Mergea cu mâna stângă ridicată. În prima clipă am crezut că face semne obscene cuiva. În a doua mi s-a părut că e rănit la deget. În a treia deja uitasem, preocupată de pâinile care veneau cu repeziciune pe bandă. După un sfert de oră, când s-a terminat programul de lucru, am ieșit din secție, cu țigara deja pregătită. M-am suit în mașină, am aprins-o și am tras cu sete din ea. Am mâncat niște saleuri. Mihai întârzia. Poate mă așteaptă la locul de fumat. Sau poate e la vestiar, schimbându-se. Dar dacă a pățit ceva? Era deja 7,10. Tocmai când mă gândeam să ies din mașină, să-l caut, a apărut. Avea un deget bandajat. O piesă grea de la un utilaj din fabrică îi strivise unghia, iar sângele împroșcase zona. Nu cred că va putea munci câteva zile.
Am așteptat cu nerăbdare pauza de masă. Dormisem puțin. Știam că o cafea m-ar fi pus pe picioare. Am urcat la cantină. Să comand o cafea și să ajung cu ea până la mașină a durat mai puțin decât îmi trebuie acum să povestesc. Locul destinat paharelor era ocupat, așa că am lăsat cafeaua jos, pe preș. Când am urcat, am reușit să dau cu piciorul în pahar și să îl vărs. De nervi nici nu am mai mâncat, ci doar am fumat două țigări.
Pe 11 am scăpat de grija concediului. Mai aveam 7 zile de luat, însă nu mă puteam decide asupra datei, așa că managerul a făcut-o în locul meu, rezervându-mi zilele care mai erau disponibile (la final de februarie și început de martie). Tot el s-a îngrijit și de Mihai. După ce au completat hârtiile pentru micul accident de muncă, în loc să îl trimită acasă, după cum speram noi, i-a găsit un job lejer în fabrică. Ieri am primit și formularul pentru nominalizarea angajatului anului (2018). Îl voi vota pe Sebi, singurul român din fabrica unde lucrez care a ajuns într-o funcție înaltă. E un tip care chiar merită, căci se implică în ceea ce face și ne susține când avem nevoie.
Facebook îmi amintește că pe 12 ianuarie 2018 Bruno a marcat teritoriul în pet shop. Tot la această dată, dar în 2016, am descoperit unde se ascundea buturuga mică. În 2015 le-am făcut pisicuțelor mele blog și pagină de fb. În 2012 eram preocupată de ikebana. Astăzi încerc doar să combat febra musculară cu multă ciocolată.
Un clic pe reclamele de aici nu omoară pe nimeni.