșit din tură. A coborât din mașină. Am vrut să iau niste saleuri de pe bancheta din spate. M-am rezemat cu mâna de scaunul șoferului și am simțit în palmă telefonul care probabil îi alunecase din buzunar. Cam atât suntem de obosiți. :D

Mi s-a lungit gâtul uitându-mă serile trecute după luna roz, roșie, portocalie, movulie, culoarea vântului turbat. Degeaba, desigur. Ca o consolare, aseară m-a salutat luna. Uriașă. Monstruos de rotundă, mare, albă. Înarmată cu aparatul foto, am coborât din mașină și am încercat să o pozez, uitând că nu am învățat încă să îl folosesc pe timp de noapte. Ce a ieșit, vedeți în fotografia de mai jos. Dar mă pot lăuda cu imaginile pe care le-am surprins într-o zi senină, când soarele a făcut un adevărat spectacol ceresc (le-am inclus pe toate într-un filmuleț – mulțumiri celor ce îl vor viziona).

Ne-am decis să urmăm exemplul lui Adi B. Nu voi da detalii pe blog. Această informație este numai pentru noi, să ne amintim ziua în care am început. Sper să ne țină…

De câte ori văd câte un câine îmi spun: ah, cât mi-aș dori să fie al meu! Ieri am trăit un moment de luciditate. Mi-am dat seama că, deși aceste patrupede pot trăi laolaltă cu semeni ai lor, tot au clipe când se ceartă, se bat, se agită unele pe altele. De ce oare mi-aș dori să stau paznic între ele pentru a păstra ordinea și disciplina? De ce să îi fac viața grea lui Bruno, băgându-i în casă un alt câine cu care să împartă mâncarea, jucăriile, dragostea noastră?