Mi s-a întâmplat de multe ori să mă supăr, să rămân cu mici resentimente faţă de anumite persoane în care am avut încredere şi care m-au dezamăgit, din păcate unele chiar foarte apropiate mie, dar niciodată nu am simţit nevoia să mă răzbun, să le fac rău. Nu am cunoscut ura atât de bine descrisă în cărţi, cea care transformă oamenii în monştri.

Când un om care mi-a fost apropiat mă răneşte, când intră cu bocancii în sufletul meu, prefer să mă retrag, să îl ignor, dar nu îl pot urî. Un om care mi-a fost  prieten apropiat îmi lasă şi amintiri frumoase, chiar dacă povestea se încheie urât si eu raman cu mici resentimente.

Rămân supărată, dezamăgită, sufăr, încerc să îmi explic şi în acelaşi timp revăd în minte scene care cândva mi-au umplut inima de bucurie, m-au făcut să zâmbesc, mi-au dat impresia că vom fi prieteni mereu.

Nu ştiu să urăsc, dar nici nu vreau să fiu considerată bună proastă la infinit.