Skip to main content

Mici resentimente

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă supăr, să rămân cu mici resentimente faţă de anumite persoane în care am avut încredere şi care m-au dezamăgit, din păcate unele chiar foarte apropiate mie, dar niciodată nu am simţit nevoia să mă răzbun, să le fac rău. Nu am cunoscut ura atât de bine descrisă în cărţi, cea care transformă oamenii în monştri.

Când un om care mi-a fost apropiat mă răneşte, când intră cu bocancii în sufletul meu, prefer să mă retrag, să îl ignor, dar nu îl pot urî. Un om care mi-a fost  prieten apropiat îmi lasă şi amintiri frumoase, chiar dacă povestea se încheie urât si eu raman cu mici resentimente.

Rămân supărată, dezamăgită, sufăr, încerc să îmi explic şi în acelaşi timp revăd în minte scene care cândva mi-au umplut inima de bucurie, m-au făcut să zâmbesc, mi-au dat impresia că vom fi prieteni mereu.

Nu ştiu să urăsc, dar nici nu vreau să fiu considerată bună proastă la infinit.

41 thoughts to “Mici resentimente”

  1. Din pacate, noi stim sa ne razbunam doar fiind buni in continuare cu cei ce-au gafat. :)
    Se spune ca fecioarele ar fi razbunatoare.. eu nu ma recunosc, nu pot fi, ba chiar am regrete daca decid sa ma indepartez de o persoana ce mi-a gresit. Da, tot eu am regrete! Ce ti-e si cu fecioarele astea… :))

    1. Nici nu iti poti imagina de cate ori am spus GATA, NU VREAU SA MAI STIU NIMIC DE VOI, ca dupa un timp tot eu sa fiu cea care intinde mana spre impacare. Inseamna ca noi suntem niste fecioare mai ciudate… :))

  2. Am trait aceleasi bucurii si dezamagiri ca toata lumea. Ma doare grozav cand ma ignora cineva. Indiferenta e cea mai cruda atitudine umana. Eu nu sunt indiferenta, nici intoleranta. Dar cand sunt pusa in situatii neplacute si eu ma retrag.

    1. Daca l-au facut din inocenta ii iert fara sa stau pe ganduri vreo clipa, dar daca au planuit sa profite de mine e greu sa trec cu vederea, mai ales cand actiunile lor au afectat si alte persoane dragi mie.

  3. În prezent și eu ignor o persoană cu desăvârșire, pentru toate fazele pe care mi le-a făcut. Interesant e că mi-am dat seama că nu numai cu mine se comporta așa, ci cu aproape toată lumea. Cu alte cuvinte, așa e ea, dar nu conștientizează că nu este normal să aibă o astfel de atitudine tot timpul. I-am spus și s-a supărat… Nu merită să-mi bat capul cu persoane din astea. Deși, îmi aduc aminte, așa cum ai zis și tu, de momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună și mi-e dor de ele. Dar nu voi fi eu cea care va face primul pas spre conciliere, pentru că, la fel ca în cazul tau, și pe mine m-a luat prea mult timp de proastă.

  4. tu esti un suflet bun.
    nu vei fi niciodata considerata proasta pe tema asta.
    si daca cineva te va considera asa, e pacatul lui-ei.
    esti exact cum trebuie!
    nu-ti face griji, prietenii care te-au ranit voit nu ti-au fost prieteni, sau n-a fost sa fie
    Dumneyeu stie cel mai bine

  5. As putea sa spun ca am si eu uneori tot mici resentimente. Asta pentru ca de mai mult nu sunt in stare. Si chiar daca a fost vreo discutie mai inflacarata si au iesit la iveala niste adevaruri ori neadevaruri (depinde de situatie), mai rau ma simt eu, cea care am fost facuta sa sufar. Poti intelege asa ceva? Ca eu nu. Si nu ma pot schimba. Si, uite-asa, iert orice magarie. Poate sunt prea toleranta.

    1. Normal ca inteleg, doar trec destul de des prin asemenea situatii. Unii oameni sunt facuti sa inghita magariile provocate de altii si asta vor face mereu, chiar daca uneori se revolta. :))

  6. Oamenii care îmi fac rău dispar din viaţa mea. Pentru mine nu mai există, pur şi simplu. Dar am un dar de a mă feri de oamenii răi, pur şi simplu îi miros de la distanţă. SImt, cumva, atunci când e prin preajmă, omul rău. Şi fac tot posibilul să-l evit.

  7. eu prefer sa-i pun intr-un folder, undeva in adancul sufletului si sa-i uit si daca se intampla sa-i mai intalnesc, imi fac sufletul sa tresalte de durerea amintirilor…prefer sa uit si sa ignor decat sa ma razbun…poate sunt prea buna, sau poate sunt prea proasta

  8. Sentimentul de ură nu mi se pare corect indiferent de ce s-ar întâmpla. Asta-i principiul meu. Momentan nu am găsit pe nimeni care să mă rănească aşa de mult încât să îmi schimb părerea :-?

  9. Ahhh, si eu am o problema la capitolul asta! Tot timpul fac numai bine si las de la mine pana sunt luata de fraiera! Oricat zic eu ca urasc persoana aia si ca nu ma mai uit niciodata la ea, tot degeaba! Asa sunt eu, nu pot sa tin suparare… Dar naivitatea o consider a fi una din cele mai mari defecte ale mele!

  10. Dupa o mare (si unica pina acum) poveste de iubire (dintr-aia cu scintei si vilvatai) care a tinut 3 ani am crezut ca voi ajunge sa urasc persoana cealalta. Dimpotriva. A fost totul atit de trist, de neinteles si cu un final (oarecum asteptat) atit de incert si de ambiguu incit mi-a secat orice reactie. Inca iubesc, desi am reusit sa merg mai departe, citeodata inca-si mai iteste capul cite-o lacrima nebuna desi am reusit sa sterg aproape toate urmele omului respectiv din viata mea. Nu urasc pentru ca acel om mi-a deschis un drum pe care nu mai mersesem pina atunci invatindu-ma sa iubesc pina la D-zeu si-napoi. Si tot acel om, mi-a pus uneltele in mina, unelte cu care-mi colorez viata. Suna al naibii de material totul dar nu e asa. Cred ca as fi iubit oricum daca primeam ceea ce-am primit. Asa a fost sa fie.

    1. Am avut si eu o asemenea “iubire” candva, iar cand s-a terminat am crezut ca nu-mi voi mai reveni. Dar a trecut si acum ma pot gandi detasat, fara ura, fara regrete.

  11. Imi aduc aminte ca am scris demult o scurta povestioara fantasy si un personaj spunea despre tradare acolo asa:

    “I am not God, I am the sword of justice! God is holding me in his hand, telling me that betrayal can never be forgotten.”

Leave a Reply to gabi Cancel reply