Mult timp a trecut de când nu am mai citit poezii. Cu toate astea, m-am visat recitându-i soțului una dintre minunile lui Nichita, preferata mea, Dezîmblânzirea.
“De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem…”
Mihai mă întreba ce a vrut poetul să spună, iar eu mă simțeam incapabilă, în vis, să explic.
Incapabilă mă simt și să muncesc. În prima noapte din shift am reușit, habar nu am cum, să îmi scrântesc mâna dreaptă. Am o umflătură pe antebraț și dureri incredibile de câte ori încerc să fac vreo mișcare. Ironia sorții: cu doar două ore înainte venise managerul să semnăm o hârtie, cum că am luat la cunoștință faptul că în caz de boală, de probleme, nu anunțăm colegii sau șefii, ci sunăm la un anumit număr de telefon pentru a face totul oficial. Mi-am notat numărul și i-am spus, râzând, că sper să nu am vreodată nevoie de el. Cu durerea asta de mână, din minut în minut îmi vine să telefonez, să anunț că nu pot munci.
Ghinioniști am fost și înainte de a incepe munca. Nu am luat mâncare de acasă. Oricum trebuia să ajungem la supermarket, să îi cumpărăm ceva lui Ionuț. Stupoare! Pe 2 ianuarie 2019, ora 18,30, Tesco era închis. În cele 12 ore petrecute la serviciu Mihai a mâncat o pungă de chipsuri de la tonomat, iar eu o ciocolată și o cafea. Tot răul spre bine, ar spune poetul. Așa îmi pot menține cele 53 de kilograme pentru care nu mă invidiază nimeni, că-s prea slabă și arăt ca naiba. :D
Ia uite ca eu te invidiez pt cele 53 de kilograme :D
De asemeni ma și motivezi sa mai citesc și eu ceva in afara de chestii utile aka de programare sau fundraising techniques sau cum sa scrii un documentare script, etc. Ceva doar pt plăcerea mea.
Însănătoșire grabnică! Sper să fie totul bine! ??